Putem înţelege acest titlu ca pe o invitaţie la a asculta ceea ce ne spune Monseniorul, şi nu este greşit. Ceea ce ne propunem, însă, este să vedem ce afirmă Monseniorul despre ascultare. Ne referim la unul dintre cele trei sfaturi evanghelice care însoţesc voturile persoanelor consacrate: ascultare, sărăcie şi castitate, sau mai complet: ascultarea necondiţionată, sărăcia de bună voie şi fecioria până la moarte.
Toate lucrurile se supun, ascultă legilor voite de Dumnezeu pentru ele. La acest lucru făcea aluzie Vladimir Ghika atunci când remarca: „În ştiinţă, omul nu face decât să cerşească lucrurilor câteva secrete din ascultarea lor de Dumnezeu.” Observarea acestei docilităţi este de mare ajutor pentru viaţa spirituală şi poate avea efecte revelatoare pentru oamenii care îşi pun speranţa doar în ştiinţă.
Cât priveşte ascultarea în viaţa spirituală, aceasta indică primirea cuvântului lui Dumnezeu în mod activ, răspunzând sau corespunzând. Avem încă de la începutul Sfintei Scripturi modele de neascultare (Adam şi Eva), dar şi de extremă supunere (Avram, care e gata să-l jertfească pe Isac, fiul său). Noul Testament ne prezintă infinita ascultare a Sfintei Fecioare Maria, a Sfântului Iosif dar, mai ales a lui Isus. Acesta, din ascultare faţă de planul de mântuire a omului, îmbrăţişează crucea pe care apoi moare. Ascultare „până la moarte, şi încă moartea pe cruce”, spune Sfântul Paul (Fil 2,8).
Deoarece păcatul este legat de voinţă, disciplinarea voinţei este cerută mereu creştinilor pentru a evita păcatul. Aducerea la ordine a voinţei poate fi văzută în gândul Monseniorului: „Ascultarea şi stăpânirea de sine se susţin şi, una pe cealaltă, se întreţin.” Iar acest lucru se realizează prin supunere faţă de călăuzirea superiorului; aceasta reprezintă, de altfel, şi condiţia cerută mereu pentru trăirea vieţii consacrate. La fel cum facem atunci când suntem într-o pădure şi ne lăsăm călăuziţi de ghidul expert sau când suntem bolnavi şi ascultăm de medic. Dar motivaţia ascultării pentru o persoană consacrată nu este doar înţelepciunea de a urma un ghid sau teama de a se rătăci fără acesta, ci dorinţa de a-l urma pe Isus cel ascultător faţă de Tatăl.
Tratatele de spiritualitate leagă, de obicei, ascultarea de credinţă, încrederea în binele pe care o altă voinţă îl prevede pentru noi; însă Vladimir Ghika se lasă inspirat de virtutea iubirii. „Nu mergeţi spre iubire pe calea ascultării. Ci spre ascultare pe calea iubirii”, spunea el. Vom reuşi să ascultăm de Dumnezeu doar făcând să cresca iubirea noastră faţă de El, ca răspuns la iubirea sa infinită faţă de noi. Monseniorul începe acest aforism cu deplângerea faptului că „iubirea voastră nu iubeşte îndeajuns”, şi o face de două ori, cu aceleaşi cuvinte. Doar ascultarea necondiţionată manifestă iubirea deplină. Şi mai interesant este faptul că acest aforism se încheie cu o atenţionare: „Altfel nu veţi şti cărui Duh îi aparţineţi…”. Preluând învăţătura lui Isus cu privire la bunătatea pomului care se cunoaşte după roade, Sfântul Paul indica discernământul spiritelor după roadele pe care le aduc. Dacă rodul adus în viaţa spirituală este ascultarea, atunci pomul este hrănit de iubire şi suntem ai Duhului care este Iubirea însăşi. Rodul neascultării indică faptul că iubirea nu iubeşte îndeajuns, şi nu putem fi siguri că suntem sub imperiul Duhului Iubirii.. Duhul care nu iubeşte a inspirat păcatul originar, făcându-l pe om să creadă că poate orice, datorită cunoaşterii, inclusiv că poate iubi. Omul a ascultat de ispititor, aşteptând să găsească iubirea în cunoaştere. Poate tocmai de aceea Vladimir Ghika spune: „nu mergeţi spre iubire pe calea ascultării”; aceasta era calea propusă de diavol. Lăsaţi ca iubirea să vă umple inima şi veţi ajunge la ascultare. Şi dacă uneori cuvintele lui Dumnezeu se prezintă sub formă de poruncă: „Poruncă nouă vă dau vouă, să vă iubiţi unii pe alţii!” (In 13,34), atunci Monseniorul ne spune: „Să nu iubim pentru a ne conforma poruncii, ci să ascultăm pentru că iubim”. Am putea să încercăm să aprofundăm şi următoarea afirmaţie: „Pentru a asculta, omul trebuie să aibă o voinţă liberă. Altfel, nu ascultă, ci îndură”. Spaţiul nu ne permite, avem însă tot timpul.
Ascultarea este, aşadar, un răspuns. Vladimir Ghika ne îndeamnă: „Răspunde Inimii sacre printr-o inimă consacrată”.
(Cf. Actulalitatea Crestina, Nr 2/2012, p. 11)

This function has been disabled for Vladimir Ghika.