Rugăciuni

RUGĂCIUNEA PENTRU CANONIZAREA FERICITULUI VLADIMIR GHIKA

 

Rugăciune

Doamne Isuse Cristoase, Marele și Veșnicul Preot al sufletelor noastre, privește cu bunăvoință la poporul român, din sânul căruia l-ai ales pe Vladimir Ghika.
Fă ca exemplul său de credință și de iubire să strălucească tot mai mult printre noi și pentru meritele și sfințenia martiriului său, dăruiește-ne harul… (aici se spune harul cerut), pentru ca el să fie ridicat la cinstea altarelor, spre slava Ta, care viețuiești și domnești în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru… Bucură-te, Marie… Slavă Tatălui…

 

sau:

Rugăciune

Doamne Isuse Cristoase, Marele și Veșnicul Preot al sufletelor noastre, Tu i-ai trimis pe apostolii și discipolii Tăi în lumea întreagă, pentru a duce tuturor oamenilor vestea cea bună a iubirii Tale. În pragul sacrificiului Tău suprem pentru mântuirea lumii, la cina de pe urmă, Te-ai rugat Tatălui ceresc ca Biserica Ta să fie una.
Privește cu bunăvoință la poporul român, din sânul căruia l-ai ales pe Vladimir Ghika – suflet nobil atât din naștere cât și prin vocație. El a dat mărturie despre Tine cu zel apostolic pe toate meridianele pământului și și-a pecetluit credința neclintită în Tine cu prețul martiriului său.
Fă ca exemplul său de credință și de iubire să strălucească tot mai mult printre noi. Așa cum în vremea petrecerii sale pământești săvârșea, prin puterea Ta, mărețe fapte de binefacere, iar la chemarea Ta îmbina armonios Orientul cu Occidentul, tot astfel acum, pentru meritele și sfințenia martiriului său, dăruiește-ne harul pe care ți-l cerem din adâncul inimii … (aici se spune harul cerut), pentru ca el să fie canonizat cât mai curând și să mijlocească într-un viitor cât mai apropiat unirea tuturor creștinilor, spre slava Ta, care viețuiești și domnești în vecii vecilor.
Amin.

Tatăl nostru… Bucură-te, Marie… Slavă Tatălui…

 

Invocații (litanie) către Fericitul Vladimir Ghika

Fericite Vladimir Ghika, R. Roagă-te pentru noi
Fericite Vladimir, ascultător supus voinței divine R.
Fericite Vladimir, slujitor fidel în Biserica lui Cristos R.
Fericite Vladimir, dăruit cu totul activităților caritative R.
Fericite Vladimir, voce neobosită de chemare la convertire R.
Fericite Vladimir, strălucit îndrumător spiritual R.
Fericite Vladimir, profet al timpurilor noastre R.
Fericite Vladimir, semănător al spiritului evanghelic R.
Fericite Vladimir, înzestrat cu prudență și înțelepciune R.
Fericite Vladimir, mângâietor al celor disperați R.
Fericite Vladimir, călăuză spre Dumnezeu a celor cu inimile împietrite R.
Fericite Vladimir, apărătorul celor nedreptățiți R.
Fericite Vladimir, înger al blândeții R.
Fericite Vladimir, floare a bunătății R.
Fericite Vladimir, model de laic consacrat R.
Fericite Vladimir, preot și jertfă plăcută lui Dumnezeu R.
Fericite Vladimir, misionar în întreaga lume R.
Fericite Vladimir, mărturisitor al lui Cristos R.
Fericite Vladimir, vrednic ucenic în școala suferinței R.
Fericite Vladimir, privire limpede asupra Bisericii din Orient și Occident R.
Fericite Vladimir, exemplu de cinstire a Sf. Euharistii și a Maicii Domnului B
Fericite Vladimir, om al rugăciunii statornice în timpurile noastre R.
Fericite Vladimir, orientat spre realizarea binelui comun R.
Fericite Vladimir, sărac printre cei mai săraci R.
Fericite Vladimir, condamnat pentru credința în Cristos și a Bisericii R.
Fericite Vladimir, curajos apărător al adevărului R.
Fericite Vladimir, icoană a apostolatului discret și rodnic R.
Fericite Vladimir, ucenic devotat în iubirea de Dumnezeu și de aproapele R.
Fericite Vladimir, ocrotitorul familiilor R.
Fericite Vladimir, bucuria copiilor R.
Fericite Vladimir, îndrumătorul tinerilor și al studenților R.
Fericite Vladimir, ajutorul tuturor celor suferinzi R.
Fericite Vladimir, lumina celor rătăciți R.
Fericite Vladimir, susținătorul unirii tuturor creștinilor R.
Fericite Vladimir, mijlocitorul cererilor și rugăciunilor noastre. R.

Roagă-te pentru noi Fericite Vladimir
Ca să ne facem vrednici de făgăduințele lui Isus Cristos

Să ne rugăm.
Dumnezeule atotputernic și veșnic, care i-ai dat Fericitului Vladimir, preot și martir, puterea să mărturisească prezența vie a iubirii tale chiar și în timpul persecuției, prin mijlocirea și exemplul său dăruiește-ne harul să perseverăm în slujirea ta, în comuniunea credinței apostolice. Prin Cristos Domnul nostru. Amin.