M-am făcut catolic ca să fiu un mai bun ortodox

Prinţul Vladimir Ghika


Am auzit aceste cuvinte ale Monsenio­rului Ghika cu mai mulţi ani în urmă de la părintele Eugen Sârbu din Bucureşti. Ulterior, am aflat că Vladimir Ghika, deşi născut în Biserica ortodoxă (1873 la Constantinopol) şi de neam domnesc, s-a făcut catolic în 1902 la Roma, iar la vârsta de 50 de ani a fost hirotonit preot catolic la Paris. Totuşi, în felul lui de a gândi a rămas oriental — era mai mult intuitiv, simbolic şi nu atât discursiv sau raţional. De asemenea, am aflat că era un bun cunoscător al filosofiei scolastice şi al teologiei Sfântului Toma de Aquino, prieten cu Garrigou-Lagrange şi Jacques Maritain, că a dus o viaţă de sfinţenie în sărăcie. Întâlnirea cu el însemna conver­tirea la Dumnezeu şi la Biserica catolică. Bun cunoscător al omului, remarca totdeauna detaliul esenţial şi arăta oricui căuta Adevărul drumul cel bun. Dar, din păcate pentru noi şi din fericire pentru el, a sfârşit-o rău: a murit de frig, foame şi bătăi, în puşcăria de la Jilava, după mărturia unor colegi de celulă, în mai 1954. Acum se odihneşte aşteptând învierea în Cimitirul Bellu ortodox din Bucureşti.

Pentru faptele, scrierile şi intuiţiile sale religioase — promovarea laicilor în Biserică, credinţa în eficacitatea decisivă a sacramentelor pentru viaţa Bisericii, în special a preoţiei şi a căsătoriei etc, este considerat un adevărat apostol al secolului XX. Dar, poate fi considerat actual şi din punctul de vedere care ne interesează aici, anume cel al relaţiilor dintre Biserica catolică şi cea ortodoxă. Itinerariul vieţii sale ne face să ne întrebăm: dacă el s-a făcut catolic pentru a fi un bun ortodox, oare pentru a fi un bun catolic nu am nevoie de ceva ortodoxie?

Dacă ne gândim că tradiţia orientală şi cea occidentală formează un tot insepa­rabil cel puţin în primul mileniu, răspunsul este afirmativ. Convingerea aceasta o găsim şi în gândirea Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea, care spunea recent că cele două tradiţii creştine, orientală şi occiden­tală, sunt ca doi plămâni prin care respiră Biserica lui Cristos. Cu alte cuvinte, Biserica orientală are nevoie de cea occidentală şi invers.

Aşadar, a fi membru al Bisericii nu înseamnă în mod exclusiv să fii ortodox sau catolic. Tot la fel, a fi catolic nu înseamnă doar să fii ungur, francez sau italian, iar a fi ortodox nu înseamnă să fii numai român, bulgar, rus sau sârb. Etnia şi religia nu sunt acelaşi lucru. Catolicii, ortodocşii, protestanţii, sunt în primul rând creştini, iar credinţa creştină nu se confundă cu formele de cultură şi de civilizaţie specifice unui popor. Formele se schimbă, dar Cristos rămâne acelaşi oriunde şi oricând. Pentru un creştin, important e să fie sfânt, cât mai asemenea lui Cristos. Dacă s-ar înţelege lucrul acesta, poate ar dispărea suspiciunea dintre catolici şi ortodocşi. Dar mai trebuie adăugat ceva.

Asistăm în zilele acestea la multe iniţiative pentru unitatea creştinilor: întâlniri ecumenice, conferinţe teologico-pastorale, momente de rugăciune împreună etc. Biserica catolică, la toate nivelele, vrea ca Jubileul anului 2.000 să nu-i găsească pe discipolii lui Cristos certaţi între ei. Fără a desconsidera importanţa aspectelor doctrinare ale problemei şi efortul care se depune pentru lămurirea lor, credem că cea mai scurtă cale pentru unirea creştinilor este sfinţenia personală în spiritul rugăciunii Tatăl Nostru, în Spiritul lui Cristos care, «cu preţul sângelui, pentru o viaţă nouă şi pentru o Viaţă veşnică, ne-a dăruit un Tată în ceruri şi fraţi pe pământ» (V. Ghika, Gânduri pentru zilele ce vin. Convorbiri spirituale, Dacia, Cluj-Napoca 1995, pp. 235-236).

Astfel, în zilele ce vin, după ce am privit Cerul şi am rostit un Tatăl Nostru, avându-l pe Dumnezeu în inimă, să privim spre pământ şi, tainic, să spunem cu Monseniorul Ghika: «Fratele nostru care eşti pe pământ/ Binecuvântat fie numele tău pentru noi,/ Vie împărăţia ta în noi înainte de moartea noastră/ Să facem, noi doi, o singură voinţă, cea a lui Dumne­zeu,/ şi ca în cer ne va fi pe pământ».

Aşa să fie! Şi oare de ce n-ar fi aşa?

 

Pr. Dr. Vili Dancă

 

This function has been disabled for Vladimir Ghika.