Vladimir Ghika: apostol al secolului XX

 

“Preocupat de cele nevăzute”

 

 

 

 

Anul acesta s-au împlinit 40 de ani de la moartea lui Vladimir Ghika, una din marile figuri ale Bisericii Catolice din România. Să nu uităm că era descen­dent al uneia din ilustrele familii prin­ciare ale ţării şi calitatea lui de bun ro­mân nu poate fi contestată, după cum nu poate fi contestat nici martiriul său pentru credinţa catolică.

Cu ocazia comemorării, la Biserica Preasfînta Inimă, de lingă Statuia Avia­torilor, unde a slujit Monseniorul Ghika pînă la arestarea sa în 1952, a avut loc un Requiem solemn concelebrat de către Excelenţa Sa Arhiepiscopul Ioan Robu şi mai mulţi preoţi de rit latin şi bizantin (Vladimir Ghika a fost preot biritual).

Pentru a omagia memoria Monsenio­rului, au luat cuvîntul Părintele Horia Cosmovici, care a vorbit despre fidelita­tea faţă de Biserica lui Petru, o caracte­ristică a Monseniorului Ghika, Părinte­le Ioan Ciobanu, parohul bisericii, Pă­rintele Luc Duquenne, SJ, care a pre­zentat viaţa Monseniorului Ghika: naş­terea sa la Istanbul în 1873, convertirea sa la catolicism în jurul vîrstei de 30 de ani, hirotonirea în 1923, activitatea pas­torală în suburbiile “roşii” ale Parisului, activitatea de caritate din Bucureşti înainte de primul război mondial, şi după 1940, scrierile sale (colaborarea la Revista catolică, editată de Arhiepisco­pia de Bucureşti, între 1910-1915 şi căr­ţile de spiritualitate scrise în limba fran­ceză).

Vladimir Ghika a fost un apostol şi numeroşi tineri şi vîrstnici l-au avut ca îndrumător şi duhovnic. Doamna Oana Seceleanu, reprezentanta acestui grup, a vorbit despre rolul Monseniorului în viaţa spirituală românească. La încheie­rea ceremoniei a luat cuvîntul Excelenţa Sa Arhiepiscopul Robu care a subliniat trăsăturile spirituale deosebite ale celui comemorat, preocuparea lui pentru “ce­le nevăzute” în primul rînd ca şi admi­raţia sa personală faţă de acest prinţ al Bisericii.

Vladimir Ghika, binecunoscut şi în Franţa, unde s-au publicat mai multe biografii ale sale (să le cităm pe cele scrise de Elisabeth de Miribel şi Jean Daujat) şi unde există o Asociaţie Vladi­mir Ghika, merită să fie mai bine cuno­scut în ţara sa de origine, unde a murit în închisoare în faima sfinţeniei. N-a fost numai un aristocrat prin naştere, ci mai ales un aristocrat al spiritului şi un mare reprezentant al vieţii duhovniceşti şi intelectuale a românilor.

 

a consemnat Radu A. Duduica

 

 

 

 

Mai liber decît orice om

 

 

 

Eram în perioada de despărţire de Bi­serică. Ziceam că nu mai cred, deşi fuse­sem educat într-un spirit puternic reli­gios. În 1948, după interzicerea Biseri­cii, mă dusesem la liturghia clandestină doar din spirit de frondă. Fusesem ares­tat pentru motive politice. Toamna, în octombrie 1950, eram înghesuiţi în ca­merele 9-12, care comunicau între ele, cam 240 de oameni. Într-o zi a fost in­trodus un nou deţinut: un bătrîn de opt­zeci de ani, cu barbă albă, bolnav, îm­brăcat numai în izmene şi maieu. Fusese arestat în sutană, dar i-o luaseră. Într-o secundă s-a răspîndit vestea şi imediat am început să colectăm haine. Ţin minte că eu aveam un pulover alb, tricotat de sora mea. La început nu a voit să pri­mească îmbrăcămintea, dar l-am obligat. Apoi ne-am prezentat şi a vrut să mă binecuvînteze. I-am spus că o cunoaşte pe sora mea, pe fratele meu, pe prietenii mei, dar că eu nu fac parte din “grupul lor”. S-a uitat la mine ca şi cum mi-ar fi zis: “tu nu ştii ce ştiu eu”, şi m-a bine­cuvântat. În momentul acela am avut sentimentul clar că de atunci înainte s-a schimbat ceva.

Este sigur că Monseniorul Ghika era un om înzestrat cu însuşiri deosebite: o cultură şi o memorie extraordinare, o mare capacitate de contemplaţie şi de meditaţie. Se simţea că era un om al rugăciunii şi cît este de important pen­tru el să rămînă în contemplaţie. Aceste calităţi însă erau mult mai puţin impor­tante decît dragostea şi disponibilitatea pe care o avea pentru cei din jur, după cum spune Sfîntul Ioan: “După aceasta vor cunoaşte toţi că sînteţi ucenicii mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii”. Nu s-a întîmplat niciodată să nu fie gata să servească pe cineva, să spună “acum mă rog, te rog să mă laşi”, deşi era asaltat de toată lumea, de dimineaţă pî­nă seara, cu tot felul de întrebări şi pro­bleme.

Într-o zi l-am întrebat cînd ieşim din închisoare, era o întrebare care şi-o pu­nea toată lumea. S-a uitat la mine foarte nedumerit şi mi-am dat seama ce prostie îl întrebasem, doar el era mai liber decît orice om pe care l-am văzut vreodată, pentru el nici nu existau zidurile închi­sorii.

După o lună, cînd am fost eliberat, m-am grăbit să spun familiei mele: ştiţi cu cine m-am întîlnit în închisoare? Mi s-a răspuns: “Ştim, cu Monseniorul Ghi­ka, toţi ne rugasem să te întîlneşti cu el”.

 

 

Pr. Matei Boilă

 

 

 

 

 

This function has been disabled for Vladimir Ghika.