Vladimir Ghika: mântuirea din clipa prezentă
Duminică, 17 mai, s-au împlinit 38 de ani de la moartea în închisoare a lui Vladimir Ghika. Cu această ocazie, sîmbătă, la biserica Preasfînta Inimă a lui Isus (biserica franceză) a avut loc o liturghie concelebrată, iar părintele Horia Cosmovici care se ocupă de întocmirea dosarului de beatificare a lui Vladimir Ghika, a evocat personalitatea Monseniorului, definindu-i spiritualitatea cu o formulă aproape matematică: “elocinţa apostolatului prin fidelitatea faţă de clipa prezentă”.
Camera în care locuia Monseniorul era de circa 4/5 m, cu o masă simplă, de lemn, care avea pe ea un crucifix de bronz a cărui istorie mi-o povestise. Reţin doar atît: că au fost turnate numai două exemplare. Pe unul 1-a luat Charles de Foucauld, iar celălalt, printr-o succesiune de situaţii prp- videnţiale, a ajuns în posesia sa. în timpul primului război mondial, cînd Charles de Fouçauld a fost împuşcat de beduini, între lucrurile pierdute a fost şi crucifixul din capela pe care el şi-o improvizase în deşert. Aşa că acest crucifix al Monseniorului devenise unicat.
Pe masă erau cărţi deschise, îngrămădite şi, peste tot, “răvăşite”, bileţele, binecuvîntatele lui bileţele, din care s-au închegat “Pensées pour la suite des jours” şi “Derniers témoignages”.
Scaunul pe care stătea era foarte modest, un scaun de lemn obişnuit. Mai avea un scaun pentru un eventual vizitator, dacă s-ar fi în- tîmplat să-1 primească în această cameră. Scaunul interlocutorului nu stătea vizavi, ci alături, parcă ar fi dofit să înlăture orice semn al vreunei deosebiri. Sprijinite de zid erau trei biblioteci-raft. Şi acestea, din lemn simplu, băiţuit.
Stînd doar la o distanţă de cinci minute de mers pe jos, am avut privilegiul de a-1 vedea foarte des. Ce har! Acest om te îmbogăţea cu prezenţa lui. Iar rodul meditaţiilor ii folosea foarte inspirat pentru toată nevoia care bătea la uşa sa.
(Horia Cosmovici, Monseniorul, Revista Verbum, anul 1/1990)
Mergi şi caută-l pe cel care nu
îndrăzneşte să te aştepte.
Dă celui care nu-ţi cere.
Iubeşte pe cel care te respinge.
Pentru cel care îl vede pe Dumnezeu departe, aproapele nu va fi niciodată aproape; pentru cel care nu vede aproapele destul de aproape, Dumnezeu va rămîne întotdeauna departe.
Occidentul stîrneşte aventura. Orientul aşteaptă surpriza miraculoasă. Soarele zice unuia: “Urmează-mă spre necunoscut!” Pragul misterios, originea astrelor spune celuilalt: “Ce se va ivi la orizont?” (V. Ghika)