Această secțiune a sitului a apărut din dorința de a aduce la lumină aspecte din viața și activitatea fericitului Vladimir Ghika, care reies din cercetările ce se fac în bogata arhivă administrată de Postulatura Cauzei de Canonizare a Fericitului Vladimir Ghika, din cadrul Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucuresti. Arhiva este constituită din documente provenite din fonduri particulare ale unor persoane care l-au cunoscut direct sau indirect pe Monseniorul Ghika. Dintre acestea, Georges Schorung şi Pierre Hayet se remarcă prin faptul că de-a lungul timpului (amândoi aproximativ 30 de ani din viaţă) au lucrat în mod constant la adunarea documentelor cu privire la viaţa şi activitatea lui Vladimir Ghika. Lor li se datorează în mare parte documentele care se posedă.
Arhiva este în prezent în curs de organizare, iar rezultatele cercetărilor care se fac încontinuu vor fi făcute publice într-o serie de buletine difuzate în format electronic, în limba română și franceză, prezentate mai jos în această pagină.
Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti
Postulatura Cauzei de Canonizare a Fericitului Vladimir Ghika
Arhiva Vladimir Ghika
Str. G-ral Berthelot, nr. 19, sector 1, cod 010164
Bucureşti, România
Tel: 0212015400; 0212015401; Fax: 0213121207
Email: arhiva@vladimirghika.ro
Responsabil: Iulia Cojocariu