„Sper ca impresionanta îmbrăţişare dintre Patriarhul Teoctist şi Papa loan Paul al II-lea să nu rămână doar un simbol…”
De vorbă cu Barbu Brezianu
Unul dintre intelectualii catolici de marcă, istoric si critic de artă, dar si poet, prozator si traducător, autor al unei impresionante monografii dedicate lui Brâncuși, domnul Barbu Brezianu a fost omagiat anul acesta, la împlinirea frumoasei vârste de 90 de ani. Pentru obişnuiţii vizitatori ai muzeelor, acest lucru a constituit o reală surpriză: sunt demne de invidiat jovialitatea şi mobilitatea sa, care îl fac nelipsit de la vernisaje şi conferinţe de presă dedicate artei. Constanţa cu care şi-a dedicat cea mai mare parte a studiilor sculptorului Constantin Brâncuși i-a atras renumele de cel mai cunoscut brâncușolog.
Am discutat cu domnia sa într-una dintre toridele zile ale acestei veri. Am simţit încă de la intrare răcoarea unui alt timp, a unui spaţiu înnobilat de spiritualitate. Pentru mai bine de un ceas, domnul Brezianu a fost agreabila călăuză într-o minunată călătorie prin lumea artei, a vieţii de credinţă din perioada interbelică. Şi un amănunt revelator pentru cele afirmate mai sus: am avut plăcerea de-a fi servită cu “specialitatea casei” ceai frappe pregătit tradiţional, şi nu cu mult prea mediatizatul, anglicizantul ice tea.
(CRISTINA ARDELEAN)
-Într-o întâlnire anterioară împărtăşeaţi cititorilor revistei Actualitatea creştină nerăbdarea cu care aşteptaţi vizita Sanctităţii Sale Ioan Paul al II-lea. Spuneaţi atunci că aceasta ar putea fi primul semn de înflorire a Bisericii universale, fiindcă Biserica una a fost şi una ar trebui să fie laolaltă. Cum apreciaţi acum, după câteva luni, vizita unanim recunoscută drept istorică a Sfântului Părinte?
Barbu Brezianu: Eu cred, ca şi Andre Malraux, că secolul XXI – şi suntem în pragul lui – va fi creştin… Şi va fi şi pentru România o extraordinară revigorare a credinţei. Privesc viitorul cu mult optimism. Întrevăd reunificarea la care multă lume de bună credinţă tinde: momentul acesta ar trebui să rodească, fiind prielnic pentru unire, pentru o autentică reconciliere. Sper ca impresionanta îmbrăţişare dintre Patriarhul Teoctist şi Papa Ioan Paul al II-lea să nu rămână doar un simbol…
De altfel, cred că singurele momente de unanim consens care au marcat istoria României de după Revoluţie au fost vizita Regelui Mihai,în Sărbătoarea Paştelui,în 1992, precum şi cea a Sfântului Părinte din luna mai 1999.
– Domnule Brezianu, l-aţi cunoscut îndeaproape pe Monseniorul Ghika… Ne puteţi evoca câteva dintre amintirile Dvs. legate de Monsenior?
Barbu Brezianu: Da, într-adevăr… Stăteam foarte aproape de modesta reşedinţă a Monseniorului; noi locuiam pe Aleea Alexandru nr. 45, cam la 100 de metri de locuinţa lui. Era un privilegiu deosebit să-l avem vecin, să ne îndrăgească pe noi şi pe copiii noştri. Andrei, Anamaria şi Dominic. A fost o binefacere pentru familia noastră. Oficia zilnic liturghia în capela spitalului Saint Vincent de Paul. În plus, chiar si sub comunişti venea seara la noi şi ţinea nişte cursuri săptămână de săptămână, pănă a fost arestat. Avea o spiritualitate şi o bunătate copleşitoare. Emana sfinţenie, puritate, bunătate; era o fiinţă extraordinară. însă cred că se vorbeşte prea puţin de Monseniorul Ghika, precum şi de Ieremia Valahul. La Paris există o fundaţie numită L’institut Vladimir Ghika, singurul cărturar român de anvergură internaţională, în timp ce la noi nu e cunoscut decât numai prin cărţile tipărite de vajnica Doina Cornea, de Mia losif Frollo, dar mai cu seamă de părintele Horia Cosmovici. Eu cred că ar trebui iniţiată tipărirea operei complete a prinţului Vladimir Ghika înglobând chiar şi scrierile din tinereţe, publicate în Convorbiri literare sau în alte periodice. Poate nu întâmplător, nu departe de mormântul lui Eminescu se află şi cel al Monseniorului (cu impunătorul mausoleu realizat de arhitectul Marcu Anghel), două adevărate culmi ale spiritualităţii româneşti.
Cu ocazia primirii titlului de Doctor honoris causa al Universităţii din Bucureşti, la 11 iunie 1999, Cardinalul Paul Poupard, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Cultură, afirma: La punctul de întâlnire dintre Orient şi Occident, dubla voastră moştenire culturală şi spirituală se constituieîntr-o veritabilă punte spre unitatea la care tind şi aspiră popoarele europene. într-un număr anterior al revistei (nr. 7, iulie 1999) a fost publicată Scrisoarea pastorală a Consiliului Pontifical pentru Cultură. Cum aţi primit acestă lucrare ca om de cultură si credincios?
Barbu Brezianu: Pastorala este impresionantă prin cuprinderea tuturor aspectelor şi a diversităţii culturale de astăzi. Este un text excelent, care oferă o viziune globală: toate sectoarele abordate fiind cu multă competenţă şi profunzime. Vizita cardinalului Poupard la Bucureşti a fost deosebit de importantă: avem un prieten aliat, care poate să fie foarte util în perspectiva unirii pe care o întrevăd în decursul anilor ce vor veni. De altfel, afirmaţia lui m-a dus cu gândul şi la cuvintele mitropolitului ortodox Iacob Stamati, care scria: Învăţăturii Praviliilor este trebuitoare limba latinească şi mult vârtos pentru înţelegerea Sfintelor Scripturi şi a Bibliei. Apropierea dintre cultura latină, care ne este obârşia, şi cea greacă şi slavă ar fi unul din suporturile reconcilierii.
– Domnule Brezianu, vă mulţumesc în numele cititorilor revistei noastre – printre care vă număraţi şi Dvs.- pentru aceste gânduri împărtăşite cu multă generozitate.