Interviu cu părintele Francisc Ungureanu, realizat de Anca Mărtinaș Giulimondi
Radio Vatican, 22 iulie 2014

Anca Mărtinaș Giulimondi: Aflat în trecere prin Roma, părintele Francisc Ungureanu, postulatorul cauzei de beatificare și canonizare a Mons. Vladimir Ghika, a venit în vizită la redacția secției în limba română de la Radio Vatican. Bine ați venit, Părinte Francisc.
Pr. Francisc Ungureanu: Bine v-am găsit.
AMG: În această perioadă estivă, a vacanțelor prin excelență, am dedicat spațiu, în emisiunile noastre, pelerinajelor, călătoriilor ce au ca scop primenirea, regăsirea și edificarea sufletească. De obicei, sunt credincioșii cei care merg în pelerinaj la locuri sfinte, însă există și posibilitatea de a merge la credincioși în pelerinaj cu rămășițe trupești care au aparținut unei persoane sfinte, așa cum a fost pelerinajul cu Moaștele Fericitului Vladimir Ghika. De ce o astfel de alegere, Părinte Francisc?

PFU: În primul rând, doresc să vă felicit pentru gândul de a face această serie de emisiuni despre pelerinaje. Vă mărturisesc că și noi, în revista noastră de la București, Actualitatea Creștină, dedicăm în numărul acesta de vacanță un număr important de pagini pelerinajelor, tocmai pentru că vedem în această posibilitate a verii, a vacanțelor, un timp util pentru a petrece în compania sfinților. Vrem să ne destindem, să ne recuperăm fizic, sufletește, mintal, și cred că în compania sfinților se face foarte bine acest lucru.
Revenind la întrebarea dumneavoastră legat de alegerea de a merge în pelerinaj cu Vladimir Ghika, eu m-am prezentat peste tot pe unde am mers ca fiind șoferul Fericitului Vladimir Ghika. Practic, dânsul hotărăște unde să meargă și eu îl însoțesc. Aș putea să mai spun și că sunt și purtătorul de cuvânt, în sensul că îl prezint peste tot, pe unde ajungem. Și toată lumea este foarte bucuroasă și foarte mulțumită.
Am plecat de la ideea aceasta că atunci, pe 31 august, anul trecut, când a avut loc marea sărbătoare a beatificării, la București, foarte mulți credincioși au dat din timpul lor, au dorit să fie prezenți la acea sărbătoare. Erau cam 10.000 de credincioși acolo, cu toții. Și doream ca prin acest gest al vizitei, pe care îl face Vladimir Ghika, să mulțumim acestor persoane care au făcut atunci acel efort, să fie la București. Pe de altă parte, știam foarte bine, și de la credincioși, și de la preoți, că sunt multe persoane care ar fi dorit să vină, dar n-au putut. Și-atunci, am zis: hai să mergem să-i întâlnim pe acei oameni, să îi vedem, să le dăm posibilitatea de a fi aproape de fericitul nostru. Și așa am început acest pelerinaj, pe 18 noiembrie [2013], care coincide și cu data arestării [lui Vladimir Ghika]. Noi deja, de mai mulți ani, la București avem două date de comemorare a Fericitului Vladimir, și înainte de a fi fericit. Și anume, data arestării și data morții: 18 noiembrie şi 16 mai. Şi am început pe 18 noiembrie cu gândul să terminăm pe 16 mai. Dar, fizic vorbind, nu puteau fi incluse toate parohiile în acel număr de săptămâni care despart 18 noiembrie [2013] de 16 mai [2014]. Ca atare, am continuat şi după 16 mai, şi o să mai continuăm; am lărgit acest timp până pe 18 noiembrie anul acesta, adică un an de zile de pelerinaj. Un timp în care noi am vizitat deja 50 de parohii, majoritatea de la noi din Arhidieceză, câteva și din alte locuri, de la „graniță”, care erau oarecum, pe vremuri, legate și de Arhidieceza noastră, cum e Focșani, Galați, de exemplu. Peste tot am avut parte de o primire, ca să spun așa, de suflet. Dacă aș spune entuziastă, aș spune prea puțin; dacă aș spune de sărbătoare, iarăși e prea puțin. Pentru că nu era numai asta. Au fost și situații unde a fost chiar o primire [oficială], cu fanfară, de exemplu, dar au fost și situații simple, dar nu mai puțin importante. Chiar și în acele locuri unde, poate, e o comunitate foarte mică, o biserică foarte mică, poate chiar o filială. Am fost chiar într-o filială unde nici măcar nu era biserică, în casa omului, acolo unde se celebrează Liturghia în mod obișnuit, acolo am mers cu relicva și acolo, cu cele cinci familii, câte sunt în acea comunitate, am celebrat Sfânta Liturghie și am vorbit despre Vladimir Ghika. Peste tot a fost această percepție a prezenței lui Vladimir Ghika între acele persoane, o prezență voită, o prezență dorită nu doar de acele persoane, dar chiar de Vladimir Ghika. Pentru că mai apoi oamenii aceia au simțit bucuria acelei prezențe. Sunt prezențe care trec așa, neobservate… Eh, aceasta nu, aceasta nu putea trece neobservată.
AMG: Am putea spune că mersul în pelerinaj cu moaștele Monseniorului Vladimir Ghika corespunde cumva unei trăsături esențiale a Monseniorului: aceea de a fi marele vagabond apostolic, de a merge în căutarea credincioșilor pentru a-l purta pe Cristos.
PFU: Da, da, cred că suntem în continuitate istorică. Au fost șaizeci de ani în care nu s-a putut mișca; Vladimir Ghika a stat locului. Erau timpuri grele: după ’54 și până în 2014. Acum că este declarat fericit, iată, cu un fragment din moaștele sale, un fragment din piciorul său, un metatars… Și care este rolul piciorului? Să meargă, nu? Iată, cu acest mic fragment de os, un metatars, continuă să facă ceea ce este propriu piciorului: să meargă, să călătorească, să călătorească peste tot. Și este o continuitate, așa cum spuneam, și cum spuneați și dumneavoastră, legat de acest supranume dat de Papa, că este un vagabond, un mare vagabond apostolic.
Pe de altă parte, iarăși este interesant că peste tot noi, pe unde ajungem, lăsăm în fiecare comunitate o mică relicvă devoțională, care este tot din oasele, din moaștele lui Vladimir Ghika, și anume, un mic fragment dintr-o vertebră. Atunci când noi am extras, conform legilor Bisericii, in mormânt oasele, au fost curățate, au fost analizate, au fost fotografiate, s-a făcut un raport și am fost întăriți în convingerea că nu avem niciun motiv să ne îndoim că ar fi Vladimir Ghika. Deci, din punct de vedere moral, avem o certitudine că este Vladimir Ghika. Apoi, oasele acestea au fost așezate într-un loc de cinste în Catedrala Sf. Iosif [din București]. Dar, după cum permit legile Bisericii, câteva fragmente au fost păstrate tocmai în vederea devoțiunii populare. Noi am așezat aceste fragmente dintr-o vertebră care era mai friabilă, din care se puteau scobi aceste mici fragmente, în relicvare mici pe care le lăsăm peste tot. Și peste tot eu le zic credincioșilor că, dacă rolul piciorul este de a veni, a pleca, pentru că este în călătorie, ceea ce rămâne la dumneavoastră este un semn foarte mare, foarte important. Zic: Când ne referim la o persoană care nu face compromisuri în viață, o persoană care este etalon, o persoană care e capabilă să se jertfească pentru un ideal, spunem că are coloană vertebrală.
AMG: Nu știu dacă ați observat gestul meu: am simțit nevoia să-mi îndrept spinarea…
PFU: Coloana vertebrală este cea care l-a făcut pe Vladimir Ghika să-și dea viața; o coloană vertebrală în credință. El era aplecat, în felul lui, fizic vorbind, de bătrânețe și de greutăți. Era un pic încovoiat. Însă ne referim acea coloană vertebrală a credinței sale, pentru care el și-a jertfit viața. Și pe toți credincioșii îi îndemn să ia această prezență a relicvei devoționale, de la ei din parohie, ca pe un semn. Ca pe un semn că și ei trebuie să-și păstreze coloana vertebrală credinței. Să fie mereu capabili să dea mărturie despre credința pe care au primit-o, pe care o mărturisesc și în care au fost întăriți de-a lungul acestor ani în care ei au trăit ca și creștini catolici.
AMG: De obicei, lumea, când se întoarce din pelerinaj, spune: am simțit după această călătorie, primenire și întărire în credință. Ce ecouri sosesc din parohii?
PFU: Eram la Întâlnirea Diecezană a Tineretului [din 10-13 iulie 2013, la Popești-Leordeni, Ilfov]. Printre animatorii tineretului de acolo, colaboratorii Pr. Daniel Bulai, era și o doamnă, tânără doamnă, dintr-o parohie pe care o vizitasem. Ea ținut neapărat să vină și să-mi mulțumească că am mers cu relicva acolo. I-am cerut detalii, desigur: de ce a simțit neapărat nevoia să-mi spună asta. Prin modul în care ne-ați îndemnat să îl rugăm pe Dumnezeu prin mijlocirea Fericitului Vladimir Ghika, pentru nevoile noastre, m-ați convins să o fac. Și am făcut-o. Am avut o mare suferință sufletească, care nu se putea vindeca; era ca o rană deschisă. Ori de câte ori vedeam anumite situații, anumite persoane, rana se adâncea și mai tare. Și am cerut ajutorul lui Vladimir Ghika, ca să vindec această rană. Și, spre surprinderea mea, la un moment dat, întâlnind aceleași persoane, nu am simțit decât iubire față de acele persoane.
(cf. www. arcb.ro)

This function has been disabled for Vladimir Ghika.