Acum câteva zile am primit alte fotografii de la evenimentul din 15 aprilie 2009, de la Ambasada României la Paris. Sunt bucuros că pot să fac publică această fotografie care vă ajută să le cunoașteți pe cele două prietene ale Monseniorului care au semnat articolele publicate anterior, despre celebrarea de la Notre Dame și de la Villejuif, Sr. Antoneta Vlaicu și Maria Sander (prima și a doua de la stânga la dreapta).
Fotografia ne-o dezvăluie și pe cea care s-a ocupat direct (și disceret, ca și aici) din partea Ambasadei de acea serată pariziană, Laria Stoian. Dânsa a fost cea care m-a introdus personal în tainele evenimentului prezentându-mi și o parte dintre colaboratorii săi și dintre invitați.
Cu această ocazie facem cunoștință și cu un bun prieten al României, scriitorul şi jurnalistul Jean-Yves Conrad. Domnia sa, la acel eveniment, a oferit detalii ilustrate asupra perioadei în care Monseniorul s-a aflat la Paris. După întâlnire, plecând acasă cu metroul, o parte din drum am parcurs-o împreună cu domnul Conrad și am fost uimit să observ cât de bine vorbește românește și cât de profund cunoaște poporul și țara noastră. De altfel, este de ajuns sa introduceti numele sau într-un motor de căutare pe internet și veți descoperi și cărțile pe care le-a scris despre România.