Fără toiag…
43 de ani de la arestarea Monseniorului Vladimir Ghika
Duminică, 19 noiembrie 1995, în cadrul Liturghiei parohiale de la biserica Preasfânta Inimă a lui Isus, s-au comemorat cei 43 de ani de când Monseniorul Ghika a păşit, în totală dăruire şi aşteptare, pe drumul care ducea vertiginos spre martiriu.
Biserica era plină. În faţa altarului era aşezat un tablou al Monseniorului. Părintele Ciobanu, deşi afectat de recentul act criminal ce lovise parohia, a început răspicat cu următoarele cuvinte: “Să ne rugăm pentru duşmanii Bisericii”. A continuat apoi explicând enoriaşilor semnificaţia aniversării şi spunându-le că vor avea ocazia să-1 audă la predică pe unul din cei mai apropiaţi fii spirituali ai Monseniorului Ghika, pe părintele Horia Cosmovici. După Liturghie, urma să fie recitată o rugăciune specială pentru încheierea cu bine a procedurii de beatificare a lui Vladimir Ghika.
Parohia Preasfânta Inimă este, într-un fel, predestinată să fie un mesager al universalităţii Bisericii. După beatificare, mesajul românesc şi catolic al Monseniorului va putea pătrunde mai uşor în lume.
Părintele Horia Cosmovici a suit încet treptele altarului. La cei 86 de ani ai lui era un impresionant reprezentant ai celor ce nu mai sunt. Dumnezeu i-a permis să depună astăzi mărturie.
Acum 43 de ani se imprima în memoria unui copil de atunci imaginea Monseniorului Ghika în genunchi, pe locul din spate, în stânga, din acelaşi altar. Şi tot în acele zile, Monseniorul cu barbă albă făcea o ultimă “vizită”, într-un parc, copiilor lui Horia Cosmovici, aflat deja în închisoare. Apoi nu a mai fost văzut.
Părintele Cosmovici s-a folosit cu entuziasm de afirmaţia citată mai sus a părintelui Ciobanu, care “i-a deschis predica”: “Să ne rugăm pentru duşmanii Bisericii.”
Scoţând apoi două bileţele manuscrise, rămase de la Vladimir Ghika, a spus:
“Vă aduc azi la cunoştinţă un răspuns al Monseniorului la o întrebare pe care i-am pus-o în anul 1946. Urma să fiu judecat şi l-am întrebat ce poziţie crede că ar trebui să iau la proces. Pe ce să pun accentul? Răspunsul l-am primit în scris. Am predat părintelui paroh o fotocopie a documentului. lata conţinutul lui: Ideea centrată a apărării, în caz de proces (lăsând la o parte “colateralul” şi menţionând abia restul):
Eroarea, recunoscută deja de câţiva ani şi definitiv abandonată de la convertire încoace, a oricărei pretenţiibde a transforma lumea prin legi, regulamente, soluţii sau revoluţii.
Reforma personală şi interioară, urmând pe Domnul nostru Isus Cristos, în singura şi venerabila Biserică pe care a fondat-o, – unicul mijloc de a aduce pe pământ binele public şi privat către care trebuie să tindem.
Din ziua în care acest adevăr a prevalat, nu a mai existat (fapt dovedit) nici o activitate politică şi socială în cadrele cunoscute. Totul s-a concentrat şi se va concentra din ce în ce mai mult pe unica preocupare pentru renaşterea creştină
Părintele Cosmovici şi-a continuat predica:
“Sunt deci două idei:
- la ce trebuie să renunţăm,
- ce trebuie să alegem.
Noi astăzi vrem să reformăm lumea pe plan mondial prin conferinţe la nivel înalt şi foarte înalt, uitând că această încercare se face de atâta timp şi cu ce rezultate: Orientul Apropiat, Iugoslavia, Cecenia etc!
Care este greşeala? Vrem să construim de sus în jos, când de fapt trebuie să construim de jos în sus.
De aproape 2000 de ani ne-a spus Mântuitorul: “Aţi auzit ce s-a zis: Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău. Iar eu vă zic vouă: iubiţi pe vrăjmaşii voştri” (Mat 6, 43-44). Iar noi îngropăm oameni de vii, oameni pe care Mântuitorul ne-a cerut să-i iubim! Excludem din viaţa noastră particulară şi publică pe duşmani. Excluderea duşmanului de la iubirea noastră face imposibilă universalitatea creştinismului.
Din punct de vedere practic este poate greu, dar este posibil.
Dacă L-am iubi cu adevărat pe Isus, nu s-ar putea să nu ne dăm seama de ceea ce avem de făcut.
Personal, lucrez la această rezolvare prin rugăciune şi spun cam aşa: “Doamne, fă-i să vadă!…”
Cât de actual este astăzi ceea ce gândea Monseniorul în 1946!
Iubiţi şi nu vă uitaţi că sunteţi puţini. Nu eliminaţi pe nimeni din iubirea voastră. Un singur om dacă îl eliminaţi, nu mai sunteţi universali, ci încercaţi să sechestraţi iubirea lui Cristos pentru interesele voastre personale…
Isus ne explică ce înseamnă a iubi pe vrăjmaşi: “Binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc” (Mat 5, 44)
Nu amânaţi!
Începeţi imediat!
Dacă am vedea ce este pedeapsa veşnică, nu am mai ezita să ne rugăm pentru cei ce ne prigonesc.
Ca să vă încurajez, vă reamintesc că Isus a murit şi pentru mântuirea duşmanilor voştri.
Doamne, iartă-ne pe toţi!
Amin.”
A consemnat Emanuel Cosmovici