Procesul de beatificare a Monseniorului Vladimir Ghika are ca fundament martiriul acestuia, actul suprem de mărturie al credinţei sale. Isus indica faptul că nu se pot culege roade bune decât din copaci buni, iar martiriul, ca rod, nu poate fi decât produsul a ceva ce exista deja şi fusese bine hrănit pentru a da acest rod. Foarte mulţi contemporani ai Monseniorului şi ai noştri sunt convinşi de virtuţile acestuia, calităţi care îl fac cu atât mai mult un model pentru noi cei care îi admirăm viaţa şi îi onorăm moartea.
Pe buzele multora dintre cei care se interesează de bătrânul preot mort acum 58 de ani înfloreşte o întrebare cât se poate de justificată, dat fiind că noi ne rugăm să fie ridicat la cinstea altarelor, adică să fie propus ca model pentru credincioşii de astăzi şi din viitor. Această întrebare, în diferite formulări, sună cam aşa: Care este mesajul Monseniorului pentru creştinul de azi? Răspunsul este exhaustiv atunci când include martiriul. Nu poate fi ceva mai măreţ şi mai important decât această mărturie; aşadar, exemplu demn de urmat.
Vă propun să facem scurte popasuri în viaţa Monseniorului pentru a vedea cum deja frunzele şi florile „pomului” care a dat rodul martiriului pot să înmiresmeze viaţa noastră şi să-i vindece metehnele, asemenea pomilor sădiţi lângă râul care izvora din partea dreaptă a templului, din viziunea profetului Ezechiel (47,1-12). Putem face împreună aceste scurte popasuri şi fiecare poate observa un anumit aspect, de obicei acela care îl interesează personal mai mult: un teolog, un filozof, un literat, un educator, un călător, un diplomat… vor putea cerceta şi propune cum Monseniorul este un model!
Textele propuse le vom publica în acest blog al amicilor monseniorului şi, pe cât posibil, şi în pagina din revista Actualitatea Creştină.
Dat fiind că în această lună, paginile acestei reviste aduc un elogiu muzicii în Catedrala noastră, vă propun să vedem ce are de spus Vladimir Ghika organiştilor. Nefiind eu unul dintre ei, mă limitez să propun două texte, unul al Monseniorului, dintr-o scrisoare trimisă fratelui său în exil, cu un an înainte să fie arestat, şi altul dintr-o mărturie dată de Mons. Menges, imediat după ce a fost eliberat din închisoare (1964).
La biserică ne descurcăm cum putem; dar s-a ajuns să-i împiedice pe toţi bolnavii să vină aici. Doar „oamenii de afară“ pot intra, spionaţi cum se cuvine, de altfel. Predic adeseori în română, cu o voce prea slabă, dar, pentru cei care aud, cu mult mai mult succes decât aş fi crezut. Am devenit, de asemenea, organist improvizator la orga mare a capelei (improvizator, pentru că asta este oarecum vocaţia mea, pentru că sunt şi un prost acompaniator, iar ochii mei nu-mi permit să descifrez uşor partiturile). Intonez astfel, în folosul celorlalţi, nu romanţe fără cuvinte ca Mendelssohn, ci rugăciuni fără cuvinte, care au un impact uimitor. Mi s-a spus şi mi s-a repetat, că-i fac pe oameni să plângă, şi asta-i face să vină tot mai numeroşi atunci când cânt. Şi aici nu mai există dezavantajul unei voci scăzute, prin avantajul alegerii registrelor, pe care am învăţat să le folosesc foarte bine, excluzând fără milă nuanţele de sunet cele mai prozaice. „Făcându-i pe oameni să plângă“, am avut şi satisfacţia să văd cu ochii mei aceasta, ceea ce mi-a dat curaj şi vine la timp, deoarece avem prea mult de plâns în alt fel (Scrisoare, 7 nov. 1951, în Fratelui meu în exil, p. 129).
„De fapt, el nu-şi mai putea trăi misiunea sacerdotală decât în privat, la Capela Franceză. El asculta spovezile, vizita bolnavii şi primea în sacristia Capelei pe toţi cei care doreau să-i vorbească. El nu mai predica, dar, după ce se recita Breviarul, se aşeza la orgă şi improviza o rugăciune de laudă, de acţiune a harului sau de implorare, resimţită atât de profund, că toţi rămâneau să-l asculte. O studentă la matematică m-a asigurat că jumătatea de oră cu Monseniorul Ghika la orgă era pentru ea, ca şi pentru un mare număr de persoane, hrana spirituală pentru o întreagă săptămână, o înălţare a sufletului şi o încurajare” (Mărturie a Mons. Ieronim Menges despre Vladimir Ghika, recunoscută ca fiind proprie în 1993).
Cine are urechi de auzit să audă! Pe adresa Postulaturii (postulatura@vladimirghika.ro) aştept contribuţiile dumneavoastră pentru a completa imaginea pomului sădit lângă râul care iese din inima lui Isus şi care a produs minunatul rod al martiriului, Vladimir Ghika.

This function has been disabled for Vladimir Ghika.