Spiritualitatea Monseniorului Vladimir Ghika (II)


 

Al doilea mare stîlp de susţinere al spiritualităţii Monseniorului Ghika era acceptarea adevărurilor de credinţă, ca supremă realitate.

Pentru el aceste adevăruri sînt de cu totul altă natură decât bietele noastre adevăruri omeneşti. A­ceste adevăruri au o cu totul altă consistenţă. Pentru el Crezul era o declaraţie de realităţi. Dar dacă Mon­seniorul recunoştea ca adevăr cele afirmate în Crez, ca adevăr absolut, aceasta nu era decît datorită fap­tului că ele erau confirmate de Biserică, şi nu de oricare Biserică, ci de adevărata Biserică a lui Cristos.

Să luăm textul fundamental al Sfintei Evanghelii: „Şi venind Isus în părţile Cezareii lui Filip, a întrebat pe ucenicii săi zicînd: Cine zice lumea că sînt Eu, Fiul Omului?” (Mt 16, 13). Observăm, ca foarte im­portant, faptul că erau toţi ucenicii, nu numai Petru. „Iar ei au răspuns: Unii, Ioan Botezătorul, alţii Ilie, alţii Ieremia sau unul din prooroci. Şi le-a zis Isus: Dar voi cine ziceţi că sînt? (Mt 16,14-15). Toţi tac. Doar unul singur răspunde, Simon, fiul lui Iona: „Tu eşti Cristosul, Fiul lui Dumnezeu cel viu” (Mt 16, 16).

Din acest moment Isus nu se mai adresează decît lui Petru, adică lui Simon, fiul lui Iona: „Fericit eşti Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sînge ţi-au desco­perit ţie acestea, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri. Şi Eu zic ţie că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui” (Mt 16,17-18).

„Şi Eu zic ţie”… Cuvinte de o adîncă importanţă. „Zic” este indicativul prezent al verbului „a zice”. Or, din clipa în care Cuvîntul întrupat a rostit acest indi­cativ prezent, Simon, fiul lui Iona, devine Petru („piatră” pe greceşte), piatră de temelie a unei vii­toare clădiri pe care Isus o numeşte „Biserica Mea”. Precizăm că pentru Petru Isus foloseşte indicativul prezent, pe cînd pentru Biserica Lui foloseşte viito­rul. „Eşti Petru” şi „voi zidi Biserica Mea”.

Deci: întîi Petru şi apoi Biserica lui Isus. Orice om ştie că piatra de temelie se aşează jos, nu pe acoperiş.

De ce Petru?! întrebarea aceasta mi s-a pus întîia oară în anul 1954. Eram la Spitalul Văcăreşti, dus pentru enuclearea ochiului stîng. Înainte de a mi se fixa termenul pentru operaţie am fost scos în curte,  la aşa zisa plimbare, împreună cu un număr de deţinuţi. Şi aici, ca în toate închisorile, plimbarea se făcea unul cîte unul, cu mîinile la spate şi cu interdicţia de a se vorbi. Cu toată interdicţia, la un moment dat mă aud strigat în şoaptă de un deţinut care era în spatele meu. Bineînţeles că răspund. Deţinutul se recoman­dă: „Sînt profesorul doctor Papilian, Decanul Fa­cultăţii de Medicină din Cluj”. Şi continuă ex abrup­to cu întrebarea: „De ce Petru?” Răspund: „Dacă ar fi fost Paul, nu puteaţi să mă întrebaţi de ce Paul?” Cu mintea lui sprintenă, acest om care crescuse zeci de generaţii de medici, lovindu-se peste frunte cu palma deschisă exclamă: „Sigur, ce prost sînt! E ha­rul, domnule!…”

Petru este piatra de temelie a Bisericii lui Cristos. O zice Cristos, nu altcineva.

De ce asta? Pentru că aşa a voit Tatăl ceresc.

De cînd a început omul să clădească, piatra de temelie s-a pus prima, s-a pus jos, şi nu pe acoperiş.

Dar atunci ce facem cu diferitele Biserici?! Cum se explică acest fapt atît de regretabil?! Explicaţia este că omul a fost creat liber şi, aşa cum a gustat din mărul oprit, umblă astăzi pe alături faţă de Biserica lui Cristos care este clădită pe Petru.

Cine crede că este bine să facă o Biserică n-are decît, dar nu să pretindă că este a lui Isus, întrucît Isus ne-a spus clar şi precis unde şi pe ce va clădi Biserica Sa.

Isus îi spune lui Pilat: „Eu pentru aceasta M-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să mărturisesc adevărul…” (In 18, 37). Cîtă importanţă are adevărul, de vreme ce Dumnezeu coboară pe pămînt ca să ni-1 aducă! La prima vedere am fi încli­naţi să zicem: este de ajuns. Şi totuşi nu este de ajuns: pentru că porţile iadului vor ataca acest ade­văr. Şi anume cum? Prin interpretarea lui. Şi pentru aceasta a fost nevoie de o Biserică clădită pe Petru ca piatră de temelie. A veghea asupra Adevărului absolut reclamă o învestitură specială. Diavolul nu are o scriptură a lui. Se foloseşte tot de Sfinta noas­tră Evanghelie, dar o interpretează şi o aplică după

 

(urmare în pag. a 8-a)

Pr. Horia Cosmovici

 

(continuare din pag. a 5-a)

capul lui. Să luăm ca exemplu ispitirea Mîntuitorului în pustiu, după cele pa­truzeci de zile de post. Asistăm la un dialog în care Mîntuitorul arată diavo­lului cum trebuie folosită Sfinta Scrip­tură. „Atunci diavolul L-a dus în sfinta cetate, L-a pus pe aripa templului, şi I-a zis: Dacă Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, căci scris este: înge­rilor Săi va porunci pentru Tine şi Te vor ridica pe mîini, ca nu cumva să iz­beşti de piatră piciorul Tău. Isus i-a răspuns: Iarăşi este scris: Să nu ispi­teşti pe Domnul Dumnezeul Tău” (Mt 4, 5-7).

Observăm că, în ceea ce priveşte conţinutul, diavolul citează perfect co­rect Psalmul 90. Dar invocarea textului este greşit folosită. În situaţia în care era Isus atunci trebuia folosit textul din Deuteronom 6, 16.

De atunci şi pînă astăzi diavolul folo­seşte textele sucit şi trebuie să fie cine­va care, după înălţarea lui Isus, să aibă puterea de a face în locul Lui ceea ce a făcut El.

Acest dialog se repetă neîncetat şi azi între diavol şi Petru.

Pentru Monseniorul, faptul că ade­vărul îl are garantat atît în conţinut cît şi ca interpretare, mai ales ca interpre­tare, îi dă siguranţa în spiritualitatea sa.

Iau un exemplu din viaţa mea de a­postolat. Am întîlnit un sectar care susţinea între altele că pînă la învierea de apoi vom fi adormiţi. Cînd i-am atras atenţia că Mîntuitorul pe cruce îi spune lui Dismas: „Adevăr grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în împărăţia Ceru­rilor”, mi-a replicat: „Nu spune aşa! Ci spune: Adevăr zic ţie azi, vei fi cu mine în împărăţia Cerurilor”. Adică a mutat virgula şi l-a alăturat pe „azi” verbului „zic” şi nu verbului „vei fi”, schimbînd sensul celor spuse de Isus.

Iată rezultatul unor interpretări personale.

În concluzie, Adevărul – şi interpre­tarea acestui Adevăr – nu are a fi crezut decît dacă este confirmat de Biserica lui Cristos, clădită pe Petru.

 

(va urma)