(Din revista independentă diaspora.ro, Anul I, Nr. 1, iunie 2012, pag. 14-15.)

Vladimir Ghika, prinţ al săracilor, slujitor al Bisericii şi martir al Credinţei

Horia Cosmovici – „Monseniorul“ 
Amintiri şi documente din viaţa Monseniorului Ghika în România, 
ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, 
Ed. Galaxia Gutenberg, 2011
Despre Monseniorul Vladimir Ghika, prinţ, preot şi martir, s-a scris şi se va mai scrie multă vreme de acum încolo, pentru că figura sa este deopotrivă enigmatică şi fascinantă. Iar dacă sfinţii primelor veacuri creştine, cu rigoarea lor ascetică formidabilă, par mai degrabă personaje de legendă, oarecum îndepărtaţi şi descurajant de inaccesibili pentru omul contemporan, Vladimir Ghika are avantajul enorm al apropierii şi al contemporaneităţii. Ca şi Fericitul Ioan Paul al II-lea, atât de drag inimii noastre, ţării noastre, epocii noastre…
Într-o lume hedonistă, egoistă, grăbită, superficială, materialistă şi confuză, oamenii de toate vârstele şi de orice condiţie socială au nevoie de modele – repere de sfinţenie şi de umanitate împlinită la care să se poată raporta. Iar comparaţia nu trebuie să nască disperare, prin contemplarea diferenţei, ci jubilaţie – căci, iată, sfinţenia este posibilă!
Un excelent instrument de hrănire a acestei speranţe şi o foarte bună introducere în viaţa şi opera lui Vladimir Ghika este cartea „Monseniorul“, semnată de Horia Cosmovici şi apărută la harnica editură Galaxia Gutenberg. 
Volumul este strucurat în trei părţi, fiecare având o tonalitate proprie, o „muzică“ aparte: 
a) prima parte – Monseniorul – o biografie a lui Vladimir Ghika scrisă de fiul său spiritual, Horia Cosmovici
b) partea a doua – Anii de rezistenţă şi închisoarea (1948-1954) – o cercetare minuţioasă, pe două fronturi: (I) Arhivele CNSAS şi (II) documente de istorie orală, mărturii înregistrate, date de supravieţuitori ai regimului stalinist de teroare, de oameni care l-au cunoscut pe Monsenior în mod direct şi nemijlocit, în împrejurări fericite şi nefericite
c) partea a treia – Alte documente (Agendele Monseniorului în facsimile şi tabele, un Curriculum vitae din Arhivele Vaticanului şi o serie de fotografii cu valoare de document).
Deşi sunt povestite destule amănunte ce ar face deliciul amatorilor de senzaţional: relaţia „amicală“ cu îngerul păzitor, eliberarea şi convertirea unui posedat, vindecările miraculoase săvârşite în închisoare cu ajutorul ghimpelui din coroana Mântuitorului, levitaţia (socotită dezagreabilă, pentru că omul îşi pierdea echilibrul…), cred că partea cea  mai interesantă a mărturiilor despre Vladimir Ghika este tocmai aceea aparent banală, a vieţii de zi cu zi – bunătatea nesfârşită (la propriu!) cu care îi întâmpina pe vizitatori, răbdarea cu care îi asculta şi îi sfătuia, puterea supraomenească de a face mult prea multe într-o zi – întâlniri, spovezi, vizite la bolnavi, conferinţe, călătorii. Acest om întâlnea zilnic zeci, poate sute de oameni – şi avea răbdare, putere, disponibilitate, răspunsuri pentru toţi şi pentru fiecare în parte. Această incredibilă multiplicare, dilatare, revărsare a fiinţei sale în slujba aproapelui şi a Bisericii îmi pare a fi amănuntul cel mai impresionant pe care îl documentează cartea lui Horia Cosmovici. 
Biografia pe care autorul o schiţează marelui Vladimir Ghika este plină de amănunte cu valoare de document, unele grave, altele savuroase, iar în rememorarea lor se simte limpede nu doar ochiul atent al unui martor, ci, mai ales, inima plină de iubire a unui fiu spiritual… 
Biserica din strada Polonă, „poziţia cea mai nobilă“, câte ceva despre diavol, scaunul de spovadă – loc de iertare şi de orientare, despre spiritism, ispitele, umorul, umilinţa, rozariul social, teologia faptelor – iată doar câteva dintre aspectele unui apostolat care i-a adus ura cumplită a regimului de inspiraţie sovietică ce avea să se prăbuşească peste România. Iar acest regim al satanei avea două planuri bine ticluite: anihilarea completă a bisericii greco-catolice şi înlocuirea bisericii romano-catolice locale  legitime cu o biserică-fantomă, ruptă de Vatican şi aservită partidului.
Cât de trufaş şi imbecil a fost planul comuniştilor şi ce eşec grozav au înregistrat, s-a văzut destul de repede. Fapt ce-mi aduce aminte de celebra întrebare a lui Stalin, la conferinţa de pace – „Câte divizii are Papa?“… Răspunsul avea să vină câteva decenii mai târziu, în persoana unui Papă slav, Ioan Paul al II-lea.
Vladimir Ghika, botezat ortodox şi convertit la catolicism numai prin „lectură şi rugăciune, fără a întâlni vreodată un preot catolic şi fără a fi supus influenţei vreunei individualităţi catolice marcante, laice sau consacrate“ (p. 176), va deveni preot biritual, la recomandarea expresă a Papei Leon al XIII-lea, care vedea în prinţul valah un posibil mediator între catolicism şi ortodoxia majoritară. 
Diplomat înnăscut şi adevărat catalizator de energii curate în vremuri tulburi, el avea să devină sfătuitorul de taină al ierarhiilor greco-catolică şi romano-catolică din România după intrarea ţării noastre în sfera de influenţă sovietică. Ori de câte ori ierarhia legitimă era atrasă în diverse capcane politico-juridice, înalţii prelaţi îi cereau sfatul şi ajutorul lui Vladimir Ghika. Acesta s-a pus fără rezerve în serviciul Bisericii, slujind Adevărul şi pe Cristos, fiind fidel Sfântului Părinte şi Vaticanului. 
Nu s-a gândit nicio clipă la siguranţa propriei persoane, ci s-a expus la numeroase pericole, lăsând totul în mâna şi la voia lui Dumnezeu.
A fost multă vreme urmărit, supravegheat, i s-au pus microfoane în sacristie, au existat trădători (fie numele lor uitat pe veci!) – arestarea vajnicului duşman al regimului, un bătrânel numai piele şi os, era iminentă…. 
Dar omul lui Dumnezeu, care visase în secret la coroana martiriului, nu avea de gând să se descurajeze ori să abandoneze lupta, ci, dimpotrivă, urma să dea un exemplu măreţ fraţilor săi de suferinţă, mult mai tineri… „I se vedeau gâtul şi pieptul gol. N-avea cămaşă. Figura lui era înspăimântătoare. Cu barba şi părul său alb, părea un profet ieşit din mormânt. Toţi erau înmărmuriţi. Mă gândeam că aşa trebuie să fi fost Ioan Botezătorul în faţa lui Irod când i-a strigat «Nu ţi-e îngăduit să ţii la tine pe soţia fratelui tău!» […] Preşedintele a dat ordin la doi miliţieni să-l ia cu forţa pe Monsenoirul Ghika. Îmi pare că-l mai văd încă, opunându-se cu toate puterile. Cu o mână se ţinea de boxă, iar cu cealaltă a apucat banca pe care erau aşezaţi avocaţii. Cum se poate explica aceasta nu ştiu, dar aceşti miliţieni, oameni mari şi viguroşi, n-au fost în stare să-l urnească din loc. Şi totuşi nu cântărea nici cincizeci de kilograme. Părea o stâncă. Preşedintele privea uluit, cu gura căscată.
Deşi a avut câteva ocazii să părăsească România şi, implicit, să-şi salveze viaţa, Vladimir Ghika a ales să rămână aici şi să împărtăşească destinul ţării sale şi al bisericii catolice locale – persecutată şi martirizată de forţele răului, aparent biruitoare într-un ceas întunecat al istoriei. 
Ultimul său cuvânt este un testament spiritual, o asumare deplină şi conştientă a unui destin condus, pas cu pas, de inspiraţia Duhului Sfânt – rugăciunea şi caritatea, diplomaţia şi cultura, slujirea lui Cristos în persoana aproapelui şi fidelitatea faţă de Biserică…: „Mor cu conştiinţa împăcată că am făcut tot ce am putut, deşi nu întotdeauna tot ce a trebuit, pentru adevărata Biserică a lui Cristos, într-o perioadă tristă pentru ţara mea şi pentru întreaga lume civilizată“. 
Cuvintele şi faptele Monseniorului Vladimir Ghika, apostolatul şi scrierile sale, întreaga sa viaţă şi moartea de martir reprezintă pentru noi, cei de azi, un model de credinţă şi de sfinţenie. Citind această carte superbă, vom medita la viaţa acestui om exemplar şi la mărturia curajoasă a întregii sale vieţi, rugându-ne să îl vedem cât mai curând ridicat la cinstea altarelor. 
Priveşte cu bunăvoinţă la poporul român, din sânul căruia l-ai ales pe Vladimir Ghika, suflet nobil, atât din naştere, cât şi prin vocaţie. El a dat mărturie despre Tine cu zel apostolic pe toate meridianele pământului şi şi-a pecetluit credinţa neclintită în Tine cu preţul martiriului său.“ (din rugăciunea pentru obţinerea beatificării Monseniorului Vladimir Ghika). 


Ana-Maria BOTNARU