Vladimir Ghika: apostol al secolului XX
“Preocupat de cele nevăzute”
Anul acesta s-au împlinit 40 de ani de la moartea lui Vladimir Ghika, una din marile figuri ale Bisericii Catolice din România. Să nu uităm că era descendent al uneia din ilustrele familii princiare ale ţării şi calitatea lui de bun român nu poate fi contestată, după cum nu poate fi contestat nici martiriul său pentru credinţa catolică.
Cu ocazia comemorării, la Biserica Preasfînta Inimă, de lingă Statuia Aviatorilor, unde a slujit Monseniorul Ghika pînă la arestarea sa în 1952, a avut loc un Requiem solemn concelebrat de către Excelenţa Sa Arhiepiscopul Ioan Robu şi mai mulţi preoţi de rit latin şi bizantin (Vladimir Ghika a fost preot biritual).
Pentru a omagia memoria Monseniorului, au luat cuvîntul Părintele Horia Cosmovici, care a vorbit despre fidelitatea faţă de Biserica lui Petru, o caracteristică a Monseniorului Ghika, Părintele Ioan Ciobanu, parohul bisericii, Părintele Luc Duquenne, SJ, care a prezentat viaţa Monseniorului Ghika: naşterea sa la Istanbul în 1873, convertirea sa la catolicism în jurul vîrstei de 30 de ani, hirotonirea în 1923, activitatea pastorală în suburbiile “roşii” ale Parisului, activitatea de caritate din Bucureşti înainte de primul război mondial, şi după 1940, scrierile sale (colaborarea la Revista catolică, editată de Arhiepiscopia de Bucureşti, între 1910-1915 şi cărţile de spiritualitate scrise în limba franceză).
Vladimir Ghika a fost un apostol şi numeroşi tineri şi vîrstnici l-au avut ca îndrumător şi duhovnic. Doamna Oana Seceleanu, reprezentanta acestui grup, a vorbit despre rolul Monseniorului în viaţa spirituală românească. La încheierea ceremoniei a luat cuvîntul Excelenţa Sa Arhiepiscopul Robu care a subliniat trăsăturile spirituale deosebite ale celui comemorat, preocuparea lui pentru “cele nevăzute” în primul rînd ca şi admiraţia sa personală faţă de acest prinţ al Bisericii.
Vladimir Ghika, binecunoscut şi în Franţa, unde s-au publicat mai multe biografii ale sale (să le cităm pe cele scrise de Elisabeth de Miribel şi Jean Daujat) şi unde există o Asociaţie Vladimir Ghika, merită să fie mai bine cunoscut în ţara sa de origine, unde a murit în închisoare în faima sfinţeniei. N-a fost numai un aristocrat prin naştere, ci mai ales un aristocrat al spiritului şi un mare reprezentant al vieţii duhovniceşti şi intelectuale a românilor.
a consemnat Radu A. Duduica
Mai liber decît orice om
Eram în perioada de despărţire de Biserică. Ziceam că nu mai cred, deşi fusesem educat într-un spirit puternic religios. În 1948, după interzicerea Bisericii, mă dusesem la liturghia clandestină doar din spirit de frondă. Fusesem arestat pentru motive politice. Toamna, în octombrie 1950, eram înghesuiţi în camerele 9-12, care comunicau între ele, cam 240 de oameni. Într-o zi a fost introdus un nou deţinut: un bătrîn de optzeci de ani, cu barbă albă, bolnav, îmbrăcat numai în izmene şi maieu. Fusese arestat în sutană, dar i-o luaseră. Într-o secundă s-a răspîndit vestea şi imediat am început să colectăm haine. Ţin minte că eu aveam un pulover alb, tricotat de sora mea. La început nu a voit să primească îmbrăcămintea, dar l-am obligat. Apoi ne-am prezentat şi a vrut să mă binecuvînteze. I-am spus că o cunoaşte pe sora mea, pe fratele meu, pe prietenii mei, dar că eu nu fac parte din “grupul lor”. S-a uitat la mine ca şi cum mi-ar fi zis: “tu nu ştii ce ştiu eu”, şi m-a binecuvântat. În momentul acela am avut sentimentul clar că de atunci înainte s-a schimbat ceva.
Este sigur că Monseniorul Ghika era un om înzestrat cu însuşiri deosebite: o cultură şi o memorie extraordinare, o mare capacitate de contemplaţie şi de meditaţie. Se simţea că era un om al rugăciunii şi cît este de important pentru el să rămînă în contemplaţie. Aceste calităţi însă erau mult mai puţin importante decît dragostea şi disponibilitatea pe care o avea pentru cei din jur, după cum spune Sfîntul Ioan: “După aceasta vor cunoaşte toţi că sînteţi ucenicii mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii”. Nu s-a întîmplat niciodată să nu fie gata să servească pe cineva, să spună “acum mă rog, te rog să mă laşi”, deşi era asaltat de toată lumea, de dimineaţă pînă seara, cu tot felul de întrebări şi probleme.
Într-o zi l-am întrebat cînd ieşim din închisoare, era o întrebare care şi-o punea toată lumea. S-a uitat la mine foarte nedumerit şi mi-am dat seama ce prostie îl întrebasem, doar el era mai liber decît orice om pe care l-am văzut vreodată, pentru el nici nu existau zidurile închisorii.
După o lună, cînd am fost eliberat, m-am grăbit să spun familiei mele: ştiţi cu cine m-am întîlnit în închisoare? Mi s-a răspuns: “Ştim, cu Monseniorul Ghika, toţi ne rugasem să te întîlneşti cu el”.
Pr. Matei Boilă