La 18 noiembrie 1952, în timp ce se întorcea de la un bolnav pe care îl vizitase, Mons. Vladimir Ghika este arestat 

Cazărmile Armatei, 1855, acuarelă
transformate după 1945 în închisoare
aici a fost dus Monseniorul pentru anchete

Părinții noştri, contemporani ai lui, nu au ştiut de ce a fost arestat Monseniorul Ghika. Nu au ştiut nici legațiile străine şi nici chiar cei arestați odata cu el (lotul Menges). Planul persecuției religioase, care a dus la arestarea din 18.11.1952, se poate întrevedea în stenogramele CC al PMR şi în dosarele Securității (deschise progresiv cercetării, la CNSAS). 

Persecuția impotriva Bisericii Catolice 
În anul 1948 au avut loc, în valuri succesive, lovituri care nu au lăsat nicio alternativă: propaganda împotriva Vaticanului, ca exponent al imperialismului, noua lege a cultelor, care bloca legătura Bisericii Catolice cu Papa, denunțarea unilaterală a Concordatului, noua constituție stalinistă, care elimina învățământul confesional, suprimarea unor dieceze, punerea forțată în retragere a unor episcopi catolici, urmată de desființarea prin violență a Întregii Biserici Greco-Catolice.
În 1949 au fost desfiintate ordinele religioase. S-a cerut apoi ultimi lor doi episcopi romano-catolici recunoscuti de Stat, PS Márton Áron şi PS Anton Durcovici, să prezinte o nouă variantă de Statut al Bisericii Catolice (cerintă a legii cultelor). A urmat diversiunea cu salariile (care presupunea și acceptarea functiilor bisericeşti de la guvern) şi „acțiunea” prin care s-a încercat crearea unei structuri „democratice” de conducere a Bisericii Catolice, constituită din preoți „de jos”, fără ierarhia „reacționară”. Această structură, denumită „Statusul catolic”, trebuia să preia conducerea întregii Biserici Catolice din România, rupând legătura cu Sfântul Scaun. Opozitia la aceste ingerințe guvernamentale conducea la arestare.
La 7.07.1950, a fost expulzat Nunțiul Apostolic Gerald O’Hara. De-a lungul anilor 1950-1951, după arestarea ultimilor doi ierarhi, au fost arestați vicarii lor şi toți preotii „rezistenti” din centrele diecezane (la București au fost arestati episcopul Schubert – consacrat clandestin de către Nunțiu, preoții Ioan Baltheiser și Mathias Pozar).
Ierarhia clandestină. 
După aceste arestări, în toate diecezele au rămas conducătorii clandestini (ordinarius substitutus), numiți din vreme, în secret, conform unei dispozitii a Sfântului Scaun, din 07.07.1948 (Nominatio Substitutorum). Descoperirea noii ierarhii clandestine a Bisericii a produs stupoare în rândurile organelor de represiune, care au încercat, imediat, să vadă cum soseau ordinele de la Vatican și cum se răspândeau ele în masa clericilor.

Lotul Menges. 
Securitatea i-a descoperit pe toți cei care au sprijinit „intens şi activ” conducerea clandestină a Bisericii. Aceștia au constituit lotul Menges:
– preoții: Hieronymus Menges, ordinarius substitutus de Bucureşti și cei doi succesori ai săi la jurisdicție, preoții Xaveriu Haider si Francisc Augustin;
– preoții: Iosif Gunciu, Andrei Asaftei, Vladimir Ghika, Godó Mihály SJ, Cornel Chira SJ, Olto Canisius Farrenkopf SJ;
– laicii: Silvia Montani, Lucia Florei [Santal, Silvia Placa, Elisabeta [Postolache] Kastel, Elena [Melania] Alexandrescu, Liviu Fărcașu și Gheorghe Olteanu.
După 2 ani de urmărire, a urmat arestarea, anchetarea (timp de aproape 1 an) şi procesul lotului Menges (24.10.1953). Procesul a fost o farsă judiciară. În sentinta Tribunalului Militar Teritorial București (aservit Securitătii) nu se pomeneşte nici un singur cuvânt despre motivul real a condamnării: fidelitatea ierarhiei clandestine și a laicilor fată de Roma. În schimb, toți arestații au fost considerați spioni, care şi-au trădat patria! Părintele Cornel Chira a murit în anchetă, iar Monseniorul Ghika şi părintele Xaveriu Haider au murit în timpul detenței.
Monseniorul Ghika. 
Securitatea descoperise, încă din 16.08.1951, că Monseniorul s-a implicat, împreună cu părintele François de la Capela Franceză, în transmiterea către Vatican a unor rapoarte bisericești ale părintelui Pleşca.
În anul 1952 se ajunsese la o situatie de gravă confuzie privind persoanele care detin jurisdictia în diversele dieceze și privind lista preotilor excomunicați (care colaborau cu Guvernul, trecând peste ierarhia legitimă). Monseniorul Ghika a continuat să asigure legătura cu Vaticanul, așa cum au făcut şi o parte din ceilalti membri ai lotului Menges. Printre altele, el a transmis la Predeal, părintelui Menges, prin Claudia Tudose, un mesaj important, primit de la Vatican. Toată această acțiune a fost descoperită din cauza microfoanelor instalate la părintele Menges.
De asemenea, în cel putin trei din momentele decisive ale actiunii de conducere a Arhidiecezei de București, părintele Menges s-a sfătuit cu Monseniorul Ghika (lucru aflat de Securitate).
Poziția Monseniorului Ghika a fost clară de la început. El a fost perfect conştient de ceea ce va urma, dacă va sprijini conducerea clandestină a Bisericii şi dacă va asigura legătura cu Vaticanul. Scrisorile adresate fratelui său, în exil, demonstrează acest lucru.
El şi-a asumat acest risc şi „nu a căutat să-şi salveze cu orice pret bunul de neînlocuit al vietii, ci a continuat să slujească Biserica, în pofida unor grave amenințări şi intimidări”.
Descoperind acest trecut, aici doar schitat, ne simțim întăriți în credință şi îndemnați să aflăm cât mai multe despre înaintaşii care şi-au oferit viata pentru libertatea de azi a Bisericii Catolice în România.

EMANUEL COSMOVICI
(Actualitatea Creștină, nr 11 din 2008, p. 18)

This function has been disabled for Vladimir Ghika.