În data de  23 decembrie 2014, cu ocazia zilei naționale a Japoniei, Ambasada României la Tokyo a organizat un eveniment dedicat Monseniorului Vladimir Ghika în calitate de ilustru vizitator român în arhipelagul nipon. La acest seminar a fost oferit spre vizionare filmul Anei Boariu – „Fratelui meu din exil”, special pregătit cu subtitrare japoneză, traducerea fiind asigurată de dl. Florin Popescu, și au luat cuvântul domnul ambasador, Radu Șerban și subsemnatul. Domnul Șerban a evocat cele două vizite în Japonia – 1933 și 1936 – așa cum sunt ele marcate în documetele păstrate de Casa Imperială Japoneză. Eu am prezentat succint personalitatea deosebită a Monseniorului Vladimir Ghika, plecând de la corespondența din 1937 cu Dl. Stoicescu, pe atunci ambasador în Japonia, și de la dorința Monseniorului Ghika de a îngriji pe leproși, ajungând la martiriul său și beatificarea din 31 august 2013. Evenimentul s-a bucurat de o audiență selectă, fiind prezent și Nunțiul Papal, E.S. Joseph Chennoth, Ambasadorul Uniunii Europene și alți prieteni ai României.

Printre acești prieteni, cu mult interes au venit și trei surori din Congregația Sf. Ioan Evanghelistul, care continuă opera începută de un prieten și colaborator al Monseniorului Ghika, pr. Totsuka, medic și om de acțiune. Surorile au primit pe 27 decembrie – în ziua patronului lor, sf. Ioan, relicve ale Fericitului Vladimir pentru capelele din spitatul pe care îl conduc în capitala japoneză.

Surorile Carmelitane, urmașe ale celor pe care Vladimir Ghika le conducea în 1933 la Tokyo, deoarece sunt în clauzură, nu au putut veni la evenimentul de la Ambasadă, însă la momentul vizitei la Carmel au fost foarte interesate de stadiul procesului de canonizare.

Pr. Francisc Ungureanu

P.S. Multumim Ambasadei României la Tokyo pentru amabilitatea de a ne oferi fotografii de la eveniment.

This function has been disabled for Vladimir Ghika.