La Sfânta Liturghie din Catedrala Sf. Iosif de la Bucureşti de pe 7 noiembrie 2011 în care l-am sarbatorit pe Arhiepiscopul Ioan Robu, la cererea acestuia, am făcut o succintă dare de seamă cu privire la starea procesului de beatificare a Monseniorului Ghika. Trecând peste prima parte a textului care face un istoric al cauzei, prezint ultimele paragrafe care explică exact motivaţia colectelor pentru susţinerea postulaturii, una dintre ele fiind chiar duminica viitoare, 13 noiembrie 2011.

…. la acest proces au lucrat, lucrează și vor lucra multe persoane. Aceste persoane, pentru munca depusă, conform dreptății evanghelice, sunt plătite sau răsplatite pentru ceea ce fac. La aceste cheltuieli se adaugă cele care privesc logistica şi materialele necesare cercetării și editării documentației. Foarte important și strâns legat de misiunea postulaturii este tot ceea ce facem pentru păstrarea amintirii vii și pentru o mai bună cunoaştere a personalității Monseniorului. În această categorie includem toate evenimentele din România și de peste hotare ca și editarea și tipărirea cărților și a altor instrumente care ajută la a face cunoscută cauza și a propune rugăciunea pentru obținerea beatificării. Toate aceste cheltuieli sunt acoperite din banii pe care îi adună poporul credincios, poporul care cere procesul de beatificare și de canonizare deoarece crede în martiriul lui Vladimir Ghika.
Trebuie spus că nici o cauză de beatificare și canonizare nu începe și nu se sfârșește fără ca persoana propusă pentru a fi ridicată la Cinstea Altarelor să se bucure de faimă de sfințenie sau de martiriu, ca în cazul nostru. Această faimă se măsoară și în capacitatea comunității respective de a susține cheltuielile procesului şi ale celebrarii propriu-zise a proclamării fericitului și ulterior a sfântului propus.
Pentru că la noi în Arhidieceză credincioșii nu sunt obișnuiți să susțină o astfel de cauză în mod personal, avem la dispoziție două momente comunitare de manifestare a susținerii financiare a Cauzei. Sunt propuse două colecte, una în mai, cu ocazia comemorării morții monseniorului, a săvârșirii martiriului său, și una în noiembrie, în preajma comemorării arestării Monseniorului, din 18 noiembrie 1952, adică începutul calvarului său.