Surorile Sf. Vincențiu de Paul

 

La 26 martie 1949 părăseau ţara cele nouă surori străine în frunte cu sora supe­rioară Soize. Surorile române rămâneau în nesiguranţa timpului, apoi în plină pri­goană. Asupra nepre­ţuitei opere sociale şi de cultură de la aşeză­mântul «Sfântul Vincenţiu de Paul» avea să se aştearnă o lungă şi dureroasă tăcere.

Cu jumătate de veac în urmă, la 15 martie 1947, se sărbătoreau 25 de ani de activitate ai sanatoriului «Sfântul Vincenţiu de Paul». Cu acea ocazie, în cadrul unei festivităţi solemne, Marie Augustine Soize, su­perioara din România a ordinului, era decorată cu Legiunea de Onoare şi Co­roana României.

Sora Soize a avut marele merit de a fi creat, cu un spirit de iniţiativă ieşit din comun, muncă intensă şi mare devotament, toate clădirile acelui aşezământ, existente şi în zilele noastre. Clădirile erau cuprinse între patru străzi: Şoseaua Jianu, str. Căpitan Demetriad, Str. Ing. Pangratti şi str. Muzeul Zambaccian.

La începutul anului 1949, sanatoriul şi spitalul au fost naţionalizate. În incinta lor a fost instalat Institutul de Endocrinologie «Dr. C. I. Parhon».

 

Soeur Soize…

 

Primele trei surori ale Sfântului Vincenţiu de Paul şi Sfintei Louise de Marillac, conduse de sora superioară Pucci, au sosit la Bucureşti la 6 mai 1906, aduse în ţară de Monseniorul Vladimir Ghika, sprijinit de Curtea Regală şi de nume sonore ale vremii. Surorile vincenti­ne s-au instalat foarte mo­dest, lângă Gara de Nord, pe Calea Griviţei. O lună mai târziu deschideau un dis­pensar sub direcţia Prof. dr. Paulescu, despre care mon­seniorul Ghika spunea că este «unul dintre sufletele cele mai sincere şi mai eficient creştine». Surorile s-au mutat apoi, pentru scurtă vreme, în str. Popa Tatu.

Curând se instalează în fosta vilă regală din Şo­seaua Jianu, numind-o Casa de Caritate «Bethlehem Marie», terenul fiind donat de doamna Pâcleanu; ge­nerozitatea binefăcătorilor, un împrumut la «Dacia Ro­mână» au permis ridicarea unui pavilion-parter pentru primirea bolnavilor. Încă­perile au fost inaugurate de soldaţii bolnavi de tifos exantematic în anii 1916-1917. Clădirea era în întregime îmbrăcată cu trandafiri roşii urcători.

Aşezământul «Bethle­hem Marie», însufleţit de devotamentul celor trei călu­găriţe în jurul cărora s-a format o asociaţie a «Doam­nelor de caritate», avea să-şi atingă scopul propus, de «vindecare a trupului şi întă­rire a sufletului prin cre­dinţă». Ajutat de Dumnezeu, de la care vine tot binele, după credinţa Monsenioru­lui Ghika, sprijinit de Curtea regală şi de nume sonore, «Sora Vladimir» (cum i se mai spunea Monseniorului) se afla în mijlocul călu­găriţelor, al surorilor medi­cale, fiinţe excepţionale care au înfruntat în 1907 suferinţa şi moartea, în 1913 holera, iar în timpul primului război…

 

 

This function has been disabled for Vladimir Ghika.