CRONOLOGIA VIEŢII MONS. VLADIMIR GHIKA
1873 decembrie 25 – se naşte la Constantinopol (Istanbul), Turcia, tatăl său fiind reprezentantul diplomatic al României; este botezat şi miruit în Biserica Ortodoxă;
1877 – se întoarce în România;
1878-1893 – urmează cursurile şcolii din Toulouse (Franţa); vacanţele şi le petrece în România;
1881 – moare tatăl său, Ioan Ghika;
1893-1895 – urmează la Paris Facultatea de Ştiinţe Politice; concomitent Vladimir frecventează cursuri de medicină, botanică, artă, litere, filozofie, istorie şi drept;
1895-1898 – îşi continuă studiile în România;
1898-1905 – studiază filozofia și teologia la Colegiul Sf. Toma a dominicanilor în Roma (viitorul Angelicum) şi obţine licenţa în filozofie şi doctoratul în teologie;
1902 aprilie 13 – intră în Biserica Catolică împreună cu verişoara sa, Natalia, regina Serbiei, făcând mărturisirea de credinţă catolică în biserica Sfânta Sabina din Roma;
1904-1906 – este prezent la Salonic unde continuă cu studii de filosofie şi teologie;
1904 – o întâlneşte la Salonic pe sora Pucci;
1906-1914 – se întoarce în România – intensă activitate caritativă și intelectuală;
1906 – Vladimir Ghika constituie Grupul Doamnelor de Caritate la București;
1906 iunie 20 – se deschide primul dispensar gratuit “Bethleem Mariae” la Bucureşti, în Calea Griviţei;
1912-1913 – îngrijeşte bolnavii de holeră, cu ajutorul surorilor de caritate, la lazaretul din Zimnicea pentru care a fost distins cu o medalie militară, deşi era vorba de un civil;
1914 – moare Alexandrina Ghika, mama sa;
1914-1917 – este prezent la Roma – activitate diplomatică şi de caritate;
1917-1939 – revine în Paris – activitate culturală, diplomatică şi religioasă;
1918 – Consiliul Naţional Român de la Paris l-a numit pe Vladimir Ghika drept reprezentant al său pe lângă Papa Benedict al XV-lea;
1918 decembrie 11 – cardinalul Pietro Gasparri, secretarul de Stat al Sfântului Scaun, ratifică numirea “în vederea unei colaborari utile pentru binele religios al poporului român”;
1920 ~ ianuarie – încetează acest mandat și se întoarce la Paris;
1923 octombrie 7 – este hirotonit preot de Cardinalul Dubois, Arhiepiscopul Parisului;
1923-1939 – desfăşoară ministerul sacerdotal la Paris, în Franța și în întreaga lume;
1923 octombrie 9 – primeşte privilegiul din partea Papei de a celebra în ritul latin şi bizantin;
1924 februarie 24 – Sfântul Scaun aprobă printr-un indult statutele Operei Fraţilor şi Surorilor Sf. Ioan, societate auxiliară de misiuni, propusă de Vladimir Ghika;
1924-1928 – activitate în cartierul săracilor Villejuif din Paris;
1926 – este numit administrator al bisericii Străinilor;
1926 – cumpără o clădire dezafectată a unei foste închisori pentru femei din Auberive cu 180.000 de franci;
1925-1926 – deschide Casa pentru Fraţii şi Surorile Ordinului Sf. Ioan din Auberive – înfiinţează, cu aprobarea Suveranului Pontif, Comunitatea Fraţilor şi Surorilor Sfântului Ioan la Auberive, Franţa;
1928 – merge la Sidney pentru Congresul Euharistic Internaţional;
1929 – Vladimir Ghika află din surse neoficiale că papa intenţionează să-l numească protonotar apostolic; ezită să primească această funcţie, deoarece la intrarea în rândul clericilor făcuse votul de a nu accepta niciodată demnităţi ecleziastice;
1930 – merge la Cartagina pentru Congresul Euharistic Internaţional;
1930 – se îmbolnăveşte şi este retras din Villejuif; cardinalul Verdier trimite în locul lui un grup de preoţi tineri care construiesc o biserică pe terenul pregătit de Ghika; va fi una din primele parohii moderne de la periferia Parisului;
1931 mai 13 – Vladimir Ghika este numit Protonotar Apostolic; el declară: “Nimic nu se va schimba în felul meu de viaţă, va fi doar o panglică îngustă adăugată la reverendă”;
1931 – este numit Rector la Biserica Străinilor din Paris;
1932 – merge la Dublin pentru Congresul Euharistic Internaţional;
1933 – însoţeşte un mic grup de carmelitane la Tokio, pentru a întemeia primul “Carmel” în Japonia;
1934 – merge la Buenos Aires pentru Congresul Euharistic Internaţional;
1936 – merge la Manila pentru Congresul Euharistic Internaţional;
1936 noiembrie – merge în Japonia pentru a vizita spitalele înfiinţate de părintele Totzuka;
1938 – merge la Budapesta pentru Congresul Euharistic Internaţional;
1939 august 3 – revine în România;
1939-1954 – activitate religioasă, culturală, caritativă şi socială în România; izbucnirea celui de-al II-lea Război Mondial îl surprinde la Bucureşti în plină activitate sacerdotală şi caritativă; refuză să părăsească România pentru a fi alături de săraci şi bolnavi, să-i poată ajuta şi încuraja;
1944 – încep bombardamentele în Bucureşti; refuză să părăsească capitala petntru a fi alături de cei în nevoi;
1945 august 9 – Mons. intră în atenţia serviciilor speciale ca vizitator al Institutului “Augustinum” al Părinţilor Asumţionişti din strada Ştirbei Vodă, aflaţi ei înşişi în vizorul Securităţii deoarece aveau, ca şi Monseniorul, ambele rituri;
1947 – este prezent în Moldova să ajute mănăstirile ortodoxe din Moldova, în timpul foametei;
1948 – refuză să plece cu trenul regal şi se mută la Sanatoriul “Sf. Vincenţiu de Paul”, casa fratelui său din Bd. Dacia, unde locuia, fiind confiscată;
1949 martie – este operat de urgenţă de hernie strangulată, fără anestezie;
1949 – este naţionalizată întreaga operă a Fiicelor Carităţii;
1950 – se mută în casa parohială a preoţilor Lazarişti;
1952 noiembrie 18 – în timp ce ieşea pe str. Stockholm din casa domnului Vasile Stoica, unde fusese să dea asistenţă bolnavei Maria Radovici (mama actorului Sebastian Radovici) este arestat;
* acuzat de spionaj în interesul Vaticanului şi al puterilor imperialiste;
* ancheta durează aproape un an la închisoarea securității Uranus, timp în care el este bătut până la sânge în cadrul interogatoriilor şi torturat;
1953 octombrie 24 – are loc procesul la care nu acceptă avocatul și se apără singur, este condamnat la trei ani de recluziune şi întemniţat la Jilava;
1954 mai 16 – epuizat de suferinţe, în ziua de 16 mai, la Jilava, încetează din viaţă la ora 17:30;
(până în 2003 data morţii a fost considerată 17 mai, dată infirmată de certificatul medical de deces din 16 mai 1954)
Cronologia evenimentelor pregătitoare canonizării
1954 noiembrie – la Paris este organizat un simpozion în care se vorbește deja despre martiriul lui Vladimir Ghika și încep să fie publicate biografii ale lui;
1968 decembrie 18 – familia cere de la Jilava resturile mortale ale lui Vladimir Ghika pentru a le înmormânta la Cimitirul Bellu ortodox, în cripta familiei;
1970-1980 – în anii 1970-1980 Arhiepiscopia de Paris dorea să înceapă procesul de beatificare pentru Vladimir Ghika, dar proiectul este abandonat pentru a nu îngreuna situația Bisericii Catolice în România;
1989 – se înfiinţează “Institutul Vladimir Ghika” la Paris;
1990 – după căderea regimului comunist în România, Pr. Horia Cosmovici primește de la IPS Ioan Robu însărcinarea să adune documente și mărturii despre părintele său spiritual, Mons. Vladimir Ghika;
1991 noiembrie 5 – date fiind rezultatele cercetării părintelui Horia, IPS Ioan Robu cere de la Roma “Nihil obstat” pentru începerea procesului de recunoaștere a martiriului Monseniorului Ghika;
1992 februarie 18 – Sfântul Scaun acordă “Nihil obstat”;
2002 octombrie 7 – este numit postulatorul Cauzei Vladimir Ghika în persoana Pr. Ioan Ciobanu;
2002 octombrie 26 – la cererea postulatorului, conform Dreptului Canonic, Arhiepiscopul Ioan Robu inițiază la București procesul diecezan în vederea ridicării Monseniorului Ghika la Cinstea Altarelor;
2003 iunie 13 – se termină procesul diecezan;
2003 iunie 16 – documentele procesului diecezan sunt trimise la Roma și Pr. Claudiu Bărbuț este numit postulator la Roma;
2004 martie 24 – se inaugurează faza romană a procesului prin ruperea sigiliului de pe documentele procesului diecezan; se completează documentația trimisă la Roma, inclusiv cu cercetări în Arhivele Vaticanului;
2006 mai 17 – se încep demersurile pentru construcţia sitului VladimirGhika.ro și se începe pregătirea materialelor;
2006 august 29 – se inaugurează site-ul VladimirGhika.ro;
2006 noiembrie 30 – este emis decretul de validitate din partea Congregației pentru Cauzele Sfinților pentru procesul de la București;
2007 aprilie 3 – are loc numirea Pr. Francisc Ungureanu ca postulator al Cauzei Ghika la Roma;
2007 mai 18 – este numit Pr. Cristoforo Bove, OFMConv ca relator al Cauzei din partea Congregației; se începe constituirea echipei care va lucra de la București pentru redactarea dosarului final (POSITIO SUPER MARTYRIO) plecând de la scrierea “Biografiei Documentate” a lui Vladimir Ghika;
2010 octombrie 4 – Pr. Cristoforo Bove, istoric și bun cunoscător al României, în urma unei lungi suferințe, trece la cele veșnice;
2010 noiembrie 5 – Pr. Kijas Zdzisław, OFMConv este numit relator pentru cauza Vladimir Ghika;
2012 februarie 10 – au fost depuse la Congregația pentru Cauzele Sfinților exemplarele din POSITIO destinate studiului teologilor;
2012 februarie 13 – se inaugurează noul sit (v.2) VladimirGhika.ro;
2012 octombrie 9 – s-a celebrat “Congresul Teologilor” în care aceștia au discutat rezultatele analizei făcute asupra POSITIO și au declarat în unanimitate că argumentarea martiriului lui Vladimir Ghika a fost concludentă; comentariile scrise de teologi, împreună cu procesul verbal al congresului, au fost culese și tipărite pentru a fi trimise spre analiză, împreună cu POSITIO, Părinților Cardinali și Episcopi, membri ai Congregației pentru Cauzele Sfinților;
2013 ianuarie – este numit “Ponente” S.E. Edmund Farhat având rolul de a prezenta cauza în “Congresul Cardinalilor”;
2013 februarie 19 – a avut loc “Congresul” în care s-au reunit Părinții Cardinali și Episcopi, membri ai Congregației pentru Cauzele Sfinților, iar părerea asupra martiriului lui Vladimir Ghika a fost pozitivă;
2013 martie 27 – Sfântul Părinte a autorizat promulgarea decretului prin care se recunoaște “martiriul slujitorului lui Dumnezeu Vladimir Ghika, preot diecezan; născut la Istanbul (Turcia) la 25 decembrie 1873 și ucis din ură față de credință la București (România) la 16 mai 1954”; începând cu această dată Vladimir Ghika este numit cu titlul de “venerabil”.
2013 august 31 – se celebrează beatificarea venerabilului Vladimir Ghika, la București; începând cu această dată Vladimir Ghika este numit cu titlul de “fericit”.
2013 septembrie 1 – în Catedrala Sf. Iosif și în toate bisericile din Arhidieceza de București se mulțumește lui Dumnezeu pentru darul Beatificării Mons. Vladimir Ghika. Este dezvelit Altarul cu moaștele Fericitului Vladimri Ghika ca și Icoana din Catedrala Sf. Iosif.
2013 octombrie 6 – la Paris, la Notre Dame, este celebrată o Sfântă Liturghie de mulțumire de către Arhidieceza de Paris cu Cardinalul André Vingt-Trois, clerul și credincioșii.
Alte evenimente
2013 octombrie 8 – „Prin sentința civilă nr. 1739, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr. 18369/3/2013, s-a constatat caracterul politic al condamnării suferite de Monseniorul Vladimir Ghika de regimul comunist din Romania și au fost înlăturate de drept efectele acestei condamnări.” … „Constatându-se caracterul politic al condamnării suferite de Monseniorul Vladimir Ghika s-a creat o minimă reparație morală, constând în înlăturarea de drept a efectelor acestei condamnări.”
2013 noiembrie 5 – Academia Română îl declară pe Mons. Vladimir Ghika membru post-mortem.