„La terre a changé de figure et d’âme depuis le jour où, reçu des mains de la Vierge-Mère, elle a vu, comme en cette femme, mais pour un plus étrange miracle, le corps du Seigneur se blottir dans ses entrailles. Depuis le jour où c’est en son sein qu’il a repris vie pour la seconde naissance, volontaire et virginale, de la Résurrection, en vérité, la terre a changé de figure et d’âme”.
În 1936, Monseniorul Vladimir Ghika publica Pensées pour la Suite des jours, o culegere de „gânduri pentru zilele ce vin”, apărută şi la noi, la editura Dacia, în 1995, în traducerea doamnei Doina Cornea. Dintre acestea, din capitolul „În faţa unor rămăşiţe omeneşti”, am ales acest gând care ilustrează perspectiva Monseniorului despre Învierea Mântuitorului:
„Ofrandă primită din mâinile Fecioarei-Mame, pământul s-a transfigurat în spirit şi înfăţişare din ziua când a întrezărit cum în această femeie – pentru un miracol însă şi mai necuprins— Domnul şi-a înfiripat în el cuib şi sălaş trupesc. Pământul s-a transfigurat într-adevăr în spirit şi înfăţişare din ziua când, tot din el, trupul Domnului a prins a doua oară viaţă pentru a doua sa naştere – naşterea voluntară şi virginală a Învierii” (traducere de Andrei Brezianu).
Lăsând desigur fiecărui cititor bucuria descoperirii intelesurilor acestui gând, nu fac altceva decât să observ că se înfăptuieşte ceea ce spera autorul în introducerea la cartea publicată in 1936: „Cel mai dorit elogiu care s-ar putea acorda acestui volum, o spun din nou, ar fi oarecum încredinţarea că, parcurgându-l, cititorul m-a uitat”. Cititorul care se opreşte asupra unuia din cele 643 de gânduri publicate numai în acest volum, va observa că orientarea sufletului său nu este spre autor, ci spre misterele despre care Monseniorul însuşi meditează, pe care el însuşi le contemplă.
Despre influxul meditaţiilor părintelui Vladimir, scria bunul său prieten, Jacques Maritain, în Prefaţa la a doua ediţie a cărţii în limba franceză: „meditaţiile s-ar vrea primite ca nişte prietene săritoare care nu fac prea mult zgomot în jurul lor, în casă, dar care-i ajută pe toţi să-şi ducă la capăt truda de fiecare zi”. Truda de fiecare zi a creştinului este asemenea trudei pământului care susţine şi hrăneşte minunile voite de Dumnezeu. Însă, ca şi pământul, după Învierea Domnului, avem o înfăţişare şi un suflet nou, mai aproape de cel de la origine, chiar mai presus.
Vă propun, în cele ce urmează, reflecţia domnului Andrei Brezianu, pe marginea gândului Monseniorului Ghika referitor la Înviere:
Acest gând al Monseniorului este superb prin profunzime filosofică şi trimiteri de înaltă elevaţie metaforică. Subtilitatea superlativă a cugetării Monseniorului Ghika se regăseşte aici în jocul diafan între sensurile cuvântului terre care înseamnă şi ţarină şi ogor şi glie şi lut….Lutul din care suntem plămădiţi devine ogor în făptura Fecioarei-Mame pentru a deveni sămânţa a Învierii. Pe de altă parte, blottir trimite la Evanghelia lui Ioan „şi a locuit între noi”.
Subiectul acestei splendide cugetări aşa cum îl văd eu, este pământul în multiplele lui accepţiuni legate aici de economia mântuirii, de lucrurile de apoi şi de Înviere. El, pământul premeste sămânţa Vieţii, aşa cum Maria a primit-o la Buna Vestire. După răstignire, pământul premeste ofranda trupului lui Isus născut de Maria spre a-l naşte virginal a doua oară în misterul Învierii.
Stilul Monseniorului este extrem de complex în expresie şi trimiteri metaforice. Un singur exemplu aici: „sufletul pământului”. Pământul n-are suflet!!! E vorba de o trimitere la vocativa pământului de a fi scena şi teatrul marii drame a Întrupării şi a mântuirii; e vorba de o personificare.
Pământul devine sălaşul Domnului graţie Mariei care l-a zămislit şi l-a născut. Tot el, pământul ca mormânt e cel din care iese trupul Domnului pentru a doua naştere, la Înviere.