Interludiile din Talloires – V. I. Ghika

Este un album de gravuri cu comentarii, publicat de mons. Ghika în 1924 pe când se afla la Talloires, localitate lângă Annency, o frumoasă zonă turistică din Franţa.

Traducerea (dificilă pentru astfel de scrieri) a fost făcută în noiembrie 2006.

Copertă

Interludiile din Talloires

Fantezii decorative foarte copilăreşti
prezentate sub formă de album pentru amuzamentul câtorva persoane adulte
care au îndeletniciri plăcute şi pentru satisfacţia câtorva amatori de imagini.

De V. I. Ghika
Negustor de stampe

Cu prefaţa maestrului Albert Bresnard

Pagina 1

Interludiile din Talloires

      O lucrare bizară şi fermecătoare pe care nu am şti unde să o clasăm dacă nu în comoara bibliofilului. Va plăcea în tot ceea ce putem pretinde de la o pană expertă. Ea desenează forme, ritmează cuvinte, schiţează litere, rând pe rând şi fără încetare, deoarece toate acestea se înlănţuie, se completează reciproc, se întăresc şi alcătuiesc un întreg pentru fiecare pagină. Astfel, aceste manuscrise ornamentate din secolul al XV-lea, manuscrise ce reprezintă monumente de expresie caligrafică şi care ne amuţesc atât prin răbdarea pe care o presupun, cât şi prin splendorile pe care le dezvăluie.

      Într-un timp pierdut, pe un colţ de masă, vara, un artist stăpân pe mijloacele sale a lăsat imaginaţia să îi călăuzească pana. Malurile lacului Annecy, bogate în sclipiri şi legende, chemau către tot felul de invenţii feerice, de la epoca lacustră până în vremea mondenă. Artistul va fi surprins toate pretextele, iar pentru atâtea subiecte diferite filigranul său fin găseşte mijlocul de a se derula şi a se răsuci în feluri noi, rezervând spaţiile albe sau încărcându-le pe cele negre de fiecare dată diferit. – AdmiraţiInorogul, Întoarcerea Războiului şi izgonirea Sfântului Hurbert. Amuzanta mică lume într-un peisaj dantelat! Cum se mişcă, cum trăieşte! Orient, fără îndoială… dar acel Orient francizat pe care l-a cunoscut veacul al XVIII-lea şi care nu separă pitorescul de umor. Pe atât de preţioase pe cât de plăcute, aşa sunt Interludiile din Talloires. Am putea spune că sunt un balet al cărui spectacol l-am putea privi în orice moment. Dar comparaţia autorului este mai potrivită atunci când cere de la publicul prieten

… acea privire bună
care se înveseleşte de focurile de artificii.

      Prinţul Ghika este un maestru al artificiilor.

Henri Ghéon

Pagina 2

Zâna pleacă la vânătoare
Cu gheparzii ei favoriţi
Nu omoară nimic – bineînţeles
Dar omoară timpul care trece.

Pagina 3

Interludiile din Talloires

Pagina 4

Justificarea tirajului
Acest album a fost imprimat în 255 de exemplare în total:

5 exemplare pentru Japonia, cu un ex-libris cu Iniţialele (şi Blazonul) subsemnatului (în original)
40 de exemplare pentru Arches, având pentru fiecare originalul uneia dintre planşe
7 exemplare pentru China
3 exemplare pentru Arches, cu planşe barate
200 de exemplare pentru Arches.

Numerotate în această ordine de la 1 la 225, cu semnătura autografă a autorului.

N° CLXXVI

Vladimir Ghika

Pagina 5

Interludiile din Talloires – de Vl.Ghika

Pagina 6

O, muză a călimării, amuză fără să te laşi rugată!

LES INTERMEDES DES TALLOIRES

Început

      Autorul acestei mici culegeri pe care a alcătuit-o pentru tine fără răutate te roagă, prietene, din clipa în care păşeşti pe pragul celei dintâi pagini să îi păstrezi o primire bună şi să ai pentru el acea privire bună care se înveseleşte de focurile de artificii.

Pagina 7

Cuprins

I. Muza călimării
II. Cuprins: păuni, fereastră cu zăbrele, soare şi întinderea apei, totul fără cea mai mică alegorie
III. Prefaţa maestrului Albert Besnard: litera ornamentată (Cháteau de Mehton)

Preludiu:

1. Autorul către Muză şi salutul către public
2. Autorul către Autor

Prima parte:

I. Timpul extrem de fabulos

3. Vânătoarea Zânei în pădurile Doussart
4. Elementele se amuză. – Apa – Poruncile tritonului desăvârşit (Cascadele Balmettes).
5.                                    – Pământul. – Dryada la Doamna Natură, modista ei (lângă Duingt).

Pagina 8

6. Elementele se amuză. – Aerul. – Un scandal în Zodiac (Săgetătorii Vârtelniţei).
7.                                    – Focul. – Sylphes, spiriduşi şi foc zglobiu (Combe d’Ire).
8. Vârsta de aur (cascada Angon).

II. Preistoria.

9. Zburdălnicia Domnilor Sălbatici, primii ocupanţi ai ţării încă nelocuite şi anonimă într-un mod josnic.
10. Cetatea lacustră Roselaie.
11. Replică a precedentului cu intenţii preistorice mai marcate.

III. Evul Mediu

12. Fuga Sfântului Bernard de la Menthon.
13. Experienţe de supraalimentare la Abaţia din Talloires.
14. La castelul din Menthon. Căminul. Poveştile bunicii:
15. „Scara lui Iacob”.
16. „Moise salvat din ape”.
17. „Isus umblând pe valuri”.
18. „Legenda inorogului”.
19. „Strămoşii Cruciadei”.
20. Vânătoarea.

Pagina 9

21. Întoarcerea din război.
22. Rugăciunea.
23. Mic divertisment pastoral la Ile des Cygnes.
24. Intrarea ducelui de Savoya în capitala sa.
25. Concertul ducelui de Nemours.

IV. – Timpurile moderne.

26. Procesiune în faţa Vechilor Temniţe din Annecy în timpul Sfântului Francisc de Sales.
27. În grădina prietenilor Doamnei de Warens.

V. Astăzi.

28. Barca (pe fondul lacului).
29. Jocurile ceţii pe apă. Cetatea fantomă.
30. Baia bună.
31. Peste câmpuri: Cap de berbec peste spini.
32.                          Ciumăfăi, arici şi libelule.

A doua parte
(Întoarcerea la ceea ce nu putem şi nici nu vrem să uităm)

33. Reamintirea. Miracolul Sfântului Hubert.
34. Crucea şi suferinţa divină.
35. Moartea Bună.
36. Inima lui Isus.
37. Îngerul la Ostensoriu.

Epilog

38. Autorul către Muză şi rămas bun de la public.
39. Semnătură.

Pagina 10

      Aceste rânduri sunt legate de desenele făcute de Prinţul Vladimir Ghika în anul 1919, în cursul conversaţiilor noastre nocturne în vila din Talloires.

      Pentru a fi situată în Ideal, Arta nu este mai puţin un domeniu ca cel al nostru. Ea are culmi, câmpii, cascade şi izvoare; palate, oraşe cu locuitorii lor, moschee cu minaretele lor, numai că munţii, văile, râurile, chiar locuitorii ei, animalele care îi completează nu îşi datorează nici viaţa, nici aparenţa celei pe care noi o numim atât de fără chibzuinţă „Logica”. Pentru că limbajul lor este simplu, câteodată o culoare, alteori un sunet sau o formă; limbajul al cărei raţiune ne scapă, dar care ne încântă sufletul şi îl conduce în manieră absolută.
Autorul interludiilor din Talloires a străbătut, cu siguranţă, aceste câmpii, a urcat aceşti munţi ceţoşi, deformaţi asemenea nălucilor, a gustat aceste fructe pe care ni le arată atârnate de ramurile copacilor sub o vegetaţie imprecisă şi reptiliană care nimiceşte prin aparenţa ei neînsemnată, pe care un contur un pic ferm o aduce la realitate, însoţitorii visurilor noastre. Ei fac gesturile secerătorilor, culeg strugurii, vânează, se roagă, se lungesc fără oboseală şi fără greutate. Dar când a făcut această călătorie. – Când? – Nici el

Pagina 11

însuşi nu ne-ar putea spune. Sufletul său ar putea dacă ar vrea să ne încredinţeze secretele fecundării intelectuale. Numai el ne-ar putea spune de unde a luat aceste viziuni bizare de peisaje şi de flori. Dar dacă întrebăm bătăile inimii sale, pulsaţiile arterelor sale, nu îi întrebăm sufletul, după cum nu îl întrebăm pe Dumnezeu. Cu toate acestea, putem foarte bine să presupunem că Prinţul Vladimir Ghika a cunoscut lumea în care se mişcă târziu prin imaginaţia creatoare a strămoşilor săi orientali, cu mult timp, cu foarte mult timp înainte de naşterea sa trupească şi că tocmai geniul acestor strămoşi, care a devenit al său de-a lungul veacurilor, este cel care îi călăuzeşte mâna tăcută şi uşoară în ritmul minţii sale.

Albert Besnard

            Roma, 31 decembrie 1919.

Pagina 12

În 20 martie 1923, Victor Jacquemin, după ce a terminat gravura planşelor acestui album, a început imprimarea gravurilor în aramă la maşina lui de tipărit manuală; apoi alcătuirea şi imprimarea tipografică în atelierele sale tipografice din 33 şi 35, pasajul favoriţilor, la Paris, pentru a termina la 28 mai anul amintit.

Pagina 13

Bunule cetăţean, vrei să subscrii?…
Nu este vorba de un împrumut,
Nici de un omagiu pentru vreun defunct
Ci de o culegere uşor de citit
Cinstită şi fără niciun
Scop subversiv pentru o ţintă
Desenul şi legenda conspiră aici
Pentru a încerca să placă fiecăruia
Autorul, modest, nu este un
Rembrandt amestecat cu Shakespeare
Dar ne-am îngăduit să spunem
Că acest album respiră
Un straniu şi subtil parfum…
Interludiile din Talloires,
O carte foarte bună pentru sănătate,
S-au născut într-o frumoasă vară
Şi fără ca autorului să îi vină să creadă
Până-ntr-atât încât s-a îndoit,
Portofoliul ei s-a îmbogăţit
Cu mici desene adăugate
Unul altuia, şi fiecare dotat
Cu un bun comentariu adaptat
Totul în aşa cantitate
Că, părăsindu-şi turnul de fildeş,
Autorul şi-a dus opera în târg
Primirea publicului fiind ispititoare,
Iar volumul prezentat
Cu fast vrednic de laudă…
Ce se găseşte în el? Într-adevăr,
Un expozeu prevenitor
Nu poate fi evitat
Deşi ne este greu
Prin ceea ce poate spune o formulă
Să rezumăm pe scurt
O prea complexă şi prea mare
Doză de originalitate…
Iată deci povestit în mare
În ce îţi este prinsă judecata:
Autorul ia ca temă
locul de el vizitat,
Făcându-i cronica, dar
Aleasa şi binevoitoarea lui frenezie
Se învârte în jurul subiectului tratat.

Un roi de fluturi mincinoşi
Zboară după bunul plac
Şi la dreapta şi la stânga, într-un dezmăţ.
Ocoluri largi,
Iar dacă am urma cronologia,
El a amestecat cu fantezia
Basmul şi realitatea
Natura, visul şi viaţa
Într-o neobrăzată lipsă de jenă
Vin să te cuprindă chiar de la început…
Vrei să porneşti alături de el?
Graţie virtuţilor unui bătrân […]
Pe care le ţine ascunse în dulapul său
Şi, se zice, a unor daruri aduse
Din răsărit până în scriptoriu,
Moştenite de la o nobilă doamnă,
Spre fericirea ta
Te va duce într-un parc fermecat
Cu vise rămase fără amintiri
Sau te va arunca în plină istorie,
Nu fără o bănuială de voioşie
Totul în zborul grăbit
Al unei maşini nefolosite
Dusă prin puterea ei
Pe care, pentru un plus de modernitate,
O clasez în categoria
Celor mai bune dintre taxiurile împrumutate
Din acest garaj patentat:
„Fantasmagoria omenească”.
Prietene, poţi urma fără teamă,
Până pe drumurile din afara naturii,
Mitica maşină a autorului.
Nu te nelinişti pentru înfăţişare,
Este un pic nebună, dar sigură
Patruzeci de pegas-vapori,
Verificabili pe numărător,
Aceasta este forţa motorului
Căruia cerneala îi serveşte drept combustibil
La volan se află un bun şofer,
Mai descurcăreţ decât ne închipuim
Pielea ta nu riscă nimic: cel mai rău
Accident care se poate întâmpla
Este ca pneul să se crape de râs
În timp ce tu… […]

Pana te poate ţintui
Fără să ai timp să mai spui
„E bine pentru mine, îmi spui,
Fiindcă mă încântă să colind lumea
Într-o maşină nevăzută,
Dar dacă glosa ta este îmbietoare
Mărturisesc că mă tem de depărtarea
Dintre program şi partea
Fericitului efort pe care o reprezintă
Eşti sigur că nu te lauzi
Prea mult cu ceea pui la vânzare
Pe Styx! Vorbesc fără ocolişuri
Tu te poţi încrede în artă,
Căreia îi dă mărturie plăcuta lucrare
Totul ne făgăduieşte o plecare bună,
Să ştie cititorul că poţi fi descoperit
La graniţele privirii tale.
Un „paşaport” de la marele Besnard
Care mă asigură în toate privinţele
Că vama va fi îngăduitoare…
Acum ştii întrucâtva
Ce este acest curăţel volum…
Fără îndoială! Iată-te gata,
La sfatul meu să subscrii
Să subscrii cu buletinul, după
Voi putea mai bine să strig iar
Cu această încercare
Chemarea prin care am început
Conjugă verbul a SURÂDE
Apoi adaugă L, S şi C
Foarte bine! Dar ştiind că […]
„Încă un cuvânt!” Ştiu, ştiu,
Alte detalii complementare
Tirajul pe care îl preferi…
Numărul total al exemplarelor
Etiajul buzunarului…
Îţi voi arăta afacerea
Sub o altă formă a procesului
Amator sau bibliofil!
Iată pentru ce să stai liniştit
Formatul… Nimic mai uşor
Şi aici îţi prezentăm
Numărul… Am numerotat
Parafat, îmbrăcat, am rânduit

Exemplarele în şir
Până la ultimul
Două sute cincizeci şi adăugate
Cinci în plus la acest sfert de mie
Şi aceste două sute cincizeci şi cinci
Sunt timbrate cu zinc
Pentru un control care convinge
Detaliile comerciale? Da, sigur,
Este dreptul tău… Vrei să ştii
Totul până la capăt, iar datoria mea
Este să spun totul – ori fără pierdere,
Fără deziluzii nici pentru tine, nici pentru mine,
Pentru nici una din speranţele noastre,
Interesele noastre se unesc
Această carte – ce descoperire bună!
Pentru şase ludovici poţi avea
Pe hârtia pe care o vezi
Aici unit prielnic negrul şi albul
Pe un frumos velin din China
Lustruit ca un smalţ
Fără dispreţ pentru maşină
De lucrătorul de artă care se istoveşte
Pentru materie şi muncă
Scoate şase ludovici, şi nu din China,
De gusturile şi fondurile tale
Răspund amândurora.
Un exemplar pentru Japonia,
Semnează un cupon de douăzeci de ludovici
Dar destul cu jocurile poetice!
Plângerea mea către fualdes? [1]
Atunci, scrieţi fără întârziere
Acest document diplomatic:
„Editor pasionat de frumuseţe
Aş dori mult să te apăr
Broşura ta a fost profetică
Nu aş putea face ceva mai bun
Urmez sfatul tău,
Semnez această bucată de hârtie…
În schimb, te rog să îmi trimiţi,
Urmând normele pe care le indic,
Acest frumos produs din magazin”

Pagina 14

Prietene poet, ia-ţi lira
Pentru ocazii mărunte
Dă-mi pana şi creioanele tale
Vino să desenezi şi să scrii
Secolul nostru fără bârfă,
Înnebunit după ilustraţii.
Cu nişte umbră şi nişte raze
Vom schiţa viziunile tale
Vino să ne desenezi şi să ne spui
Ceva care să ne facă să zâmbim
Dă-ne şi ia nişte amuzamente
E bine să zâmbim
După cinci ani de martiriu aspru
Îndurat aşa cum se cuvine
E bine să zâmbim
Chiar dacă doar pentru a ajunge mai bine
Pentru ceea ce avem de făcut
Dar vai! Ca să începem
Loveşti de trei ori şi tragi
Cortina… Atenţie deci!
Ecranul este gata, filmul aşteaptă
Să ruleze…
Imaginaţie bună, gata de delir
Arată-ne cinemaul tău.

Pagina 15

Zâna pleacă la vânătoare
Cu gheparzii ei favoriţi
Nu omoară nimic – bineînţeles
Dar omoară timpul care trece.

Pagina 16

Ca să fii un bun triton
Trebuie să ştii, vi se va spune,
Să te roteşti în apă ca o sfârlează
Să sari din valuri ca un ton
Şi să cânţi la corn în ton.

Pagina 17

În timp ce tritonii suflători
Dansează în valurile torentului
Driada, printre flori,
Îşi caută un costum taior
Şi se găteşte cu petale…
La carnavalul mascat
Pe care uneori îl întregesc şi silvanii,
Trebuie să ştim dacă o descoperim,
Prin atestarea unui gust mai bun,
Pe nimfa de alături – De altminteri
Toate acestea se fac fără răutate
Şi acest joculeţ se întremează…

Pagina 18

O! Ce fenomen tulburător
Se arată în luneta mea
Din vârful stâncilor vârtelniţei
Cu suliţă, cu arbaletă,
Cu arc, cu sabie de fier alb,
Deasupra piscului Mont Blanc
Ce? Săgetătorii au început să vâneze cometele
E periculos şi indecent
Lor le e frică sau se prefac.

Pagina 19

Din străfundul apei negre tulburate,
Sunete fugare de flaut,
Sub ciclame, ciupercile.

Rochiţa rândunicii, gălbenele,
Iată că vin somnambulele
Silfii, dezgheţaţi şi focuri zglobii

Iar când miezul nopţii răsună
Din clopoţele campanilelor
Aceşti domni îşi încep dansul

S-ar spune că arde marea
Şi crângurile unde fără odihnă
Circulă o întreagă mică lume.

Mişcând ca o supă cu lapte
Este un adevărat sabat minuscul
Se îmbulzesc în jocuri nebune

Şi se înveselesc fără griji
Dar aceste jocuri egoiste
Trezesc peştii din adâncuri,
Care-şi agită operculele
Îi declară ridicoli
(Peştelui îi lipseşte un ideal

El este un rece şi posac animal)
Protestează şi scot capul
Dar tot degeaba fac scandal.

Altora nu le pasă cu succes,
Cu siguranţă niciun sergent din oraş nu
Va veni să le tulbure veselul bal

Să facă un proces verbal
Pentru acest tărăboi nocturn
Şi în ciuda umorului rău

Aceşti bătrâni bombănitori taciturni
Pe care caviarul lor îi face cenzori
În spatele micilor farsori

În casa „surorilor nufăr”
Din vârful arborilor binecuvântători
Nici un burghez nu va vărsa vreo urnă.

Pagina 20

A fost odată
Pe un pământ încă nu văduv,
Dar ferit încă de orice încercare,
Cu oameni mai fericiţi decât regii
În văile lor înverzite şi liniştite,
Bucuroşi fără să ştie prea mult pentru ce,
O cascadă într-o pădure…
Copaci frumoşi cu frunze noi,
O jucărioară de fluviu,
Făcut numai bine să bea un faun din el…
Şi apoi? … Asta-i tot… Şi e destul
Sfârşit îndată după ce a început…
Nu este decât un preludiu schiţat
Întoarce fila, prietene, fiindcă
E zadarnic să te mai gândeşti…

Pagina 21

Zbenguielile sălbăticiunilor în noapte
Este tema care m-a sedus
Interesul poate fi redus
Totuşi astăzi îmi place
Daţi-i permis de liberă trecere,
Am văzut şi mai nereuşite decât el.

Pagina 22

Cetatea a fost, se spune, lacustră, odinioară, e foarte mult de atunci
Printre noi era puţin tentant, trăiam mai degrabă ca nişte neciopliţi
Aşa simţea peştele totuşi cultura creştea
Se ornau bârnele cu desene şi oamenii îşi creşteau micuţii,
Iar casele pe piloţi şi doamnele deja
Purtau blănuri de vidră.

Pagina 23

Or, în ciuda viei mele griji
Pentru exactitudinea pletorică,
Caracterul primitiv
Al ultimului născut din fabrica mea
Mi-a apărut dubitativ
(Aici jos totul este relativ)
Mă tem că el nu are la activ
O altă nuanţă decât
Nuanţa preistorică
Şi nu a părut prea banal,
Aşa că îi dau o altă replică
Cu aspect mai frust şi mai naiv.
Mi-am atins mai bine obiectivul?
Părerea dumneavoastră să fie decisivă,
Fie că e tăioasă ca un briceag,
Alegeţi; mie mi-e egal.

Pagina 24

Nimic nu e mai cunoscut în canton
Atât de bine ca uimitoarea istorie
A marelui Sfânt Bernard de Menthon.

Schiţez aici spre amintire
Primejdioasa evadare
Care a fost începutul gloriei sale.

Pagina 25

Călugărul care visează un festin
Îşi pregăteşte un trist destin
Ca să mănânce şi să bea bine
Lasă mânăstirea din Talloires
Urmează morala istoriei:
„Abuzul sapă orice temelie
Numai virtutea aduce victorie”
E un lucru spus foarte des,
Dar orice dovadă îl face mai credibil.

Pagina 26

Butucul arde: mlădiţa de vie
Trosneşte vesel în vatră
Iar familia uimită
Vine să o asculte pe bunica
Care-i povesteşte fără întrerupere
Legendele de şezătoare
Şi floarea celor două testamente.

Pagina 27

În străfundul nopţii noastre întunecoase,
Fremătând de un sfânt mister.
O scară uriaşă de lumină
Uneşte cerul şi pământul.
Un dublu cor de îngeri o urmează.
Cel care urcă ia rugăciunile noastre
Şi le duce până la Domnul.
Celălalt coboară către nenorocirile noastre,
Le copleşeşte cu daruri mântuitoare,
Le transformă şi le binecuvântează.
Iacob a zărit-o cel dintâi,
Dar înainte şi după el,
Pe acest drum blând care-l luminează
Fără să ştie cum este dat totul,
Fiecare suflet ajunge după plac
Până la inima tatălui nostru.
Fie să văd, cât timp trăiesc,
Treptele tale săpate în foc,
Prin bunii îngeri, prietenii noştri.
O, sfântă scară, în care sper,
Sfântă scară a paradisului,
Să fie aşa! Să fie aşa!

Pagina 28

Fiica regelui ţării,
Care vrea să se joace cu păpuşa,
Cu bebeluşul luat,
În acest coş încleiat,
Nu ştie că este ocupată
Să îi dea drept aventură
Marea Roşie şi Sinaiul.

Pagina 29

Pe Isus umblând pe ape,
Aşa cum e pictat pe emailuri,
Îl arată cu griji devote
Buna bunică de mai sus,
În marea raclă cloazonată
Ce conţine preafericitele oase
Ale marilor sfinţi ai familiei
Le arată mulţimii
La cele mai mari sărbători ale anului.

Pagina 30

Unicornul se împotriveşte tuturor.
Unicornul pe toţi îi ucide.
Dar se închină în faţa milei
Îndată ce îl întâlneşte o fecioară.

Pagina 31

Apoi mai este istoria strămoşilor
Care au plecat în cruciadă,
Cum au luat înapoi sfintele locuri
Şi ca să facă tot ce puteau mai bine, i-au pus pe sarazini în salată.

Pagina 32

Se vânează iepurele cu lilieci,
Este un truc adevărat al leneşilor
Foarte eficace şi prea puţin hazardat,
Vânătorul poate fi şi un copilandru.

Pagina 33

Fericită întoarcerea din război
A păcii, se întoarce porumbelul,
După ce a făcut un plonjon
În plin amestec, ne gândim,
Să recucerească vechiul donjon.

Pagina 34

Când sună ora şase,
Pietatea Savoya îi cheamă,
Pe domn şi doamnă şi domniţă
La liturghia din capela lor,
Cu greu s-au aşezat
Nici nu s-au aşezat bine în locul în care îi vrea zelul lor,
Că în faţa lor s-au aşezat,
Nevăzuţi ochilor noştri întunecaţi,
Dar prezenţi şi bătând din aripi,
Îngerii lor silabisind cu ei
Un Gloria in excelsis.

Pagina 35

Pe malul apei, sub umbrar,
Harpe şi fluiere dau concert,
Valurile dansează alături
Şi teri lebede stau acolo înţelepte.

Pagina 36

Ducele înaintează prin oraş,
Urcă pe marele său de paradă.
Pompă militară şi civilă,
Fanfare, panaşuri aurite
Crema cremelor şi gloata de nimic
Îl însoţesc,
Ducele jubilează:
Primirea publicului nu este rece.

Pagina 37

Domnul duce de Nemours
Iubeşte muzica foarte mult
Deseori captivează Soucy cu orchestra
Şi vedem îngrămădindu-se
Tot felul de trubaduri,
Vin din toate colţurile lumii
De la cei care cântă la lăută,
La cei care bat la tambur.

Pagina 38

Bunul oraş Annecy
Strigă la Dumnezeu pentru har şi îndurare
Şi credeţi-mă, e adevărat că, dacă
Dacă recunoştinţa lui se înalţă,
Are şi de ce să fie aşa
Fiindcă puteţi, pe transversală
Şi orice altă direcţie
Să străbateţi planeta natală,
Să cercetaţi din nord la miazăzi
Din pol la zona tropicală,
Fără să găsiţi unul de măsură egală
Cu episcopul de aici:
Sfântul şi bunul Francisc de Sales.

Pagina 39

Decorul cere o artă supremă
Pentru a imita tarta cu cremă
Pe albul apei
Doi iubiţi, departe de gură-cască,
Îşi spun pe rând, „Te iubesc”

Căţeluşul lor, mândru de el,
Îşi face un pliu elegant în blană
Şi, foarte discret, întoarce spatele
(E un câine de secol optsprezece).

Pagina 40

Pe malul apei face un dulce clic-clac
Pădurea, pe care octombrie a înroşit-o,
Pare că arde prin magie
Marele soare îşi goleşte sacul
De raze, e ultima orgie
Barca se clatină pe lac,
Într-un ritm de hamac,
Iar sufletul meu, ca mărit,
O urmează cu nostalgie.

Pagina 41

Pâcla toamnei se ridică
În lungi crâmpeie misterioase
Şi îmi desenează înaintea ochilor
Portul unei cetăţi de vis…
Chei, galere, plaje,
Case înalte, palate
Vântul dă cu mătura,
Totul dispare… iar eu închei.

Pagina 42

În desişul răcoros, în murmurul
Cristalin al apei ce curge,
E bine când se culcă soarele
Să te arunci în apa care merge mai departe,
Spre lacul adânc şi liniştit,
Urmând un oglindire ce licăreşte
În vâltoarea de moar a uleiului.

Pagina 43

Priveşte; a fost multă vreme fala turmei lui…
Carnea sa la porci, lâna sa a fost vândută la negustori
Pielea sa atârnă într-o tăbăcărie, fetidă, macerată
Într-o troacă – în locul ochiului musca
Colcăie tern şi se învârte încântată
Să îşi aşeze bucuria macabră în acest doliu
Nimeni nu se îngrijeşte de el în sumbra pârloagă…
Cum se credea regele tuturor împrejurimilor!
Cum i se păreau scurte câmpurile luate la galop!
Ce lecţii ştia să le dea bornelor
Care-l sfidau prosteşte la răscruci,
Lăsându-şi jos bruta forţă a coarnelor sale…
Piatra lovită cu copita, obstacolul lovit din faţă
Mai sunt şi acum… Dar din el ce a rămas? Jignirea
Pe care un călător rătăcitor i-o face cu un gest…
Căci pe această pajişte, martoră a luptelor din iubire
Ironicul trecător, cu o trestie rămasă acolo,
Ca să râdă puţin, a agăţat acest lamentabil rest
De un scaiete care, fără să se îndoaie, îl găseşte greu…

Pagina 44

Ce vrea să însemne această ciumăfaie?…
De ce se-ngrămădesc în jurul lui
Aceşti arici, aceste libelule?…
Problema fiind minusculă,
Nimeni dintre voi nu-mi va purta pică
Dacă răspunsul meu va fi mai degrabă nul…
Un singur punct mă va interesa:
Şi pe voi, Jean Pierre sau Jules
Trebuie ştiut de vă va plăcea.

Pagina 45

Dar iată că la întoarcerea din neglijenţa mea
Şi în timp ce hoinărea pe drumul făcut
Capriciul meu amuzat se recrea un moment,
M-am simţit cuprins de o dragă şi mare grijă
O, Sfinte Hubert, îţi ştiu surpriza
Cum am văzut apărând la întorsătura cărării
Imaginea celui care ne vrea toate cărările
Ca tine, până în mijlocul vanului joc care ne ameţeşte,
Tulburându-mi deodată ochii vrăjiţi,
Imperioasa chemare a credinţei pe care o trăiesc
Pare să fie răsădită de divina perfidie
În faţa transfigurată a obiectului urmărit
Niciodată abandonat, dar nici destul slujit
Cel care îmi vrea sufletul meu şi l-a luat pentru totdeauna
Vine să îşi ceară locul într-o inimă pe care o stăpâneşte,
Dând totul doar să fie reluată cauza lui
Şi ca toate gesturile mele să îi răspundă pe întrecute,
În rodnica şi mântuitoarea lui gelozie
Cum nu lasă, după ce l-a prins,
Sufletul nostru! Cum ştie până la fantezie
Să se insinueze şi apoi, deodată, să strălucească!
O, obsesie fericită! O, fericită îndârjire
Să ne urmeze peste tot, să ne prindă peste tot!
Lucrare a marii iubiri, aspră, exigentă şi tandră.

Pagina 46

Stindardul regal înaintează strălucitor
Misterul durerii din care ne vine orice bucurie,
Şi care, pe pragul nostru, ne arată doar aparenţe
Dă viaţa – învaţă adevărul – arată calea…
Trebuie ca, în ciuda oricărui obstacol, să îl văd.

O, cel mai generos şi cel mai frumos simbol!
O, sensul fiecărei clipe, emblemă a existenţei,
A lumii aşa cum trebuie să o refacă problemă
Care împrăştie totul în lumină. Flacără
Care risipeşte noaptea rea a mormântului
Jalon misterios pe drumurile profunde
Mândru steag al luptelor sufletului şi al efortului
Care face din omul cu o inimă laşi o făptură puternică
Gaj al veşniciilor voioase şi fecunde
Pârghie a infinitului, care ridică lumile
Cheie celestă care eliberează de moarte
Sfântă Ancoră a mântuirii care ne statorniceşte în portul cel bun
Axă inflexibilă în jurul căreia evoluează totul
Refugiu, sprijin, ajutor împotriva oricărui abandon,
Când noi avem nevoie de har şi de iertare
Unica speranţă a unui strigăt, sufletul nostru te salută
Dar de unde vine această bucurie şi cine mi-a meritat-o?
Încrederea şi groaza vor creşte în mine
Încrederea de a vedea lucrarea pentru mântuirea noastră,
Ca binele să izvorască şi din cea mai rea dintre crime
Ceea ce pământul a făcut ca cea mai mare nedreptate
Şi groaza gândului că doar un asemenea sacrificiu
Era destul de mare ca să spele dintr-o dată
Înfiorătoarea lucrare a răului în noi şi să ridice,
Fiindcă trebuia ca mântuirea mea să fie al tău supliciu,
Fiindcă tu trebuia să repari această atrocitate aşa,
Nu vreau ca pentru mine acest sacrificiu să fie în zadar
După exemplul tău, vreau ca jertfit şi viu,
Sufletul meu, urmându-te, să rămână până la sfârşit
Slujitorul mântuitorului meu şi al fraţilor mei,
Nu este, o ştii, avântul fără a doua zi,
Indiscreta fervoare a unui zel care se făleşte,
Ci un cuvânt atârnă de ajutorul tău divin
Nu trebuie ca un asemenea drum să fie făcut în zadar…
Sângele tău îmi transformă fiecare greşeală într-o spaimă
Răscumpărarea nu uită preţul vânzării…

Pagina 47

Şi iată, crucea dumnezeului meu îmi aminteşte
De crucile pe care pământul nostru mâhnit trebuie să le primească
Mii de cruci la fel, păduri negre…
Sărmane cruci pe care crucea făgăduinţei veşnice
Le transfigurează, le înnobilează şi le face să tresalte de speranţă…
Sfâşietoarea lor amintire vine să mă chinuiască, în această seară…
Rugăciunea mea întârzie la picioarele lor, frăţeşte…
Pot să nu mă gândesc la ele? Pot să nu le văd?
Pentru că urma lor se micşorează…
Prea repede… Nu ne putem împiedica să avem
Suflet, iar pământul să nu fie încă frământat…

Aceşti morţi sunt durerea, dar şi orgoliul zilelor noastre…
I-ai primit, Doamne, cu iubire,
Şi ai găsit asemenea modelului sfânt
Această dăruire de ei înşişi făcută pentru noi împlinind
O groaznică datorie cu inima credincioasă
Până la vărsarea din urmă a sângelui lor.

Tu răscumperi tristele noastre timpuri şi le înalţi din nou
Tu, pe care te-am implorat atât, Dumnezeu care mi-a acordat
Fără ca eu să fi meritat să mă asculte,
Buna ta moarte creştină şi simplă, de soldat…

Pagina 48

Pagina 49

Coboară la noi de pe crucea lui, Dumnezeul martir.
Cu ce gest de nespus şi sfânt face să iasă
Sărmana lui inimă sângerând din trupul său sfărâmat,
Ca bătăile să răsune
Mai aproape de omenirea noastră decăzută
Misterul ultimelor zile şi să le audă.

Cu fiecare bătaie se avântă spre noi,
Această inimă care a ştiut să răspundă chiar şi loviturii de lance
Printr-un mărinimos val de viaţă şi iertare.
Ea ştie să ne cheme cu cele mai tainice dintre nume,
Cu acel nume pe care numai un Dumnezeu le poate descoperi în adâncul
Făpturii mişcate până în esenţa ei
Şi care dintr-un singur salt îi ridică pe picioarele lor pe morţi.

Vom împinge nerecunoştinţa şi obrăznicia
Până la a răspunde la strigătul acestei inimi cu un: nu?

O, inimă, refugiu, tandru adăpost apărător,
Numai să nu îi fie niciunui suflet străin
Numai să nu vrea să schimbe vreodată, nici să uite,
Numai ca iubirea să nu fie decât iubire, iubire nemărginită,
Fără ca nimic altceva cu ea să se poată amesteca.
Iar această iubire să ne urmeze de la naşterea noastră
Şi nimic să nu ajungă să o descurajeze,
Nici răutatea inimii noastre, nici nepăsarea…
Pentru tine, până când te-au înfăşurat în linţoliul tău,
Ea mijloceşte fără încetare în tăcere
La judecată cântăreşte şi mai mult pentru tine în balanţă…
O, singură inimă care eşti aşa, iar noi te lăsăm singură.

Pagina 50

Pagina 51

Dar nu am spus destul despre crucea care eliberează,
Nici despre inima care veghează asupra noastră ne-ncetat,
Nici despre glasul divin din sfânta carte,
Nici despre ajutorul misterios al sacramentelor…
Iată venind marea fericire care ne încântă
O, descoperire fără nume a inimii celei mai iubitoare!
Stranie moştenire totală şi testament viu
De sine însuşi când vine ceasul de a dispărea…
Miracol al iubirii pentru nu prezent de adio: care a vrut să ne lase tot golul în fiinţa noastră
+ + + + + Şi singurul care a făcut inima omenească să viseze la un Dumnezeu + + + +
Sfidă minunată aruncată tuturor lucrurilor care se strică,
Ceva care nu cunoaşte nici veacurile, nici pământurile
Tu însuţi, cel prezent întotdeauna şi pretutindeni; comoară sigură
A unei prezenţe neînvins voluntare
Binefăcător obstinat, trup incoruptibil,
Singurul martor întors din tărâmul celor morţi
Ca să îl convingi de minciună şi adulter,
Frate viu al celor răposaţi, bucuros şi puternic,
Singura urmă sensibilă în această lume a celeilalte,
Singurul ferice intrus statornicit în a noastră,
Garant hotărâtor, gaj substanţial
Al veşniciei care acţionează, care domneşte în cer
Pecete a făgăduinţelor, dar al celui care iartă
Ca noi să credem mai mult în iertarea arzătoare
Care consumă până şi dorinţele răului şi care străluceşte,
Soare lăuntric al sufletului, ce naşte
Lumină, forţă şi bucurie în inimile noastre. Element
Care schimbă înfăţişarea universului. Cuvânt
Care ne jură cerul şi ni-l dă.
„Sunt aici”, ne-a spus cel care nu poate minţi,
Iar credinţa noastră răspunde: eşti aici cu adevărat,
Dar până unde va trebui să coboare iubirea ta?
Cel veşnic s-a făcut slujitorul fiinţei de o clipă,
Cel atotputernic se dăruieşte făpturii care îl cere,
Paharul se face mai mic, ca să poată fi cuprins
Şi îl aşteptăm pe acest altar răbdător.
+ + + + + Sacrificiu perpetuu în ofranda sa + + + + +
Parcă spunem Tatăl nostru cu o voce schimbată!
Nu mai suntem singuri, Tată, cu ruşinea noastră,
Cineva urmează alături de noi rugăciunea ce urcă
E fiul tău şi suntem noi. Suntem noi şi cel mai scump
Eşti Tu însuţi, el nu e decât una cu noi, numai el contează
Nu mai privi la nimeni altul, ci confruntă,
Vezi: Noi suntem adevăraţii tăi copii… Vezi: trupul său,
Acest trup şi sânge, rod al pântecelui omenesc,
Au devenit ale sale şi aduc printre noi
Viitorul de fii pe care noi l-am frânt…
Omul îşi găseşte aici sângele îndumnezeit,
Iar Dumnezeu găseşte aici sângele fiului pe care îl iubeşte,
Victimă a mântuirii înfăptuită în noi înşine,
Războiul pe care l-a început răul s-a liniştit
Trupul răscumpărătorului se dă ca hrană,
Creatorul se face pâinea creaturilor
Şi se oferă în fiecare zi – o, suflete al meu, înţelege
Acest miracol şi acest mare respect al firii,
Cum se face mai aproape de toate
Şi de noi şi de toate lucrurile ce par
Ascunse sub umila formă cu desen împrumutat
Ghemuit în trupul nostru înviat
O, pâine îngerească, mâini omeneşti te ating,
Pâine din cer, pe care cerul însuşi ne-o trimite
Viu ce dăruieşte viaţa şi încă viaţa veşnică,
Înmulţit fără sfârşit pentru cei care vor veni,
Câştigă fără sfârşit, cu sudoarea de sânge a unei singure frunţi,
Reînnoită fără încetare în belşugul ei rodnic
Pentru a fi cu noi mai bine, până la sfârşitul lumii
Plăpând şi suveran gaj pe care se întemeiază orice speranţă
Mai uşor decât o frunză şi mai bogată decât un cer,
Vine către buzele noastre – O, răzbunare a cerului
Oferită odinioară prin om! Trebuie ca el să ne pătrundă
Şi o legătură să îl ţintuiască de centrul fiinţei noastre,
Mai strâns decât o îmbrăţişare şi mai esenţial
Este ceasul în care nu mai este nimic, decât sufletul şi Dumnezeu… Mister
Al unirii celei mai desăvârşite de pământ
Şi prezenţa cea mai intimă din câte sunt…
„Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu
Dar spune numai un cuvânt
Şi se va tămădui sufletul meu”… Iar sufletul, nebun
De bucurie, îl aude pe Dumnezeul său care răspunde la credinţa lui;
„Nu… nu de bătrân îţi vorbesc şi te mângâi,
Vin pentru tine, vin la tine, vin în tine”.

Pagina 52

O, muză a călimării,
Amuză
Dar, dacă poţi, ajută rugăciunea
Interludiile din
TALLOIRES
S-au terminat
Aşternute pe o frumoasă hârtie suplă şi,
Având un aer simplu,
Această culegere care se deschide în cuplete
Şi se sfârşeşte în versuri e completă
Eu o dau aşa cum este
Dar aş fi bucuros dacă îţi place.

Pagina 53

 

This function has been disabled for Vladimir Ghika.