cop_fragmenteFragmente postume.
Texte inedite din arhiva Institutului „Vladimir Ghika”

Traducerea: Doina Cornea
Prefaţa: Pierre Hayet

PREFAŢĂ
la
Selecţia din textele rămase în urma Monseniorului Vladimir Ghika
Gânduri – Viziuni – Reflecţii: Scrieri spirituale, Meditaţii, Reverii, Maxime, Aforisme, Apoftegme, Proverbe, Sentinţe, Dictoane

Scrierile Monseniorului Vladimir Ghika cuprinse în cartea de faţă, ar putea face obiectul unei clasificări pe care cuvintele mai sus menţionate o definesc. Totodată aceste scrieri ne obligă şi la o reflecţie asupra omului şi a existenţei sale.
Cine este însă persoana care îşi propune să prezinte unor cititori şi admiratori ai Mgr. Vladimir Ghika noi scrieri şi mărturii rămase în urma sa? Iată, o întrebare legitimă căreia mă simt obligat să răspund. Sunt un francez de şaptezeci şi unu de ani, mă numesc Pierre Hayet şi sunt cofondator al Institutului Vladimir Ghika. Acest institut a luat fiinţă în 1989 şi, de la această dată, mi-a revenit obligaţia să asigur Secretariatul General al Asociaiţiei, care de la început a numărat (şi numără) personalităţi de prestigiu din Franţa, Europa de Vest dar şi din România. Pentru a da o idee cititorului român asupra calităţii Institutului, voi cita doar câteva nume din mai lunga listă a membrilor săi: Prinţul Alexandru Ghika (diplomat), Contesa Manola de Briey (nepoata Monseniorului), Jean Daujat (om de ştiinţă, laureat al Academiei Franceze), Elisabeth de Miribel (carieră în diplomaţie, dar cunoscută şi ca scriitoare), Jean Mouton (diplomat şi om de litere), Petru Rosetti-Bălănescu (bizantinolog), Sergiu Grossu (scriitor), Nicolae Balotă (scriitor), Daniel Massignon (fizician). Câţiva dintre aceşti membri azi nu mai sunt în viaţă.
Se mai pune întrebarea cum „ l-am cunoscut” pe monseniorul Vladimir Ghika. Acest lucru s-a întâmplat datorită deosebitei atenţii a unei bibliotecare din orăşelul în care trăiesc: Châtillon-sur-Seine, situat la izvoarele Senei. Cunoscându-mi interesul pentru istorie, această bibliotecară mi-a recomandat o carte. Era La Memoire des Silences (Memoria tăcerii), având ca subtitluVladimir Ghika (1873-1954), un nume încă necunoscut mie. in schimb, despre autoarea acelei biografii, domnişoara Elisabeth de Miribel, ştiam că fusese în 1940 secretara Generalului De Gaulle – cea care redactase Apelul Generalului la rezistenţă, adresat poporului francez.
Citind lucrarea sus-amintită, am dat de numele unei localităţi, mai curând al unui sătuc, Auberive, având o mănăstire fondată în Evul-Mediu de către un unchi al Sfântului Bernard. Tocmai acest sat pe care-l cunoşteam foarte bine, fusese ales de Mgr. Vladimir Ghika, în anii ’20, pentru a fonda acolo o comunitate religioasă, numită Casa sau Opera de Caritate Saint-Jean. Dar cartea lui Elisabeth de Miribel a trezit în mintea mea o întrebare al cărei răspuns părea simplu la o primă abordare, dar care, pe atunci, nu bănuiam cât va fi de greu de găsit. Întrebarea era ce anume trebuie să fac pentru a ajunge să cunosc bine viaţa şi opera Mgr. Vladimir Ghika.
Într-o primă etapă, am început prin a trece pe fişe numele tuturor persoanelor citate în cărţile consacrate Monseniorului. Mi-a venit apoi ideea de-a crea o structură care să permită difuzarea gândirii sale. Astfel, deja de prin 1988, a început să prindă conturInstitutul Vladimir Ghika, al cărui scop era şi rămâne în continuare strângerea de manuscrise originale, de fotocopii, cărţi, fotografii, documente provenind de la sau despre Mgr Vladimir Ghika. Am scris tuturor persoanelor ale căror nume le aveam pe fişele întocmite, în încercarea de a le întâlni şi a obţine mărturii de la ele.
De asemenea, m-am deplasat pentru a vizita diversele comunităţi religioase al căror oaspete fusese Monseniorul. De pildă, pe Lazarieni; Surorile Carităţii (Les Filles de la Charite), cu reşedinţa rue du Bac; pe Dominicani; pe Franciscanii Angelicum de la Roma. Am luat legătura cu toate instituţiile care l-au invitat găzduit sau sprijinit; cu toate personalităţile care au făcut parte dinCercul de Studii Jacques şi Raisa Maritain şi am început o corespondentă cu toţi prelaţii care au organizat Congresele Euharistice Internaţionale în lume, ţinând cont de faptul că Vladimir Ghika era unul dintre membrii fondatori ai acestui organism.
În continuare, voi trece în revistă o succintă listă de comunităţi, instituţii, biblioteci, pe care le-am frecventat pentru a le solicita documente, manuscrise, însemnări, fotografii, fotocopii, mărturii etc.: arhivele Părintelui Schorung (ordinul Lazarienilor); Cercul de Studii Maritain; Cercul ,,Prietenii lui Louis Massignon”; Biblioteca Naţională a Franţei (secţia manuscrise orientale); Asociaţia Charles Peguy; Congresul Euharistic Internaţional; Fondul Arhivelor Lazariene; Fundaţia Cardinal Toumet; Asociaţia Francis Jammes; Arhiepiscopia Parisului; Ministerul Afacerilor Externe; publicaţii la care Monseniorul a colaborat; contacte cu persoane care l-au cunoscut şi care au depus mărturii.
Astfel am alcătuit un fond de arhivă cuprinzând mai bine de două mii de dosare şi care continuă să crească.
Actualmente, investigaţiile mele se orientează spre Japonia (unde am descoperit o călugăriţă franţuzoaică, în vârstă de 94 de ani, care l-a cunoscut pe Vladimir Ghika cu prilejul instituirii unui Ordin Carmelit la Tokio, în 1932) şi alte ţări asiatice pe care Monseniorul le-a vizitat în misiunile sale caritabile.
În 1989 am pornit spre România, pe urmele Monseniorului Vladimir Ghika, făcând escale la Bucureşti, Cluj, Constanţa, Sibiu, Bacău, ceea ce mi-a permis să mă apropii şi de această ţară, în care Monseniorul a sălăşluit sporadic, o vreme, şi unde, mai apoi, şi-a găsit locul definitiv al trecerii sale în eternitate – în închisoarea comunistă Jilava – ca martir al Bisericii Catolice. Dar tot de prin 1989, Monseniorul a devenit locatarul sufletului meu şi pentru această binefacere nu contenesc să-i aduc mulţumiri.

În continuare, voi încerca să schiţez un portret spiritual al autorului, pentru persoanele care nu au avut prilejul să citească din reflecţiile Monseniorului Vladimir Ghika apărute anterior, în traducere, la Editura Dacia.
Viaţa lăuntrică a Monseniorului se poate defini prin iubirea de Dumnezeu, dovedită prin iubirea de oameni. Vladimir Ghika – Om al lui Dumnezeu, ieşit din comun – îşi presimţea poate destinul când, la 21 mai 1902, rostea următoarele cuvinte: ,,Nu ştiu ce-mi rezervă viitorul. Dar dacă Dumnezeu îmi acordă o viaţă de om, fie că voi deveni preot sau călugăr (ceea ce-mi doresc atât de mult), fie rămânând şi numai un simplu laic (în jurul meu existând atâtea obligaţii şi afecţiuni care mă reţin), ceea ce ştiu şi pot spune de pe acum, e sigur că, orice aş deveni, voi fi un APOSTOL. Un apostol, adică un om al lui Dumnezeu. Ceea ce înseamnă că-mi voi dedica întreaga activitate, cu sprijinul lui Dumnezeu, acestui scop mărturisit şi o voi face cu o dăruire totală”.
Fără a stărui asupra datelor sale biografice, voi încerca mai degrabă, pe baza unor scrieri spirituale, să-i definesc cursul vieţii, – sanctificată prin moartea sa, în închisorile comuniste din România, ca un adevărat mărturisitor al lui Cristos. „Suferinţa – spunea Monseniorul – ocupă un loc important în viata mea; prin ea m-am îmbogăţit poate cel mai mult lăuntric”. Însăşi deviza familiei era „Per Aspera ad Astra” [1] [2] .
Om al reflecţiei, a îmbrăţişat credinţa catolică de rit latin ca o încununare a celor cincisprezece ani de studiu, de cercetare, de perfecţionare morală şi de iubire de Dumnezeu, ne spune Vladimir Ghika, tot în 1902, precizând că ţara sa „ar trebui să fie puntea de legătură între cele două civilizaţii şi religii – punctul de plecare al Unităţii Creştine”.
Sfinţit ca preot la 7 octombrie 1923, Monseniorul îşi diversifică activităţile, manifestând o sete nestinsă de acte caritabile, de rugăciune şi de creaţie. Iubirea de aproapele răzbate în diferitele variante ale admirabilelor sale rugăciuni parafrazate, „Fratele Nostru”. Să medităm împreună una dintre ele:

,,Frate al Nostru, care eşti pe pământ
Sfinţească-se numele tău în cugetul nostru,
Vie (ceasul) împărăţiei tale în noi, înainte ca moartea să ne surprindă,
Fie ca voinţa ta şi a noastră să devină una singură, cea a lui Dumnezeu; atunci pământul ne va fi ca un cer,
Fii binecuvântat pentru bucuria pe care ne-o prilejuieşti, dăruindu-ţi pâinea cea de toate zilele,
Şi ne iartă nouă de-a nu-L fi recunoscut din prima clipă pe Dumnezeu în suferinţele tale, precum şi noi te iertăm de-a nu fi înţeles îndată ajutorul tău,
Şi nu ne lăsa să ne îndepărtăm de sufletele voastre,
Ci să fie astfel încât iubirea noastră comună de Dumnezeu şi iubirea noastră mutuală întru Dumnezeu să ne scape de cel Rău
Da, aşa să fie [3]– Şi de ce n-ar fi aşa?”

Vladimir Ghika a fost un participant activ, alături de elita intelectuală catolică pariziană, la reuniunile de joi găzduite de Jacques şi Raisa Maritain, unde se dezbăteau în spirit novator toate problemele societăţii.
Tot de concepţie înnoitoare, poate prea înnoitoare pentru a fi putut reuşi, a fost şi instituirea aşezământului de caritate, „Saint Jean” de la Auberive. Această ,,Societate auxiliară de misiuni” (care a eşuat deşi se bucura de un indult pontifical) era de o mare supleţe şi avea drept metodă adaptabilitatea „la toate situaţiile şi la toate nevoile”. Acest cuvânt revine adesea în textele lui Vladimir Ghika sub expresia de „teologia nevoii”.
ÎI regăsim pe Monsenior la Villejuif [4], sărac printre săraci. Pentru mulţi această „experienţă” nu mai există decât ca amintire: o baracă înfiptă în zona dezmoşteniţilor. Şi totuşi, câte învăţăminte ar fi de desprins din ea:

„Doamne, binecuvântează-mă cu mâna şi inima săracilor Tăi,
Doamne, zâmbeşte-mi prin ochii săracilor Tăi,
Doamne, primeşte-mă, într-o zi, în comunitatea sfântă a săracilor Tăi.”

Un limbaj izbitor de simplu, de o noutate imprevizibilă, dezvăluie o sensibilitate poetică tulburătoare şi o gândire care readuce la suprafaţă lucruri uitate şi redă viaţă relaţiilor interumane vlăguite.
Aproape de Dumnezeu era Monseniorul Vladimir Ghika fără încetare, practicând caritatea, fundând spitale pentru săraci (Bucureşti 1906-1913), pentru leproşi, pentru răniţii războaielor care s-au succedat: 1913 (Războiul Balcanic), 1914-1918 (Primul Război Mondial), 1940-1945 (Al Doilea Război Mondial), cutreierând Europa de la un capăt la altul, oprindu-se acolo unde era nevoie de ajutor. Într-unul dintre aceste popasuri a implantat la Bucureşti Ordinul de Caritate al Surorilor Saint Vincent de Paul. Tot pe atunci l-a cunoscut pe Părintele Schorung, un călugăr lazarian francez, care, începând din 1931, i-a devenit confesor şi părinte spiritual.
Înainte de-a vorbi mai amănunţit despre împrejurările morţii Monseniorului Ghika, aş dori să fac trimitere la unele reflecţii ale sale în legătură cu trecerea noastră spre cealaltă viată:

„Moartea ar trebui să fie cel mai important act al vieţii noastre. Dar numai Dumnezeu e în măsură să-l cunoască”;
„N-ar fi atât de greu să murim, dacă n-ar trebui, pentru o clipă cel puţin, să încetăm să iubim”;
„Orice om are mai multe rudenii printre morţi decât printre cei vii”;
„Cine n-a învăţat să se mortifice nu va şti nici să moară”

Acest ultim gând este un rezumat premonitoriu al propriei sale morţi. Vladimir Ghika va îndura pierderea calităţii de om liber, degradarea socială, în sfârşit suferinţa fizică şi moartea.
În anii ’44, România este „eliberată” de trupele de ocupaţie ruseşti, care instalează în ţară un regim ale cărui efecte vor dura până în … decembrie 1989. Cum a reacţionat Monseniorul Vladimir Ghika la toate aceste evenimente? În modul cel mai senin posibil: clădirea în care locuieşte este avariată de o explozie, Monseniorul doarme pe duşumeaua unui coridor; drept pătură se foloseşte de sutană şi de ampla sa pelerină; o fereastră cu geamul spart îi serveşte ca unică sursă de lumină; bolnav fiind, suferind de nişte sincope succesive, este nevoit să se supună la două operaţii, fără ca buna sa dispoziţie să-l părăsească. Îi scria unui prieten că pe masa de operaţie a primit sfânta împărtăşanie, adevărat privilegiu al unei stări de har (deoarece, din lipsă de medicamente, n-a fost adormit), rezistând cu abdomenul deschis sub un cer, şi el, deschis.
În ciuda unei sănătăţi fragile, el îşi continuă cu ardoare apostolatul, într-o stare de fericire – spun cei apropiaţi lui…. de fericire inconştientă şi copilăroasă – vor spune alţii… Cert e că la el totul era orientat spre un scop unic, acela de-a împlini voia lui Dumnezeu, urmând calea pe care o recomandă în ale sale Gânduri pentru zilele ce vin: „Nu-L iubim pe Dumnezeu aşa cum se cuvine dacă, iubindu-L, nu reuşim să-i facem şi pe ceilalţi să-L iubească”.
Corespondenţă violată, vizite interzise, filaje, erau semnele prevestitoare ale unei iminente arestări. Într-adevăr, ea s-a produs pe stradă, în timp ce Monseniorul se îndrepta spre locuinţa unui bolnav paralizat. O maşină a oprit brusc lângă el, a fost înhăţat de doi necunoscuţi şi dus într-o închisoare a Securităţii. Acolo, în timp ce era condus spre interogatorii, era supus unor insulte şi brutalităţi; i se călca pe picioare, era împins, tras de păr, scuipat. Dar atitudinea sa era aceea a omului care scrisese: „Dacă suferi pe nedrept mulţumeşte-i lui Dumnezeu, atât pentru nedreptatea ce ţi se face cât şi pentru suferinţa ta…; ai prefera oare să suferi pe bună dreptate?”
Încarcerat întâi în mănăstirea-închisoare de la Căldăruşani; apoi, la Jilava. Ancheta începe la 19 noiembrie 1952. Ea se desfăşoară sub ameninţări, umiliri menite să distrugă personalitatea deţinutului. De pildă, Monseniorul e azvârlit în celulă doar în maiou, indispensabili şi şosete. La 24 octombrie 1953 se deschide procesul. Motivele inculpării sunt: – informaţii furnizate Vaticanului „imperialist”; – corespondenţă cu fratele său Dimitrie, fost diplomat refugiat în Elveţia. La proces i se atribuie un apărător din oficiu. Când acestuia Preşedintele completului de judecată îi dă cuvântul, Monseniorul se ridică în picioare strigând: „Nu vă dau voie să vorbiţi în numele meu!” (Peripeţiile de la proces au fost relatate de Monseniorul Hieronim Menges care făcea parte din acelaşi lot şi fusese prezent în sală). Era atâta forţă în vorbele şi atitudinea octogenarului plăpând, mărunt slăbit de regimul carceral, încât în sala de judecată s-a lăsat o linişte totală. Când judecătorul îşi revine din stupoare, dă ordinul ca inculpatul să fie evacuat. Doi miliţieni, încercând în zadar să-i desfacă mâinile încleştate de bară, nu reuşesc să-l scoată. Atunci Preşedintele suspendă procesul, evacuând întreaga sală. Audierile reîncep câteva ore mai târziu, dar în absenţa inculpatului. A fost condamnat la trei ani de detenţie, la Jilava.
A urmat o perioadă care, deşi prea puţin cunoscută, constituie poate punctul culminant al existenţei sale. De bună seamă a suferit dar aşa cum spunea în Convorbiri spirituale „Suferinţa este […] o vizită a lui Dumnezeu; un fel de sacrament nemaiauzit prin care Fiinţa Eternă vine la noi, pe fondul unui neant al unei absenţe, în care privaţiunea, nu numai de un lucru, ci de un lucru iubit posedat ori dorit înseamnă Dumnezeu şi poate produce un har […]. Este o vizită, dar una misterioasă, o vizită a fiinţei supreme, pătrunzând în noi tocmai prin acea împuţinare a fiinţei noastre, prin acea lezare a iubirii noastre…” Acea iubire Vladimir Ghika o oferea tovarăşilor săi de celulă, fraţilor săi, cărora le consacra tot timpul de care dispunea. Le vorbea adesea despre suferinţă şi despre Providenţa lui Dumnezeu.
Între timp forţele îi scădeau. Începând din 13 mai 1954, a încetat să mănânce, continuând însă să se roage şi să vorbească cu deţinuţi din preajma sa. În ziua de 16 mai, s-a stins în pacea lui Dumnezeu. Moartea sa ne retrimite cu gândul tot la acea profesiune de credinţă pronunţată în 1902 şi aplicată apoi de-a lungul vieţii sale: „Promitem să strigăm atât de tare Adevărul creştin încât şi surzii să-l audă, să ne punem sufletele atât de mult la treabă încât şi cei mai insensibili să fie emoţionaţi. Cu harul lui Dumnezeu, astfel de acţiuni vor schimba poate ceva în lume. Iar omul să nu poată oare spera, atunci când este cu Cel care poate totul?”

PIERRE HAYET
Cofondator şi Secretar General
al Institutului Vladimir Ghika

 

 

CUVÂNT ÎNAINTE

Ca traducătoare, în acest sumar cuvânt introductiv, încep prin a mulţumi domnului Pierre Hayet Secretarul General al Institutului Vladimir Ghika, pentru că mi-a pus la dispoziţie aceste texte (cele deja descifrate) din mulţimea însemnărilor rămase în urma Monseniorului Vladimir Ghika, scrise mărunt cu prescurtări, corecturi, pe bucăţele de hârtie, pe fragmente de plicuri, pe foi de agendă. Îi mai sunt recunoscătoare domnului Hayet pentru efortul de-a fi adunat cu tenacitate aceste relicve pe parcursul a mai bine de zece ani şi, mai ales, de-a fi descifrat o parte din ele, atât cât i-a stat în putinţă (în ultima vreme, fiind nevoit să se folosească chiar şi de o lupă electronică – după cum mi-a mărturisit domnia sa într-una dintre scrisori). Cine aruncă o privire peste aceste însemnări, îşi dă seama de munca uriaşă depusă în vederea reconstituirii lor. Din aceleaşi motive, cititorul va privi cu oarecare îngăduinţă posibilele mici erori de descifrare, care vor fi poate descoperite, în timp, de vreun cercetător grafolog. În sfârşit al treilea motiv de recunoştinţă constă în faptul că domnul Pierre Hayet a reuşit prin stăruinţele sale să urnească din loc, la Bucureşti, întocmirea „Dosarului Vladimir Ghika” în vederea beatificării – luată în discuţie de Sfântul Părinte Papa Ioan-Paul al II-lea, cu prilejul vizitei sale în România.

De asemenea, ţin să mulţumesc fiului meu care s-a ocupat de computerizarea şi tehnoredactarea (într-o primă formă) a traducerii de faţă şi îndeosebi pentru unele observaţii judicioase făcute pe marginea textului tradus.

În continuare, m-aş raporta la unele greutăţii pe care le-am întâmpinat traducând aceste texte. Mă refer mai ales la acele cazuri când reflecţiile iau forma unor notări succinte, eliptic exprimate, lipsite de întregiri contextuale de sens. Ele par a fi destinate mai curând fixării lor – în scop personal, de aducere aminte – decât publicării într-o formă mai amplu elaborată. În aceste cazuri, transpunerea textului din franceză în română prezintă anumite dificultăţi de interpretare, lăsând uneori loc dubiului asupra fidelităţii fată de sensul adevărat atribuit de autor unor cuvinte polisemantice. De pildă, cuvântul „peine” poate însemna atât „suferinţă” cât şi ,,pedeapsă” – şi e greu de ales între ele, în absenţa unui context integrator. Pentru a evita aceste posibile alunecări de sens, am recurs la lecturi comparative din volumele de mărturii traduse mai demult. Am reuşit oare totdeauna să pătrund în însuşi miezul unui gând atât de eliptic exprimat?

În ciuda acestor câtorva incertitudini semantice, nutresc totuşi speranţa că traducerea nu ştirbeşte prea mult înţelesul adânc al cărţii. O carte de reflecţii tulburătoare, care pune în ecuaţie, pe de-o parte, – mai stăruitor poate decât în gândurile şi mărturiile anterioare – totalitatea cu infinitele-i necunoscute, indicând deopotrivă şi limitele cognoscibilităţii umane. Gândirea Monseniorului Vladimir Ghika pătrunde până la aceste limite, dincolo de care, în viziunea sa, se întind abisurile nemărginite, nesfârşitele mistere, secretele insondabile ale tuturor fiinţărilor trecute, prezente şi viitoare, care se întrepătrund în interioritatea şi exterioritatea lor, devenind totodată de-a pururi prezente în Eternitate. Pe de altă parte, cartea rămâne, la fel ca celelalte publicate anterior, şi o carte de îndrumare spirituală, mai degrabă de trezire la o viaţă spirituală autentică, inducând gânduri, atitudini interioare, sentimente, ca tot atâtea repere pentru cel care doreşte să descopere calea care duce spre desăvârşire, spre Dumnezeu.

 

Doina Cornea

 

  1. DUMNEZEU – EXISTENŢĂ
558 Nimicul, o primă consecinţă a Unicului Dumnezeu, a lui Dumnezeu Cel Unic.
917 Nimicul care poate fi totul, şi Nimicul care nu poate şi nu va putea niciodată să fie.
910 Fiinţa-semn al lui Dumnezeu.
282 „Fiinţa-fără-rezervă” este Dumnezeu.
913 Fiinţa pătrunde.
915 Eternitatea Fiinţei şi cea a Neantului.
274 Dumnezeu Cel Real, Adevăratul Dumnezeu care şi-a dat numele şi sensul oricărei realităţi şi care face astfel încât realul este real şi ne garantează pentru el.
1085 Inexprimabil Abis de Realitate, Prezent pretutindeni şi de-a pururi este Dumnezeu.
276 Dincolo de Dumnezeu nu este nimic. Şi nu este nimic decât dincolo de Dumnezeu. Şi numai Dumnezeu poate concepe în El acest nimic de dincolo de EI, pentru ca să facă ceva din el.
277 Cu Dumnezeu, se poate spune că ,,Totul” nu e niciodată tot; şi că nimicul nu există (nu e de conceput) doar ca fiind la dispoziţia Sa.
278 Numai pentru că Dumnezeu este, într-un mod atât de perfect atât de absolut atât de unic, Neantul nu este; iar, pe de altă parte, acesta nu poate fi negat ca alăturat lui Dumnezeu.
279 În Dumnezeu abstracţiunea e, cum s-ar spune, înlocuită cu transcendenta.
280 Dumnezeu e tot atât de departe de calcul cum e şi de hazard.
283 Pudoarea lui Dumnezeu e mare ca şi El.
284 Sfera-invizibilă, şi invizibilă, prin esenţa ei.
600 Absenţele. Sau, ceea ce putem numi absenţele lui Dumnezeu. Sau, ceea ce poate fi forma unei absenţe de trecut sau de viitor (ori de prezent).
902 Gloria Absenţei.
458 O lume întreagă separă obiectul cel mai rar de obiectul unic (de obiectul care nu poate fi decât unic).
3 Satană, ,,Îi voi dezvălui un mare secret: Cel despre care se spune că n-are început încă nici n-a început. Iar Cel despre care se spune că n-are sfârşit deja a şi sfârşit…”
911 Nu există altă necesitate absolută decât aceea de Dumnezeu.

Dumnezeu – natura şi atributele sale

273 Dumnezeu nu e abstract şi nici abstracţiune. Abstractul se degajă dintr-un compus. Există diferenţă între degajat şi angajat. În Abisul creaţiei şi al analogiei.
285 Dumnezeu nu depinde decât de El-Însuşi în ceea ce face şi în ceea ce este.
342 Secretul Înţelepciunii se află chiar în natura lui Dumnezeu.
311 Profunzime şi joc al Libertăţii Divine se manifestă după voia Iubirii Sale.
293 Însăşi fiinţa lui Dumnezeu este o fiinţă a iubirii.
294 Dumnezeu e iubire. El nu este iubirea. Deoarece iubirea ar fi atunci Însuşi Dumnezeu, sau mai mult decât Dumnezeu.
296 Dumnezeu este iubire, El nu iubeşte numai. Dumnezeu este iubire; şi, atunci când iubeşte, El nu este numai Cineva care ne iubeşte.
297 Dumnezeu e gelos doar pentru iubirea Sa. În rest nu are nimic de invidiat sau de temut. Şi numai pentru noi este El gelos în acea iubire, şi ţine să fie aşa.
238 Dumnezeu, singurul cuvânt pe care nu-L uităm, nici chiar atunci când pe El Însuşi ÎI uităm.
313 Imensitatea Bunătăţii lui Dumnezeu are deopotrivă imensitatea naturii ei şi aceea a aplicării ei.
314 Singura mânie a Preamilostivului este atunci când voim să-L împiedicăm până şi Milostivirea.
316 Dumnezeu, iubindu-ne cu dragostea Sa pentru Sine, Se depăşeşte cu toată infinitatea Sa, şi tocmai prin Ea.
317 Îndurările şi Asprimile lui Dumnezeu sunt obiecte de scandal pentru imbecili.
298 Dumnezeu şi Dimensiunile.
403 Cu dimensiunile sale de miliarde de ani-lumină, Universul vizibil nu poate să servească nici măcar ca scară pentru a măsura statura lui Dumnezeu [5]
299 În ochii noştri, nemărginirea lui Dumnezeu ÎI face să pară că Se depăşeşte mereu în El şi în afara Lui.

Dumnezeu omniprezent

301 Dumnezeu, prin transcendenţă – nicăieri; Dumnezeu, prin prezenţă – pretutindeni.
303 Dumnezeu ni se prezintă fără încetare, dar nimic în afara Lui nu Îl reprezintă şi nici o formă nu ni-l descoperă.
302 Dumnezeu e totdeauna şi în toate mai aproape de noi decât suntem noi de El.
353 Umbra lui Dumnezeu indicând Secolele Secolelor, întru Veşnicie, pe Cadranul Stelar…
319 Cel Veşnic veşniceşti [6] a tot ce atinge şi, ca atare, acolo unde atinge.

 

Dumnezeu – imuabil – perfect

306 Dumnezeu nu poate să fie altfel decât este.
312 Cel ce nu poate fi altfel, poate să fie, în El-Însuşi, în alt fel Acelaşi.
281 Dumnezeu preţuieşte mai mult.
1073 Dumnezeu e unic, în toate.

 

Dumnezeu cel veşnic

275 Nimic mai real decât realitatea Celui Etern. Nimic mai etern decât Eternitatea Celui Etern.
286 Dumnezeu Cel fără intermitenţe.

 

Dumnezeu Treime

288 Natura lui Dumnezeu e întreit Sfântă: în fiinţa Sa, în inteligenţa şi iubirea Sa; precum şi în cele trei persoane ale Sale, fără ca ele să se separe sau să se compună; aceste trei Sfinţenii având o singură figură care se învederează – acel „intus legere” [7] la Fiu şi acea Reuniune de iubire in uniunea de iubire la Spiritul Sfânt.
289 În Sfânta Treime, Suprema Distincţie a inseparabililor constă în Singularitatea Pluralului lor.
290 Tatăl se cunoaşte divin în Fiul şi Se recunoaşte divin în Spiritul Său.
291 Fiul ne-a adus Spiritul şi ne arată unde se află El.
292 Posesia perfectă a lui Dumnezeu de către Dumnezeu Însuşi este tocmai temeiul unităţii Sale vii.

 

Cunoaşterea lui Dumnezeu prin raţiune şi prin credinţă

905 Monstruozitatea Hazardului. Inepţia Fatalităţii.
912/2 Finitul ca umbră şi ca martor al infinitului.
305 Neexplicatul care nu e decât inexplicabilul.
909 Analogia în Disproporţie.
908 Analogia fiinţei ca ,,proporţie a tot ce este”, ca tot (şi nu a vreunei calităţi, a unei proprietăţi, a unei părţi sau a unui caracter etc. etc.).
583 Anumite ignoranţe ale lui Dumnezeu se numără printre perfecţiunile Sale esenţiale – şi, atunci când El le vrea, ele sunt dintre acelea care, la scara noastră, ne par cele mai înalte (sfinte).
304 Dumnezeu nu este obiect de experienţă.

 

Dumnezeu: operaţiuni

340 Dumnezeu este, Dumnezeu trăieşte – Dumnezeu iubeşte. Dumnezeu gândeşte, – Dumnezeu voieşte – Dumnezeu alege. Dumnezeu dispune – Dumnezeu conduce. Dumnezeu încununează.
343 Dumnezeu Se caută în imaginile Sale; şi prin această căutare – care ne dă viată – El se regăseşte.
345 Dumnezeu depăşeşte mereu; iar opera Mâinilor Sale se recunoaşte după aceea că ea nu numai depăşeşte, dar poate să se şi depăşească.
347 Dumnezeu nu se mulţumeşte numai să ne iubească, El mai iubeşte şi să ne iubească
348 La Dumnezeu, mila are mereu dreptate, iar dreptăţii îi este mereu milă.
346 Dumnezeu este mai iubitor decât este El iubit. Dumnezeu e singura fiinţă care nu poate fi niciodată în aceeaşi măsură iubită în care ea iubeşte.
76 Cel ce trebuie să vină încă nu a venit” – ,,Cel ce va reveni încă nu a venit” –

 

 

  1. DUMNEZEU: OPERĂ DE CREAŢIE
  2. a) Făcută de El
923 Viziune a Neantului – în semnificaţia sa.
918 Nimicul, un apel la creaţie.
675 Într-o lume fără Dumnezeu, Hazardul ar fi un fel de supranatural al Fatalităţii.
907/3 Fără spirit nimic nu se urneşte. Iar gândirea umană spunea deja acum două mii de ani, chiar fără să cunoască plenitudinea luminii divine:,,Mens agitat molem” [8].
905 Spiritul Centrului. Spiritul circumferinţei. – Spiritul a ceea ce leagă centrul de circumferinţă şi, din toate părţile.
957 Porunca începutului. – Şi modalitatea poruncii (sic) [9].
320 Dumnezeu nu creează nici din necesitate, nici din utilitate, nici din capriciu: El creează însuşi actul creaţiei, la modul absolut înţelept şi sfânt. Actul Creaţiei este deja o creaţie şi e cea dintâi.
341 Dumnezeu dă nu numai un sens tuturor lucrurilor, ci este Sensul însuşi a toate câte sunt.
321 Ordinea lui Dumnezeu e fără calcul premergător.
322 Origine care nu înseamnă un început.
326 Dumnezeu creează fiinţe; stabileşte, organizează şi armonizează cauze; instaurează legi; şi pune condiţii.
324 Ştiinţa articulaţiilor. – Şi misterul articulării, tocmai datorită punctului în care părţile se articulează.
323 Punctul geometric al continuităţii in discontinuitate şi al discontinuităţii în continuitate. Punct la care acestea revin. Rolul intervenţiilor.
1078 Formele sub ascultarea spiritului, iar materia sub ascultarea formei.
953 Formă a lui Dumnezeu aparţinând oricărui lucru. -Şi ce anume înseamnă formele deformate (prin intruziunea altor forme, izvorâte şi ele din aceeaşi sursă).
409 Universalitatea alcătuirii în lumea creată.

 

  1. b) Nimic în afara Lui
300 Dumnezeu nu are frontieră; şi tot ce El a creat având totuşi ceva ce separă de Dumnezeu, poartă dinspre Dumnezeu semnul acelei lipse de frontieră, iar dinspre noi, acele frontiere necesare de la care între Dumnezeu şi noi, în ce priveşte lucrările lui Dumnezeu, apare o stare fără asemănare, care implică toate diferenţierile create şi toate interferentele Divine, cu o profunzime de necuprins, in tot ce poate fi atingere Divină, supranaturală şi naturală.

 

  1. c) Atunci când El a crezut de cuviinţă
329 Timpul nu e ca o ezitare a lui Dumnezeu, sau ca o inferioritate în sânul Celui Veşnic, fie fată de trecut fie fată de viitor sau de prezent.
344 Dumnezeu are mereu timpul să facă ceea ce vrea, fie cu o nemaipomenită încetineală de Fiinţă Veşnică, fie cu o fulgerătoare viteză de Fiinţă Atotputernică.

 

  1. d) Întru Slava Sa
332 Pentru a scoate lucrurile din neant Dumnezeu se foloseşte mai puţin de imensitatea lui decât de imperceptibilitatea lui şi o face cu o slavă nemaiauzită.
333 Laudă tuturor formelor de către toate materiile.
334 Rolul tuturor timpurilor, al tuturor spaţiilor, al tuturor nemărginirilor şi al tuturor veşniciilor în slava lui Dumnezeu.

 

  1. e) Manifest de Bunătate
335 Creaţia reprezintă iubirea lui Dumnezeu în El-Însuşi precum şi in afara Lui. Şi totodată iubirea de Dumnezeu din partea celor create.
940 Rolul Iubirii în Cauze.
376 Iubirea lui Dumnezeu pentru cele create e tot ce poate fi mai puţin pasionat dar mai intens totodată.
636 Personificarea unei perfecţiuni binecuvântate: o manieră de-a lucra a lui Dumnezeu, cu condiţia ca ea să fie posibilă.
932 Pentru ceea ce a fost nu există ,,sfârşit-făr’-de-sfârşit”; nici Neant etern in lucrarea lui Dumnezeu.
908/2 Tot ce e bun şi sfânt n-are nici început nici sfârşit.
454 Cuvântul lui Dumnezeu către lucruri este darul durabil al fericirii lor şi forma binecuvântată a existenţei lor.
315 Transpunerea în Dumnezeu a Analogiei constă în iubire faţă de cele Create.
494 Doamne, fă din ce in ce mai mult ca tot ce există să fie frumos şi tot ce e frumos să existe”.

 

III. CREAŢIE: UNIVERSUL

 

919 Totul nu e nimic. Şi nimic nu e totul.
411 Anumite lucruri sunt de o măreţie care le face invizibile, după cum altele sunt prea mici pentru a fi văzute, fără ca prin aceasta ele să se sustragă, prin ele însele, lumii lucrurilor care se pot vedea.
455 Pulbere vie şi pulbere neînsufleţită din care este compusă lumea.
927 Dansul Elementelor.
303 Ordinea Numerelor.
331 Numărul ca semn, şi ca semn în serie ordonată.
410 Plimbarea numerelor, printre toate lucrările lui Dumnezeu, la Umbra ordinii lor.
337 Lecţia Speciilor.
327 Legea dominantă a Instantaneului în imaterialitate-şi teoria Întârzierilor. – Proporţia între întârzieri şi condensarea materiei.
328 Sămânţa unui singur fulger, într-o nebuloasă. Nebuloasă pe care o fecundează un fulger.
946 Condensare şi densitate.
915 Totul este împreună.
336 Dumnezeu a creat Abisurile de dragul splendorii şi a măreţiei Abisurilor, dar şi pentru rodnicia Germenilor.
338 După cum spune Scriptura, Dumnezeu aşează (ştie să aşeze) comori în abisuri şi abisuri în comori
399 Disponibilitate, – şi dimensiuni flotante ale Universului.
421 Universul are forma sufletului, mai mult chiar decât are sufletul forma Universului.
95 Tărâmul Indeterminării, mai vast decât întreg Universul, cu frontiere difuze care ating Infernul şi Cerul. E centrul de atracţie şi de activitate al tuturor demonilor; cu încercări de formare, de deformare, de uzurpare în această plasticitate atât de misterios disponibilă.
417 Explozia spaţiului, proiecţia totală şi strălucitoare a timpului.
394 Timpul cântăreşte poate mai greu decât Masa.
910/2 Se poate oare numi spaţiu locul în care nu este nimic, unde nu a fost nimic şi unde nu va fi nimic?
930 Spaţiul făcut de un loc care se caută în datul indeterminării.
936 Întunericul vrea să camufleze spaţiul, iar tăcerea timpul. Totuşi ele nu distrug nici spaţiul, nici timpul.
900 Spaţiul se complace in a fi transparent pentru a-şi adeveri şi mai mult disponibilitatea.
90 Întunericul în care nu există nimic. – Masca supremei nimicnicii.
408 Gravitaţia, ca indiferenţă, scăzând proporţional cu depărtarea.
911/2 Studiul Vidurilor.
397 Somnul vidului este mai înfricoşător decât tăcerea lui.
400 Infinitul – lumina întunericului, întunericul luminii.
609 Prelungire care nu poate adăuga nimic, dar care confirmă virtutea infinităţii prezente, active şi transcendente.
404 O lumină care s-ar consuma ca tot restul, şi s-ar consuma chiar prin alergarea ei.
917 Eternitatea – trecut care rămâne prezent mereu prezent şi viitor în care totul va să vină în Dumnezeu, de la Dumnezeu.
422 Nimbul pe care-l înscriu orbitele aştrilor.
405 Constelaţiile Cerului nevăzut.
398 Universul nici măcar,,Casa lui Dumnezeu” nu este; dimpotrivă, Dumnezeu este Casa lui sau, mai degrabă, Abisul în care el, universul, se găseşte ca pierdut.
1032 Imensitatea Universului… totuşi prea mic pentru om, încă şi mai mic pentru creştin.
325 Umbra lui Dumnezeu asupra Universului vizibil e deja mai mare decât acest Univers.
416 Întreaga viaţă a Universului redusă la străfulgerarea unei clipe.
926 Eternitatea ca Explozie şi ca Interiorizare.
931 Avântul şi spaţiul par a se bucura unul de celălalt in beţia comuniunii lor.
251 Întreaga construcţie matematică nu e decât un rezumat condus de logică în mijlocul unor abstracţiuni fictive ale cantităţii.
456 Cu cât urcăm mai sus în scara valorilor, cu atât mai nesemnificativ ne apare calculul probabilităţilor; şi chiar dreptul de a-f folosi.
401 Lumina nu e lumină decât prin oprirea ei. Întreaga ei goană frenetică nu se petrece, poate, decât pentru această oprire, pentru a impresiona şi a sfârşi prin a se acoperi de splendoare.
406 Uniţi prin străfulgerare.
407 Străfulgerări fecunde.
418 Excludere prin infinitatea depărtării, mai degrabă decât prin vreo limită de rezistenţă şi de apărare prin îngrădire. E o splendidă explozie a unei inviolabile esenţe, mai mult decât o geloasă excludere.
419 Un Univers care ştie şi simte astfel: chiar dacă, pentru el însuşi, ,,el are dreptate”, încă nu înseamnă că ar avea dreptate absolută
420 Tot ce e timp reclamă şi proclamă eternitatea.
423 Unde se cuibăreşte, unde se poate cuibări minciuna în Univers?

 

  1. CREAŢIE: LUMEA
414 Imensitatea lumii vizibile ne îndeamnă şi mai mult să căutăm refugiu, fie chiar şi împotriva ei, în ceva mai vast decât ea.
412 Stranie lume, împrejmuită de vid şi mărginită de ceea ce nu este.
402 Cerul vizibil nu e albastru decât pentru om. El nu e nici de un albastru ca în timpul zilei, nici de un albastru ca în timpul nopţii – ci de un negru absolut terifiant şi grandios, învăluind în negreala-i transparentă şi adâncă orice lumină, soarele nostru, luna şi stelele.
506 Nici o desăvârşire – înainte ca forma slavei să fie atinsă, a slavei perfecte întru lauda lui Dumnezeu, fără grija vreunui alt lucru.
460 Pământul nu se învârteşte în jurul său, nici în jurul soarelui. Învârtindu-se, el îşi deapănă destinul, urmând totodată calea unui plan care îl depăşeşte şi îl impulsionează.
978 Învârtindu-se în jurul său, pământul le dă oamenilor – ziua şi noaptea, munca şi odihna.
977 Crezi cumva că soarele nu are un scop? Dar oare îi cunoşti tu scopul?
388 Lumea (s-a făcut) este atât de ciudat făcută (fabricată) încât oamenii inutili n-au altă şi adevărată utilitate decât aceea a însăşi inutilităţii lor.
376/2 Supleţe şi ascultare a celui Foarte-Mic; masivitate, rezistenţă şi durată a celui Foarte-Mare acestea toate, în Natură.
928 De comparat centrul de gravitaţie şi centrul de eternitate.
1067 Toate Abisurile sunt copii ai lui Dumnezeu
263 Înfricoşătoarea indiferentă a unor Abisuri.
463 Combustibilul fosilă, în natură.
479 Sigiliul soarelui pus pe actul scris în Cer.
461 Globul lumii ţinut ca o micuţă jucărie în mâinile Copilului Isus.

 

Creaţie: spiritele

389 Îngerii reprezintă împăcarea cu Dumnezeu, cu Universul şi cu ei înşişi. – Sunt purtători de pace pretutindeni unde se duc.
381 Îngerul şi omul, Dumnezeu i-a aşezat atât de sus, în El Însuşi, încât ei pot să-i spună NU chiar întreit Sfântului Dumnezeu; şi cu o libertate binecuvântată mai pot să-i spună: DA.
382 Formele lui NU, şi eternele varietăţi ale lui DA.
391 Frecventarea îngerilor-există oare mai bună companie pentru a învăţa bunele maniere şi a ne iniţia în modalităţile Cerului?
392 Îngerii îi sărută pe cei pe care-i iubesc, pe frunte, pe inimă şi, dacă e cazul, pe aripi.

 

Demonii

1046 Un Înger căzut cea mai responsabilă fiinţă care poate exista. Uluitoarea valoare a iniţiativei şi a responsabilităţii sale.
11 Însingurarea demonilor datorită calităţii lor de îngeri (fiecare cu specia sa) însumând toate celelalte deosebiri, separări şi incomprehensiuni.
15 Unde ai putea găsi pacea, când nu faci decât să o distrugi în ea însăşi?
10 Mistuitorii de cugete”.
1 Satana:,,Nu pot să fiu nici măcar «Răul» „ – ” Doar Răul, singur, nu poate să fie”. – „Şi nu se poate chiar nimic întemeia pe Vidul Răului”.

 

Creaţie: omul

941 De necuprins, acel ,nu eram şi, iată, sunt, perceput într-o străfulgerare.
464 Ce înseamnă de fapt prezenţa mamiferului ca treaptă de vârf pe scara corpurilor în Natură?
589 Chipul omenesc care prinde formă în substanţa lipsită de formă a seminţei.
465 După câte putem şti astăzi, nu e mai mare probabilitatea descinderii noastre dintr-o maimuţă decât dintr-un înger.
562 Pe cine vrem să convingem că, dintre maimuţe, omul e fără doar şi poate cea mai puţin păroasă şi cea mai bine dotată.
466 Orice fiinţă umană reprezintă o capodoperă în ceea ce priveşte alcătuirea şi elaborarea sa.
393 Viaţa şi disciplina celulelor.
904 Simetria umanizează creionările cele mai barbare sau cele mai lipsite de semnificaţie.
467 Dezvoltarea fiinţelor însufleţite o explică pe cea a ideilor şi a instituţiilor. – Nimic nu se aseamănă mai puţin, rămânând în egală măsură acelaşi, decât un embrion uman cu omul care va deveni din el.
223 Noi înşine suntem imagini care au imaginaţie şi care nu încetează să imagineze.
215 Sufletul despuiat ca o sabie.
468 Absorbim infinit prin toii porii.
469 Omul care poartă pe frunte şi pe inimă amprenta unui deget; e mâna Celui Atotputernic care astfel îşi semnează opera.
218 Urma trupului în suflet şi cea a sufletului în trup.
951 Formele sunt geloase unele pe altele.
958 Fraţii gemeni care n-ar purcede din acelaşi tată.
395 Stigmatele Naturii.
470 Legătura între Creator şi creatură – nici chiar (sau, mai ales) în ceea ce priveşte creatura – nu trebuie căutată dinspre creatură, ci dinspre Creator.
588 Eul, profet întru Eternitate.
216 Persoana, punct central prin care descindem din noi înşine.
574 Suntem cu toţii „fraţi întru eternitate” şi pentru eternitate.
274 Aşezat între Uitare şi Necunoscut ţinând doar prezentul în mână, omul are mai multe clipe de inconştienţă şi de mister decât de conştienţă şi de precizie.
217 Moştenitor al lui Dumnezeu Cel Adevărat al Singurului Dumnezeu Adevărat.
396 Îngerul îşi înmoaie vârful aripii în albastrul cerului ca să scrie pe norul de foc: Amin.

 

  1. OMUL: FACULTĂŢI ŞI DESTIN

 

  1. a) Facultăţi vegetative şi senzitive
219 Toate legăturile vii ale sevei şi ale sângelui.
462 Legătura ca natură, agăţată şi prinsă strâns de legătura dintre naturi.
924/2 Ochiul n-are nevoie să fie uriaş pentru a vedea totul.
220 De la Imagine şi de la Asemănare, la Asimilare
225 Obişnuinţele – dintre cele mai iscusite sau cele mai stupide slujnice.
385 Pentru a se atinge de toate, într-un fel minunat şi demn de El, Dumnezeu a creat fiinţe capabile să atingă şi să se atingă de toate.

 

  1. b) Facultăţi spirituale – Cunoaştere şi Inteligenţă.
249 Jurisdicţia Inteligenţei, făcută din benedicţie sau din maledicţie, din predicţie sau din interdicţie [10]
949 Realităţile pe care le atingem, realităţile pe care le ştim, realităţile pe care le credem, realităţile care sunt cu noi sau fără noi, Realitatea care, numai ea, ne face să fim cu adevărat.
250 Inteligenţa e cea care prin natura ei trebuie să fie cel mai puţin izolată. Iar reproşul unui intelectualism desprins de toate este, şi el, cât se poate de puţin acceptabil, din punct de vedere al ,,izolării”.
227 Primul adevăr şi prima certitudine: „Eu nu sunt prin mine însumi”.
968 Certitudine = evidentă limitată la persoană sau la circumstanţe.
228 O necesitate este mai mult decât o evidentă.
1042 Când suntem prea aproape, precum şi prea departe, nu mai vedem nimic.
229 Impozitele pe care le percepe spiritul pe materie.
230 A distinge înseamnă a vedea mai bine.
556 Numele Domnului e scris pretutindeni şi parafează fiecare dintre lucrările Sale. Să ştim doar să-l citim şi, după ce-l vom fi citit, să ştim să-l şi pronunţăm.
581 Cunoaşterea lui Dumnezeu nu este în cârti, nici chiar în Cărţile Sfinte; putem totuşi s-o aflăm în ele.
231 Frumuseţea cucereşte prin esenţa ei; ea cucereşte fără să se bată, şi prin propriile-i forte.
681 Vreau să pictez lucrurile cu albastrul luminos şi arzător al zilei, sau cu albastrul închis al nopţii, punctat cu aur.
232 În domeniul artei, există un demers esenţial care ne aminteşte de rolul abstractizării din domeniul inteligenţei – o combinaţie între ţintirea obiectului, o alegere chibzuită şi eliminarea accesoriului.
259 Geniul nu apare la tot pasul; nu pentru că existenţa lui ar fi imposibilă sau n-ar fi permisă. Raritatea lui se explică, printre altele, prin faptul că prea mulţi se cred geniali şi se mulţumesc doar cu atât.
840 Deopotrivă, sigur de sine, îndrăzneţ şi surprinzător ca zborul unei fiinţe întru totul terestre, dar înzestrată cu aripi.
625 Realităţi care cedează sub asaltul gândului, însufleţit de beţia străpungerii.
943 Ştiinţa Eului şi înnebunitorul vârtej al principiilor sale.
942 Filozofia presupune Înţelepciunea, iar Înţelepciunea Divina Armonie.
563 Nu ne gândim cu adevărat la Dumnezeu când nu ne gândim la Adevăratul Dumnezeu.
415 În cele din urmă, omul fără Dumnezeu pierde orice proporţie, e nimicit, înghiţit de spaţiu, de timp, de Nesemnificativ.
564 Cine nu-L cunoaşte pe Dumnezeu nu ştie să măsoare nimic.
565 Cel ce crede că ştie măsura totul, nu-L cunoaşte pe Dumnezeu.
773 Priveşte-L pe Dumnezeu şi te vei înţelege mai bine. Priveşte-te pe tine întru Dumnezeu şi Îl vei înţelege mai bine.
566 Nu te vei cunoaşte cu adevărat decât după ce-L vei fi văzut pe Dumnezeu faţă în faţă.
239 Numai cei care cunosc ce înseamnă ,Acelaşi” sunt în stare să ştie ce înseamnă,,Celălalt”.
260 Numărarea, corolar şi omagiu privind principiul identităţii sau al contradicţiei.
330 Ordinea Numerelor.
235 Rolul numărului în atelierul spiritului.
258 Omul priveşte mereu mai departe decât vede.
916/2 A cunoaşte bine: a atinge punctul in care minusul şi plusul se întâlnesc.
690 Paradisul Memoriei.
973 La toate nivelurile, acces la imagini.
413 Aştrii, ca lumini ale Dorinţei.
222 Expresia, strâns legată de impresie.
221 Raporturile imaginaţiei cu imaginea. Ale imaginii cu asemănarea. Şi ale asemănării cu obiectul.
579 Înţelesul şi frumuseţea cuvântului: a ,,Retine”.
976 Formula trebuie să se identifice cu realitatea. Căci realitatea e cea care face formula şi nu formula cea care face realitatea. Dar chiar şi în formulă mai trebuie să deosebim expresia de conţinutul său – adică transpunerea în limbaj a gândului.
797 Scântei care ţâşnesc din cuvinte ce se izbesc între ele, cuvinte aspre şi pure, saturate de virtuţi ascunse.
676 Scrisul scrie cuvântul, cuvântul scrie gândul, gândul scrie ceea ce omul face cu un dar al lui Dumnezeu.
236 Adevărul, proprietate a lui Dumnezeu; cine aduce atingere unuia, o jefuieşte pe cealaltă.
914/2 Teama de toate nemărginirile pe care Cel Etern le implică.
896 Geniul numelui.
666 Suntem vegheaţi de Abisuri, din toate părţile. Dar şi noi trebuie să le veghem, deoarece la rândul lor depind, şi ele, de noi.
671 Abisurile sunt făcute pentru a fi iubite, respectate şi temute.
937 Absenta abisurilor, semn de falsitate şi de eroare.
906/3 Necunoscutul presupune mult – chiar prea mult – cunoscut.
742/2 „Frumosul-Nume”.
261 Animalul simte şi ştie că există. E de-ajuns să ne facă să râdem de acel: „Eu cuget, deci sunt”.
244 Experienţa este făcută din constatarea unor neputinţe şi din folosirea unor limite.
980 Ideile fixe seamănă poate cel mai puţin cu ceea ce înseamnă idei.
981 Nu trebuie să ne numărăm printre cei ce consideră orizonturile drept limite. E o eroare aproape la fel de grosolană ca aceea de-a considera suprafeţele tangibile drept unice realităţi.
982 E ca şi cum toate câte au fost gândite şi imaginate ar începe să gândească şi să imagineze la rândul lor… şi pe cont propriu.
983 În afara celor ce aşteaptă în continuare un Mesia care nu mai vine, există şi aceia care au ajuns să aştepte un Dumnezeu, ultimul model, fabricat de industria noastră.
984 Interesul faţă de o problemă de rezolvat primează prea adesea asupra interesului cuvenit realităţii – pe care acea problemă ar trebui s-o facă cunoscută, doar după ce ea a fost rezolvată. Ce abuz!
985 Mulţimea celor care încearcă să refacă sau care au vrut să refacă lumea după bunul lor plac.
545 Cel ce nu ştie nimic face multe lucruri, chiar fără să ştie.
669 Acolo unde omul caută, Dumnezeu lucrează; iar unde omul găseşte, Dumnezeu învinge.
698 Există oameni care nu ştiu să vadă. Alţii, care – văzând – nu ştiu să privească. Dar mai sunt aceia care – privind – nu ştiu să surprindă, să înţeleagă şi să contemple.
226 Trebuie mereu să ţinem cont de mulţimea lucrurilor care, prin ele însele, nu contează.
266 În ordinea divină, unele lucruri trebuie prinse în zbor ca pe un fluture, o libelulă, o pasăre. Altele, primite mână de la mână, altele culese de pe pământ ca florile care aştern calea unei procesiuni.
234 Putem şti multe lucruri pe dinafară, fără a înţelege o iotă din ele.
254 Gândurile zboară în toate sensurile cuvintelor şi chiar în cele ale jocurilor de cuvinte.
255 A raţiona mai înseamnă şi a rezona.
256 Bărbatul cel mai inteligent, de cum se priveşte în oglindă, are un aer stupid…
233 Orice instruire este o construire.
271 Toate au un sens; important e numai să-1 găsim, încercând să-l şi căutăm.
974 Despre compunerea şi instituirea semnelor.
975 Semnele [11] ca semne şi ca semnale.
1074 Suntem ai lui Dumnezeu numai dacă respectăm tot ce este.
257 Ieşind din Adevărul creştin, ne pune (sic; fără îndoială: noi ne punem), în locul lui Dumnezeu, creierul, stomacul, pântecele.
237 Cartea, extazul ei până în adâncul sufletelor noastre.
459 Suprafaţa lucrurilor nu înseamnă numai puţinul pe care ele îl cedează simţurilor noastre, împreună cu limita extremă a fiinţei lor-asemănătoare cu a noastră-dar şi ceea ce, adesea, ea ascunde vederii, tocmai esenţialul din fiinţa lor.
570 Studiul atent al erorilor instruieşte uimitor asupra oamenilor (care le practică sau le resping) şi asupra omului însuşi (în general).
584 Fiecare dintre noi este, cel puţin, un act nepieritor al voinţei lui Dumnezeu.
592 Avântul ne face să părăsim totul pentru a găsi mai mult decât totul.
604 Tronurile împlinirii, Stăpânirile Ordinii vitale, de necontestat, Puterile care personifică forţele active şi îngăduite.

 

  1. OMUL: FACULTATEA DE-A IUBI; LIBERUL ARBITRU; VOINŢA

 

240 Raţiunea noastră nu e lipsită de inimă; nici inima noastră, de raţiune.
245 Iubirea e deopotrivă bogăţia eului care se depăşeşte atunci când vrea să se depăşească, dar şi sărăcia eului care nu ajunge atunci când nu vrea altceva decât să-şi ajungă sieşi.
1079 Elaborarea dorinţei în eu.
267 Dorinţa ca tendinţă spre posesie, adică: de-a dispune liber de ceva ce încă nu este şi care ar putea să nici nu fievreodată.
952 Dorinţă – vis – speranţă – efort – încercare reuşită sau ratată.
494 Între fructul dorinţei şi dorinţa fructului, care învinge?
141 Dorinţa de Dumnezeu poate străpunge toate Cerurile.
262 A voi nu înseamnă a impune, ci a predispune. Însăşi Voinţa lui Dumnezeu nu-şi ia libertatea să procedeze altfel.
242 Domnia „lucrului-voit”.
243 Nu suntem stăpâni pe noi înşine numai dacă suntem simpli sau dacă am reuşit să ne simplificăm. Dar omul se vădeşte a fi atât de complex încât puţini sunt cei ce ştiu să se reducă la simplitate.
268 A face parte – a lua parte – a avea parte şi a împărţi etc. Toate, nuanţe de stabilit şi de aprofundat.
265 Torentul tuturor voinţelor din lume, voinţe amestecate, în sânul Voinţei Divine, cu toate nepotrivirile, prevalentele, ciocnirile lor reciproce etc. etc.
264 Lume a Sumisiunii, a Emisiunii, a Permisiunii, a Admisiunii, a Transmisiunii, a Comisiunii, a Misiunii.
270 Încercarea, forma cea mai onorabilă a progresului – în toate sensurile celor doi termeni.
271 Asprimea vieţii nu face decât să-i sublinieze atât valoarea cât şi preţul.
472 Inima, care nu poate vorbi, are totuşi dreptul la cuvânt.
670 Talentul este o libertate, iar libertatea este (şi ea) un dar.
624 Fiecare act al vieţii tale Îi spune lui Dumnezeu o vorbă bună sau o insolentă.
935 Întrebuinţarea „spaţiului mediu” şi a „timpului apropiat” sunt ambianţa ta momentană şi spaţiul ce-ti stă la îndemână.
731 Răspunderea noastră pentru tot binele sau tot răul care se face în viata prezentă şi viitoare a întregii lumi.
471 O iubire infinită poate fi oare satisfăcută?
473 Îndurarea reclamă o inimă care să-i dea naştere, dar şi o altă inimă care să-i recunoască binefacerea.
475 Abnegaţia duce la progres spiritual; abdicarea în fata oricărei preferinţe sau pasiuni personale, la progres ştiinţific.
476 Bunăvoinţa pregăteşte perseverenta.
939 Cutremurătorul cuvânt ,,Motiv” – în întreaga lui realitate-şi în fiecare clipă. O lume a trecutului, a prezentului şi a viitorului,văzută în motiv.

 

Omul: destin al fericirii

657 Legea timpului: Creşte-ţi şi vă înmulţiţi! – Legea eternităţii: Uniţi-vă, întru Cel Unic!
585 Misterul [12] Unificării în virtutea lui ,,Precum”.
743 Suntem ceva şi vom deveni mult mai mult ceva în viaţa lui Dumnezeu.
383 Până şi în carnea noastră avem un destin de slavă şi de frumuseţe. – Chirurgia morţii ne dă o înfăţişare de splendoare mai puţin nevrednică de Dumnezeu.
727 Ne tragem în linie directă din Bucuria lui Dumnezeu. – Să învăţăm a o cunoaşte şi recunoaşte.
217 Moştenitori ai lui Dumnezeu Adevărat, ai singurului Dumnezeu Adevărat.
610 Suntem o ,,aşteptare de Dumnezeu”, având Universul drept anticameră şi Abisurile din jur drept coridoare.
568 Ce covârşitor de mult poate însemna – şi permite de-a înfăptui – împrejurarea de-a purta ca nume propriu numele de Dumnezeu.
378 Ceea ce omul reprezintă faţă de propriul său embrion, conceput abia de două zile, nu este decât o imagine palidă a ceea ce omul este fată de starea sa definitivă din lumea cealaltă – existând totuşi o relaţie mult mai strânsă între omul de aici şi cel de dincolo, conform planului lui Dumnezeu.
71,379 „Locul meu” – şi pentru totdeauna – nu e doar un loc, ci o treaptă, nu e numai o treaptă, ci o preferinţă, nu e nici numai o preferinţă, ci un reper de iubire mult mai adânc statornicit.
626 Nu ne scăldăm numai în Iubirea cu care Dumnezeu ne învăluie, ci şi în Iubirea Sa faţă de toţi ceilalţi şi de toate câte sunt.
1097 Eternitatea. inevitabilă. Mai mult decât moartea. Vocaţie de fericire – sau de mâhnire, pentru cei care nu caută decât fericirea.
665 De voie, de nevoie, tot ce nu căutăm, ne caută – şi în propriul său profit, fie şi în detrimentul nostru.
487 A voi fericirea fără Dumnezeu, înseamnă a o căuta dincolo de Dumnezeu, mai departe decât esenţa lui Dumnezeu, înseamnă aşadar a o face mai inaccesibilă decât Dumnezeu Însuşi.
723 Ce bine e să-L iubim pe Dumnezeu şi, mai ales, de-a avea un Dumnezeu pe care să-L iubim!
724 Bucuria simţurilor în care se concentrează tainicul presentiment al Timpului ce va să vină. Bucuria spiritului în care prinde contur uluitorul presentiment al Celui Veşnic.
726 A-L aştepta pe Dumnezeu înseamnă, chiar prin aceasta şi deja de pe acum, a ne bucura de El.
728 Viaţa noastră implică bucuria ce însoţeşte Ajunul unei eternităţi sigure, în care avem fericire după voie sau mâhnire dinainte pregătită prin însăşi grija noastră.
729 Dacă lucrările lui Dumnezeu ne încântă deja de pe acum şi aici pe pământ, cum va fi oare când le vom surprinde în sine, atunci când le vom vedea în Dumnezeu?
599 Ce lucru nemaipomenit să te poţi sprijini – şi mai bine decât pe orice altceva – pe un suflet, fie el al tău sau al altcuiva.
730 Nu există, nu poate exista altfel de pace decât pacea lui Dumnezeu şi, în proporţii diferite, acele păci care decurg din ea.
767 Dumnezeu – Sănătate; Dumnezeu – Tămăduire; Dumnezeu-Bucurie-fără-de-sfârşit.
756 Pentru cei care sunt în Împărăţia lui Dumnezeu, orice fapt poate fi o sărbătoare [13].
684 Nu putem cunoaşte adevărata viaţă şi valoarea ei decât după ce vom fi trecut pragul Celeilalte.
1096 Sex şi vocaţie.
757 Bucuria de a simţi Cerurile mereu deschise.

 

VII. DUMNEZEU PĂSTREAZĂ ŞI GUVERNEAZĂ

 

Ordine – Providenţă – minune

308 Dumnezeu în amestec cu toate şi, amestecându-se în toate.
656 Acolo unde Inaccesibilul ne atinge, putem şi noi să-l atingem, fără ca atingerea să vină de la noi şi nici prin noi, ci pentru noi şi dăruită nouă.
351 Nu există viaţă fără Providenţă.
356 Predestinaţie şi Providenţă, sudând timpul cu veşnicia.
1029 Dumnezeu pătrunde în noi ca la El acasă.
354 Dumnezeu veghează de aproape asupra fiecărui lucru; e un motiv în plus de-a crede cât de mult veghează, cumva şi de departe, asupra Totalităţii.
364 Cum să-i părăsească Dumnezeu pe cei ce nu-L părăsesc?
309 Poate Dumnezeu să vorbească? Ştie Dumnezeu să vorbească? Vorbeşte oare Dumnezeu? A vorbit Dumnezeu? Va vorbi Dumnezeu? Cum vorbeşte Dumnezeu? Poate El să nu vorbească? Cui îi vorbeşte? Oare nouă ne-a vorbit? Ce-a spus? Şi-a dat El Cuvântul?
369 În această lume, nu luăm în nici un fel partela Dumnezeu. Dar Dumnezeu ia parte la toate, iar legătura e deja, tocmai prin aceasta, făcută.
1082 Cerul se ocupă de noi, pentru ca şi noi să ne ocupăm de el şi să-l ocupăm în veşnicie.
1060 Eternitatea, acea stare care face legea şi o impune.
288 Ordinea duce la Dumnezeu, Cel care a voit-o şi a făcut-o.
380 Destinele noastre sunt cel mai mult şi, totodată, cel mai puţin captive.
377 Destinul nu se prea află in număr, dar numărul se poate afla în destin
765 Dumnezeu se serveşte de toate ca să ne aducă la EI şi să ne picure din bucuria Lui în bucuria noastră, întru eternitate; dar mai ales, Îi place să ne surprindă în adâncul cel mai tainic şi cel mai bun al sufletului nostru.
763 În ceea ce-L priveşte, Dumnezeu nu ne cere decât acele lucruri de care noi avem nevoie sau de pe urma cărora am putea realiza merite, mântuire şi slavă.
363 Omul îl caută pe Dumnezeu cum vrea, dar nu-L găseşte decât aşa cum vrea El, atunci când vrea El şi aşa cum vrea El.
352 Dumnezeu se interesează de toate, deşi nu are nici un interes când o face.
384 Cu Dumnezeu putem fi, ca şi Dumnezeu, pretutindeni.
386 Tronul lui Dumnezeu este o Comoară, dar este şi comoara ta.
387 Legenda Eternităţii… transmiterea ei mai măreaţă decât cea a legendei secolelor. Dar cine s-ar încumeta fie şi numai să o bâlbâie.
63 Providenţă şi joc al Libertăţii Divine în voia iubirii ei.
355 În loc de „personaje in căutarea unui autor”- un Autor care îşi face deopotrivă personajele şi actorii, personaje spontane şi actori fideli rolului desemnat.
357 Dumnezeu ne dăruieşte mereu, în noi, ceva mai mult decât ceea ce suntem.
358 Dumnezeu dăruieşte mereu, chiar şi atunci când pare că retrage ceva. Noi trebuie să ştim să descoperim acel dar sau să credem cu tot sufletul în prezenta acelui dar fără să-l vedem; iar când va veni un nou dar, pe acesta îl vom lua drept recompensă pentru credinţa dovedită.
359 Pe măsură ce devenim mai buni, Dumnezeu operează mai mult in noi – şi proporţional; El ţinând totuşi să ne lase – chiar şi astfel, chiar şi atunci – meritul şi spontaneitatea.
371 Îndurarea [14] operează Ia Dumnezeu pe o rază mai largă decât Providenţa Sa.
373 Nu uita că Iubirea lui Dumnezeu pentru lumea creată e mai mare decât lumea. Nu uita că Iubirea lui Dumnezeu pentru Creaţie e mai intensă decât Creaţia.
367 Numai Dumnezeu îşi poate, în mod divin, sacrifica divinitatea.
370 Cel care este mai mult decât toate, când vrea, ştie să fie ca şi cum n-ar fi.
372 Dumnezeu nu se schimbă, dar El poate îndupleca şi se poate îndupleca, dacă ştim cum să ne plecăm inima. Fie ca locul tău de închinare să fie unul de înduplecare.
360 Dumnezeu nu nesocoteşte să se servească de unele capcane pentru a ne prinde sufletul, dar folosind ca momeală (în loc de momeală) ceea ce se potriveşte celei mai bune părţi din sufletul nostru.
361 Întâlnirea fiinţelor este unul dintre misterele cele mai sigure şi totodată cele mai îndepărtate ale Providenţei.
362 Dumnezeu ne ajută pe cât ne iubeşte. El nu se mulţumeşte doar,,să ne privească ce facem”. El dă şi o mână de ajutor, tocmai acea mână care ne-a făcut.
480 Dumnezeu. – E ceea ce rezistă cel mai mult şi cel mai puţin.
375 Măreţia specifică Îndurării constă în depăşirea a ceea ce s-ar fi cuvenit să fie. Iar nesfârşita ei manifestare îi sporeşte slava tot pe atât.
368 Dumnezeu nu întârzie niciodată, ba uneori îi place s-o ia înainte.
1084 Cu Dumnezeu – nici marfă, nici târg, nici târguială.
365 Dumnezeu ne priveşte în acelaşi timp de dinăuntru, de din afară şi din locul care se află între dinăuntru şi din afară.
1047 Sfântul Neprevăzut care vine numai din Abisurile Îndurării lui Dumnezeu şi pe care numai Dumnezeu îl cunoaşte şi îl poate cunoaşte. – Înţelepciune ce depăşeşte orice înţelegere.
566 Dumnezeu ca „preferat”. – Aşa vrea să fie in noi.
590 În legătură cu sufletul (nostru), Dumnezeu preferă să se facă nemijlocit înţeles de acesta, decât să ne vorbească.

 

Acţiunea creaturilor: cosmosul

374 Cel mai mărunt lucru are milioane de motive de a fi; dar numai Dumnezeu e în măsură să le cunoască pe toate – iar, în privinţa lui, a lucrului, să judece sau să acţioneze în consecinţă.
100 Sfâşieri ale Răului în toată complexitatea Universului.
155 Forţa Răului nu depinde decât de ceea ce nu este el şi care poate să-l părăsească oricând.
574 Răul. Dintr-un punct de vedere esenţial, e „ceea ce nu se poate împlini până la capăt”.
1003 Fiinţe ale răului nu există. – Păcatul Îngerilor şi al Oamenilor nu poate produce decât monştri, nicidecum creaturi sau specii.
29 Perpetua stare de tulburare a tuturor cauzelor deviate, mai intensă chiar în lumea posibililor decât în cea a realităţilor vizibile. Neîncetatele revoluţii cosmice, cataclismele neîntrerupte.

 

Acţiunea îngerilor

390 Primitori de suflete. Primele ajutoare acordate de îngerii păzitori, în vederea celei de a treia naşteri.
68 Ceea ce rămâne ca fiind bun, in sine, de dimprejurul,,Relicvelor” din Iad, în Cer. – Rolul de păstrători de Memorie vie şi electivă al Îngerilor Păzitori.

 

Acţiunea demonilor

4 Visul împlinit al Satanei ar fi îngroparea unui Dumnezeu, nu atât într-un Cer răvăşit, cât mai ales într-o groapă de pământ, de pământ nevrednic, după ce şi-a ratat opera. Dar Satana ştie prea bine ce a urmat.
2 Distrugere şi structură. Satana atentează nu numai la existentă, la viaţă, ci şi la structură, la înţelepciunea iubitoare a structurii.
38 Păcatul în raport cu cel necurat, şi cel necurat în raport cu păcatul. Înşelaţi unul de celălalt şi ambii in gol.
46 „ Încercare de-a murdări până şi Cerul!”
18 Necuratul cunoaşte acea plăcere unică de-a practica violente secrete asupra sufletelor, ispitind cu un alt Cer, destinat lor şi prin el.
47 Chemarea [15] lui Dumnezeu; şi chemările demonilor.
12 Diavolului îi place întunericul; şi întunericului, diavolul.
13 Duşmane [16] al nostru care eşti ascuns mai josnic de jos decât orice”.. .
14 Pentru diavoli, pământul mai este încă Paradisul Minciunii şi adăpostul păcatului viu.
19 La pescuit de morţi – cu plasa, undiţa sau cu momeala de măruntaie.
20 La pescuitul cu undiţa, momeala fiind ochii morţi ai uităturilor rele.
21 Diavoli la masă: drept hrană, victimele.
9 Satana: „ Sunt mai presus decât Dumnezeu, de vreme ce mă preferi” (Lui).
1044 Protectorii Nimicului. – Sunt potrivnicii fiinţării. Duşmanii Creaţiei, ai lucrului creat, ai dăinuirii lucrurilor create.
73 Închizătorii-de-Cer.
8 Satana:,,Suntem în curs de a-i face Dumnezeului tău reparaţii urgente”…

 

VIII. CONVERGENŢE CU GUVERNAREA DIVINĂ

 

750 Ce mult poate să însemne societatea lui Dumnezeu cu operele Sale; cu acel caracter de asociere, în baza raporturilor mutuale-divine şi umane.
714 Fiinţa umană, operă a lui Dumnezeu, dar operă vie şi trăită.
715 Cine-L serveşte pe Dumnezeu, serveşte la toate şi tuturor.
1041 Asigurând ordinea pe pământ, ca ordine divină, poţi fi sigur că o vei găsi şi dincolo.
664 Datoria – binecuvântare prealabilă dinspre viitor. – Ea însăşi condiţie şi condiţional la persoană întru desăvârşirea ei.
457 Într-o lume contingentă, în care atâtea contingenţe se află la îndemâna unor fiinţe libere, este mai important să ştim acele lucruri despre care Dumnezeu nu vrea să audă şi pe care nu le vrea, decât să ştim ce anume vrea El şi dacă vrea cu adevărat una dintre aceste contingenţe.
608 Pe de o parte, minunea se raportează proporţional la legile pe care le depăşeşte; pe de altă parte, aceste legi recunosclegea superioară a minunii în faţa căreia se înclină.
746 Personificarea unei perfecţiuni binecuvântate (o formă preferată de Dumnezeu de-a făptui), cu condiţia ca ea să fie posibilă.
717 Omul lui Dumnezeu, o contrapondere, o izbândă, o fericită glorie, o formă, oarecum, predilectă de răzbunare divină împotriva răului.
  1. DE LA OM LA DUMNEZEU. FINALITATE LIBER URMATĂ

 

736 Ordinea duce spre Dumnezeu, Cel care a voit-o şi a făcut-o.
713 În vederea singurei vieţi care contează, nu depindem decât de Dumnezeu şi de noi înşine.
660 Cu cât depindem mai mult de Dumnezeu şi numai de Dumnezeu, cu atât suntem mai independenţi.
716 Tot ce facem după rânduiala lui Dumnezeu este corespunzător atât felului nostru cât şi felului lui Dumnezeu.
718 Toate se pot petrece, când sunt după voia lui Dumnezeu, fără stavilă, fără excludere, fără ,,jumătăţi de măsură” în mersul lor spre cele ce nu vor trece.
719 Cere pe rând lui Dumnezeu să intre deopotrivă, şi în Lucrarea Sa la locul pe care ti I-a dat, dar şi în misterul Sabatului Său, în Pacea odihnei Sale pline de bucurie – încă şi mai de ne-înţeles… totuşi, printr-un har vădit, perceptibilă şi captabilă precum Lucrarea Sa.
720 Dumnezeu cere mai mult decât porunceşte, iar exigentele Sale sunt doar hotarul delicat al milosteniilor Sale sau însăşi forma lor (exigentele Sale sunt oare altceva?) (sic)
721 Ce poate însemna pentru noi înşine să ,,intrăm in rolul Tatălui”, plătind chiar preţul – fiind vorba de fiinţe dragi nouă – al unor absente prelungite, al unor nelinişti în care tulburarea se amestecă cu angoasa.
246 Viaţă şi izbândă sunt sinonime.
722 Cel care ÎI cheamă pe Dumnezeu în ajutor pentru ca faptele lui să fie mai bune, fără să ştie, se află în stare de-a da ajutor tuturor celorlalţi şi, împreună cu ei, sieşi.
733 Cine e înzestrat, poate fi ori vinovat ori neapărat trebuincios, canonizabil.
732 Spiritul se joacă cu viitorul (Servindu-se de altfel de trecut).
734 În ce priveşte bunătatea intrinsecă a faptelor tale, ocupă-te mai mult de împrejurările din care pornesc decât de punctul în care sosesc.
735 Orice faptă omenească provoacă, în Dumnezeu, o judecată, iar în jurul omului, o reciprocitate sau o reacţie.
598 Cele mai mari lucruri se fac printr-o imperceptibilă mişcare a sufletului.
248 Viaţa este eternă atât pentru că este viaţă cât şi pentru că este eternă.
955 Binele este pe cât de exigent în cerinţe pe atât de cerut.
956 Răul înseamnă lipsă; el te lipseşte mereu de ceva. Răspunde-i lipsindu-te de el şi Plenitudinea te va pătrunde.
686 Vei fi frumos şi impalpabil ca un jurământ care-şi pune pecetea pe viitor.
269 A fi altfel, fără să fii altcineva
737 Întorcându-ne spre Dumnezeu, înseamnă că facem parte – chiar din acea clipă şi pe toată durata cât rămânem aşa – din eterna mişcare a lucrurilor spre Cel Etern, însoţiţi de ele, de complicitatea, de ajutorul şi de avântul lor.
739 Ia-L pe Dumnezeu cu tine-şi umblă! Ce ţi-ar mai putea lipsi? – El le înlocuieşte pe toate – Şi încape în orice loc.
694 Nenorocit e omul care n-a plâns niciodată, nici de durere, nici de bucurie.
696 Caracterul profetic al suferinţei e tot atât de însemnat cum este caracterul ei memorial, actual, medicinal sau penal.
738 Harul lucrează în noi cu toată gingăşia şi toate perfecţiunile Providenţei, în cea mai mare Iubire.
1032 Cine este cu Dumnezeu, este cu toţii, atât în lumea aceasta cât şi în cealaltă.
739/2 Sunt Haruri care fixează într-o deplină pace şi într-un loc unic, şi Haruri care răpesc, într-un elan ce se avântă dincolo de toate.

 

  1. A TRĂI

 

Virtuţi şi daruri: inteligenţă şi ştiinţă

597 În ce priveşte lucrările lui Dumnezeu, ele sunt un drept şi o datorie.
602 Cât e de bine să-L vedem pe Dumnezeu acolo unde este şi aşa cum este, şi să nu-L vedem acolo unde nu este şi aşa cum nu este!
1031 A fi în faţa lui Dumnezeu înseamnă a avea clarviziune şi nu a fi în faţa unei arătări sau a vreunei iluminări pios elaborate.
601 Adevărul răceşte atunci când e nevoie de sânge rece – şi încălzeşte când e nevoie de entuziasm.
661 Nu sub titlul de ignoranţă, fie ea şi erudită, ci sub titlul de ştiinţă, cei care ştiu cu adevărat trebuie să ştie că nu ştiu aproape nimic.
662 A cugeta înseamnă a opri oarecum o clipă viaţa pentru a o vedea mai bine, fără a ne opri totuşi să trăim (dimpotrivă).
649 Este un mare secret să ştii să pui accentul acolo unde trebuie.
663 Zilele ne sunt date ca să facem bine. Dar până şi zilele, cele mai dureroase chiar, ne sunt date ca o binefacere, o binefacere binefăcătoare.
759 Cuvintelevieţii nu sunt ale vieţii decât atunci când, în prealabil, au fost cu adevărat trăite.
664 Cuvintele vieţii îşi găsesc locul în orice viaţă şi dau viaţă acelora care nu prea o cunosc şi n-au prea cunoscut-o nici înainte.
667 Putem să deschidem sau să închidem abisurile, după voia noastră. Dar ele rămân mereu acolo, mai prezente decât noi înşine şi mai puternice decât noi.
668 A înainta înseamnă-fără să ştim sau fără să ştim îndeajuns şi nici cum anume – a ne face abis.
752 Sunt priviri care trec printre orice lucruri şi prin fiecare lucru până la Dumnezeu.
606 Oamenii care ştiu ce trebuie să facă sunt aproape singurii care, cât de cât, ştiu şi ce fac.
1092 Vei începe să fii cel ce trebuie să fii şi să vezi ceea ce este, atunci când dincolo de cuvinte şi de idei vei vedea realităţile care sunt acolo.
603 Comori în libertate care vin spre noi.
252 N-avem de ce să ne-mbătăm cu vorbe mari; trebuie să le-nţelegem sensul şi să-L iubim în aşa măsură încât să extragem din el toate virtuţile împreună cu roadele lor.
253 Cu cât vei cunoaşte mai multe Abisuri, cu atât ÎI vei putea înţelege mai bine pe Dumnezeu.
672 Succesul este iluzia noastră cea mai densă.
702 Ceea ce trebuie spus, trebuie bine spus.
703 Nu se poate exprima bine decât acela care ştie să suprime bine.
725 Datinile-deprinderi ale persoanelor morale.
705 Învaţă să citeşti repede şi să citeşti încet: sunt două moduri de-a citi de două ori ceea ce citeşti; şi dacă te deprinzi să le stăpâneşti, vei şti de două ori mai bine ceea ce ştii.
706 Minciunile sunt cei mai exigenţii creditori şi cei mai supărători solicitanţi.
709 Asemănătoare unei injurii care nu mai înseamnă nimic – dacă odinioară însemnase totuşi ceva -, toleranţa, prin definiţie, este o insultă adusă realităţii precum şi o depreciere adusă inteligenţei. Departe de a fi o virtute, ea nu consfinţeşte decât indiferenţa şi neputinţa.
1051 Suntem atât de puţin ceea ce ar trebui să fim, în fiecare clipă şi în ansamblul lor, încât e de neînchipuit să cerem I evenimentelor să se desfăşoare după voia noastră, în mijlocul tuturor neîmplinirilor personalizate şi active care, de fapt, suntem noi.
1057 Eul [17] reprezintă, în noi, suprema atenţie a omului şi a lui Dumnezeu.
591 Aderarea la ceva „prea-mare-pentru-noi” dispune cel puţin de o putere purificatoare şi preventivă: aceea de-a nu dispreţui.
1068 Lucrurile uitate nu pot fi neglijate fără urmări: ele se răzbună. – Dacă vrei să te ocupi numai de ceea ce te priveşte, gândeşte-te necontenit la Cel care te priveşte.
695 Regretul, un aliment care-l mistuie pe cel ce se hrăneşte cu el.
711 Neplăcerile sunt poate mai greu de suportat decât suferinţele pe care le îndurăm, deoarece, o dată cu ele, ceva din lipsa lor de demnitate ţâşneşte până şi asupra noastră.
1071 Chiar şi atunci când Dumnezeu ţi se pare departe – şi se poate afla departe -, nu uita că sufletul tău are cum să ajungă până la El. ÎI găseşte şi ÎI recunoaşte.

 

Virtuţi şi daruri: dreptatea şi contrariul ei

615 A-I refuza lui Dumnezeu ce I se cuvine, înseamnă a deveni insolvabil în urma unui virament de fond, pe cât de vinovat pe atât de înşelător.
618 A condamna un răufăcător înseamnă a deveni binefăcătorul său cel mai inteligent.
617 Când eşti uimit de vreo descoperire a minţii tale, departe de a-ţi atribui onoruri sau merite, gândeşte-te că însuşi faptul de a fi surprins îţi arată în ce măsură acea descoperire vine din altă parte decât de la tine, din producţia ta.
522 Cine se scuză, acuză. Acuză fie o persoană, fie un lucru, dar, mai presus de toate, pe un altul.
335 De fapt scuza se străduieşte mai curând să camufleze decât să dezvinovăţească. Lucru valabil atât pentru sine cât şi pentru ceilalţi.
619 În ochii lui Dumnezeu cel mai înşelat de minciună este cel care minte.
616 Pentru sufletele alese, un compliment ar putea să nu fie decât un prilej de umilinţă – şi chiar de tulburare.
687 Onorurile care ni se aduc, pentru noi sunt, înainte de toate, stânjenitoare şi neplăcute. Unica modalitate de-a le face suportabile e să le trecem onoarea asupra celor ce ni le-au prezentat.
814 Dreapta judecată şi dreptatea sunt rude apropiate. Iar cuvântul drept împarte dreptate în măsura în care e frumos şi bine aplicat.
552 A nu condamna răul este şi acesta un fel – şi nu cel mai neînsemnat de a-l face.

 

Virtutea prudenţei

578 Înainte de a judeca, înţelege!
647 Purtarea noastră ne poartă… Dar încotro?
648 E de ales între pământ şi cer.
650 Cei care aleg bine, merg cu Dumnezeu.
651 A-L iubi pe Dumnezeu este, din toate punctele de vedere, cel mai potrivit mod de a-şi petrece timpul.
612 Anumite lucruri sunt spuse şi bine spuse pentru ca oamenii să le răpună mereu; altele, pentru ca ei să nu mai vorbească niciodată despre ele.
639 Păzeşte-te de tine însuţi şi vei avea mai puţin de suferit din partea celorlalţi – dar şi pe ceilalţi îi vei face să sufere mai puţin…
613 Dacă vrei să-ţi faci o judecată dreaptă asupra oamenilor, ia aminte la ceea ce ei uită mai des şi mai uşor. Reţeta rămâne însă valabilă şi pentru tine.
611 Singura manieră de-a imita este aceea de-a face ceva tot atât de frumos, dar nu la fel (în artă etc.)
607 În ceea ce te priveşte, nu face din opera lui Dumnezeu una străină de Cel care a făcut-o, nici una nedemnă de Executant.
652 Să fii cum trebuie să fii, să faci cum trebuie să faci, să iubeşti cum trebuie să iubeşti.
477 Teama de propria-ţi umbră nu e tocmai atât de stupidă.

 

Virtutea tăriei

658 Cerul e o anevoinţă.
659 Agresiunea pe care o avem de făcut Cerului, pentru a intra în el, nu e altceva decât o agresiune împotriva noastră înşine.
594 Iubeşte efortul – Cinsteşte Obstacolul – Respectă curajul – Primeşte Harul – Binecuvântează Izbânda – şi mulţumeşte-I lui Dumnezeu.
500 Suntem stăpânii noştri numai dacă suntem simpli sau dacă am reuşit să ne simplificăm. Dar omul e atât de complicat încât puţini reuşesc să se reducă la simplitate.
593 Cine e stăpân pe sine, poate fi stăpân pe toate. Dar acest lucru nu e posibil decât atunci când Omul-Dumnezeu ne este stăpân.
790 Când preîntâmpinăm o suferinţă sigură care vine de la Dumnezeu, înseamnă a ne scuti pe noi şi a-L scuti pe El de-a parcurge o jumătate din cale şi a reduce totodată calitatea ei de suferinţă tot pe atât.
680 Ai încredere în toate câte-ţi sunt încredinţate. Vei avea atunci şi-n tine însuţi aceeaşi încredere.
682 Sfidare Neîncrederii!

 

Darul înţelepciunii

659 Există lucruri, în prezent, pe care trebuie să le vedem în lumina trecutului; altele, în lumina mai misterioasă a viitorului. Dar nici unul dintre ele nu-şi dobândeşte plenitudinea sensului decât în lumina eternităţii.
655 Dacă eşti în căutarea unui prieten, alege-L pe Dumnezeu. E prietenul cel mai sigur şi cel mai apropiat ţie. E fără cusur. Şi apoi, te cunoaşte – mai bine chiar decât o faci tu însuţi.
654 Pregăteşte puţină nemurire în toate, pentru toate, prin toate în toţi, pentru toţi şi împreună cu toţi.
586 Eşti oare un om adevărat în faţa lui Dumnezeu Cel Adevărat? Şi cu adevărat om? Şi un om al adevărului? Şi un om într-adevăr al lui Dumnezeu?
942 Filozofia presupune Înţelepciune; iar Înţelepciunea, Armonia Divină.
641 Urmând legea firii sau a harului… moduri de-a ne identifica cu Înţelepciunea şi cu Voinţa lui Dumnezeu.
642 A ne gândi la Dumnezeu -cea mai sigură cale de-a nu pierde timp şi de-a câştiga eternitate.
643 Sofismul nu e un filosofism. EI face parte din domeniul Înţelepciunii; pe deasupra are chiar pretenţii asortate. Noi trebuie să avem în vedere acest fapt, mergând până la a da importanţă felului cum trebuie combătut.
644 Serveşte-L pe Dumnezeu, serveşte-te de Dumnezeu, serveşte la toate şi tuturor şi, mai ales, să nu rămâi deoparte fără săserveşti.
645 Noul venit este adesea doar un nou-născut. Trebuie să ştim să aşteptăm pentru a vedea ce va deveni.
646 Cea mai bună răbdare este aceea a unei sfinte nerăbdări, cu sfinţenie stăpânită până va veni ceasul lui Dumnezeu.

 

  1. PĂCATUL – PĂCĂTOŞII

 

1049 Păcatul celor ce stau în picioare când ar trebui să stea culcaţi; culcaţi, când ar trebui să fie în picioare; aşezaţi sau întinşi când ar trebui să umble încoace Şi încolo; aceştia nu ştiu să-şi pună sufletul in genunchi decât în faţa unui idol reprezentând un interes personal.
34 Pierderea semnificaţiei sexului la cei desfrânaţi precum şi la cei pervertiţi – deşi într-un fel mai puţin aparent la primii, dar tot atât de profund.
517 Păcatul celor ce fac procesul vieţii şi procesul morţii.
35 Toate mările vii devin o Mare Moartă, atunci când Sodoma şi Gomora se reconstruiesc pretutindeni.
36 Precum fluviile devin din ce în ce mai mult canale de scurgere pe pământ, în Satana canalele devin fluvii.
39 Pentru a ne supune lui, răul trece rând pe rând de la banalitate la neruşinare.
41 Cura de vorbărie.
42 Recompensă pentru cine minte mai bine.
43 Bazarul falselor-aureole
44 Împrăştierea Semnelor.
45 Dorinţe care aduc a reproş.
72 Păcatul,,coruperii-Abisurilor”.
70 Agendele Minciunilor.
526 Ca şi cum ar fi o luptă a lui Dumnezeu şi a Nimicului

 

Viciu şi păcat

496 Întunecimile viciului = originare, finale, cooperatoare.
481/2 Viciul e vrăjmaşul oricărui destin în devenire. El şi-a făcut şi şi-a încheiat de unul singur bietul său destin.
482 „Denaturaţii” ar fi cei mai nefericiţi oameni dacă n-ar mai fi şi cei ,,de-supranaturaţi” [18].
4,45 În opinia celor ce nu văd Libertatea Divină şi o înţeleg greşit, Dumnezeu n-ar şti ce face, şi nici n-ar face ceea ce ştie.
504 Vrând să se elibereze de Dumnezeu, omul se supune unei servituţi universale.
58 Ce nebunie criminală de a pretinde că divinizarea voită de Dumnezeu pentru aleşii săi este o operă numai a noastră, îngeri sau oameni.
486 Am ajuns să izolăm greşeala de reproşul interior sau de remuşcare, aşa cum se izolează durerea de operaţia chirurgicală. Dar întocmai ca în cazul ei, înlesnim repetarea greşelii.
1038 Câte tendinţe nesănătoase, câte obiceiuri rele, şi pasiuni înrobitoare, în această lume!
1066 Adevărul aduce ofensă minciunii în mai mare măsură decât minciuna adevărului, iar până la urmă ultimul cuvânt 7 are acesta.
1093 Împotriva Poruncilor lui Dumnezeu: „Voi face” – pentru cele interzise.,,Nu voi face” – pentru cele prescrise.
141 Demonii sunt preferaţi fără să fie iubiţi.
506 Duşman al lui Dumnezeu e numai adversarul propriei noastre fericiri, în eternitatea ei personală.
489 Cel care se pierde, nu va mai regăsi nimic şi pe nimeni – Ce vorbesc? El nu se va mai regăsi nici pe sine însuşi.
490 Din partea unor oameni prost crescuţi, ce fel de înălţime putem aştepta în gândirea şi în purtarea lor în viaţă?
495 Reversul votului monahal – Cultul liberei instabilităţi în toată puterea ei iluzorie; iar Cealaltă fată – posesia viitorului.
499 Insultarea lui Dumnezeu e tot atât de mare pe cât este El.
505 Numai cel care nu vrea să aibă parte de tovărăşia lui Dumnezeu este capabil – şi culpabil – de a se simţi cu adevărat singur, de-a suferi cu adevărat că e singur.
511 Suntem cufundaţi în distracţiile tuturor atracţiilor.
513 În minciună cumplit este faptul că ea se face mai mare decât lumea aceasta, trecând chiar dincolo de ea şi vrând să fiemai mult decât ea.
544 A nu face nimic, un mod sigur de-a face rău, de-a face răul.
37 Există rute care nu servesc decât la revenirea unor derute.
1072 Există lanţuri care legând izolează, altele care legând apropie.
704 Se apropie cei care se reculeg ca să facă bine răul şi cei care se grăbesc să facă rău binele.
701 Oamenii foarte-preocupaţi sunt de obicei foarte-puţin-ocupaţi. Ocupaţia îndepărtează şi vindecă de preocupare. Dar omul vrea să-şi găsească un rest de timp pentru a-şi abate atenţia, căutându-şi alte griji pe lângă cele, inevitabile, din prezent.
587 Omul cel mai rău printre cei răi există mai puţin decât cel mai puţin bun dintre cei buni.
200 Duminica bâtelor în locul duminicii Floriilor, când favoritului zilei i se pregăteşte de asemenea un covor de onoare, dar nu din mantii, ci din nădragi.
864 Zidul Plângerii din Templu ar trebui transpus în sufletul nostru aflat în păcat, un templu al lui Dumnezeu ruinat.
497 De la revolta făpturilor la încercarea de revoltă a Neantului, care nu mai vrea să lase ceva să se nască, nici ceva să nu moară… Toate înseamnă Rezistentă împotriva Creaţiei. Fatalitate a distrugerii.

 

Orgoliul

515 De ce mă cauţi acolo unde nu sunt? De ce nu vrei să mă găseşti acolo unde sunt?
518 Unii par a nu şti să se ridice mai sus, decât mulţumindu-se doar să ridice din umeri.
524 Dumnezeu nu glumeşte cu noi şi nici nu ne ia în glumă. Nici noi nu trebuie să glumim cu Dumnezeu şi nici să-L luăm în glumă
516 A reveni mereu asupra ta însuţi nu înseamnă a te reculege, ci, adesea, a te cunoaşte greşit, în loc să te înţelegi mai bine. În felul acesta îţi vei dilata şi mai mult volumul eului.
521 Un vanitos nu prea înaintează şi, neavându-se decât pe sine ca model, el va sfârşi adesea prin a nu mai putea să se imite bine.
512 Vanitatea noastră nu dispreţuieşte nici cel mai mic profit. Însă aceste mici profituri ii fac pe ceilalţi să o judece înăuntrul nostru şi s-o dispreţuiască, dar să ne dispreţuiască şi pe noi, pe deasupra.
517 Indiscreţia, născută din vanitate, din curiozitate sau dintr-un fel de atracţie de-a poseda un bun al altuia, sau din tendinţa vreunei exhibiţii necuviincioase, este un indiciu de micime sufletească.
822 Ar fi putut să se formeze ca om al fiinţei, dar n-a voit să rămână decât un om al literelor [19]
533 Preferând hiperbola simbolului şi zicala parabolei
520 Critici care aduc a jocuri de şacali.
970 Nominalismul – pedanteria ignoranţilor.
525 Fiinţa Pedanţilor chiţibuşari -,,Doamne, Sunt-Pedant”.
979 În materie de prostie, un singur lucru întrece pretenţia unora de a voi să ştie totul, acela de a şi crede că ştiu totul.
699 Un mare imbecil, luat singur, e mai puţin prost decât o adunare de imbecili.
700 Nu cred în succes decât cei sortiţi eşecului.
366 „Prea târziul” fatal şi ,,Prea devremele nereuşitei se nasc din dispreţul prea personal faţă de Providenţă.
1035 Negăsind nimic să-ti reproşezi, rişti să-i vezi adesea pe ceilalţi s-o facă în locul tău şi mai temeinic decât tine.
528 Măturând pulberea de aur a norilor cu evantaie mari din pene de păun.

 

 

XII. CRISTOS ŞI BISERICA. ÎNCARNARE – RĂSCUMPĂRARE

 

832 Răscumpărarea păcatelor ca regăsire a ceea ce omul a pierdut. Descoperirile în inconştientă şi în conştientă, aducând totodată un suflu de viaţa reînnoit prin nebănuita prisosinţă divină ce-l însoţeşte.
371 Numai Dumnezeu îşi poate sacrifica divinitatea în mod divin.
349 Dumnezeu nu e niciodată mai (vădit) Dumnezeu decât în acele stări care par a fi inimaginabilele Sale nimicniciri voluntare.
842 Cum să nu poţi uni cu El, în întreaga Creaţie, pe Acela care, în El, a unit Divinitatea cu omenirea şi cu o omenire căzută.
834 Adopţia omenescului de către Divinul-Atotputernic, care însoţeşte adopţia divinului de către un omenesc plăpând, rănit şi creat din nimic.
622 Un „Fiat” ai fiinţei plăpânde, binecuvântate de Dumnezeu, răspunzând unui Fiat al Creaţiei şi poruncii Fiat Lux a Celui Atotputernic.
847 Brutalitatea lui NU. Nesfârşita strălucire a lui DA, ca răspuns dat Verbului, un răspuns total, mergând chiar dincolo de el însuşi.
846 Că Dumnezeu-Mântuitorul s-a născut dintr-o femeie virgină, e un fapt nemaiauzit; dar poate mai extraordinară econceperea Sa, încă şi mai îndepărtată de scop decât naşterea.
847/2 Primeşte-l pe cel mai mic dintre cei mici, care este cel mai mare dintre cei mari. Primeşte inimaginabilul in cele două sensuri ale sale şi lasă-te răpit de îmbrăţişarea lor.
9 Formele lui NU – şi eternele varietăţi ale lui DA.
823/2 Verbul [20] este un Apel şi în aceeaşi măsură un Răspuns.
824 Verbul şi Cel Reverberat.
826 Verbul şi Visul
832/2 Cristos, alături de toate celelalte, e ,,Jurămăntul-lui-Dumnezeu”.
834/2 Şarpanta lumii în mâinile Dulgherului Divin încredinţat fiului adoptiv al dulgherului-om.
825 Muntele reculegerii şi al întâlnirii sufletelor, devenit muntele agoniei şi al părăsirii, un loc al trădării.
829 Altceva înseamnă pentru Cristos pedeapsa la moarte, dar şi calitatea de fost condamnat.
830 De la lancea care izbeşte Inima lui Isus la pumnalul înfipt în inima Mariei. De la gaura făcută în Acea Inimă oprită, pentru a o goli de tot, la străpungerea inimii vii, pentru a consuma întreaga suferinţă ce poate fi îndurată fără a muri de ea.
828 Preţul sângelui, ca sânge. Dar şi ca mister a ceea ce se revarsă prin el. Acel ceva a-toate-slujitor pentru viaţă şi pentru gândire.
831 Mântuitorul ţine la noi mai intim prin moartea sa decât prin viaţa sa. Şi tocmai de aici rezultă ceva cu totul deosebit, atât pentru Persoana Sa cât şi pentru a noastră.
833 Rolul Mobilului ascuns şi al vizibilelor repercusiuni care urmează, în armonie sau în contradicţie cu ceea ce le-a dat naştere.
836 O definiţie a Fiului – Binefăcătorul Răufăcătorilor.
839 Semnul [21] Sfintei-Înfrângeri
838/2 Crucea şi ,,plus”-ul stau sub acelaşi semn: +
841 Povara osândei n-o întrece niciodată pe cea a răutăţii
833/2 Crucea care ne este lăsată e crucea fără Cristos; iar noi, identificându-ne cu EI, ar trebui să ne lipim de ea, în locul Lui
639 A-şi da viaţa, a face sacrificiul ei, devin modalităţi care produc o schimbare a lumii întregi.
835/2 Lemnul pentru cruce serveşte la toate; pe de altă parte, din orice se pot face cruci.
843 Cei ce nu pot fi scuzaţi, pot fi iertaţi şi Dumnezeu îi iartă adesea pe cei pe care n-ar putea să-i scuze.
835 Mâinile bătute-n cuie, dar tot de atunci eliberate de ele, vin să pledeze în favoarea mâinilor dezonorate.
836 Secretul valorii suferinţelor noastre.
839 Ceea ce se vedea de atunci încoace prin despicarea în două a Vălului care acoperea Sfânta Sfintelor [22], în Templul lui Dumnezeu Cel Adevărat.
33 „Verbul s-a făcut carne, dar nu s-a făcut leş”
959 Ceea ce poate însemna a fi Acelaşi, şi totodată Altul
838 Fărâmiturile de la Cina de Taină, precum coşurile cu resturi de pâine de la ospătarea de după înmulţirea pâinilor.
1069 Orice liturghie pe pământ, în Cer e o sărbătoare pentru Sfânta Fecioară, aşa cum fusese şi în timpul vieţii sale pământene, suprema sa consolare.
781 Sfintele Scrieri nu sunt ceea ce sunt, în calitatea lor de Scrieri ci în calitatea lor de Sfinte; şi tocmai aşa trebuie privite, i lumina nemărginită a Verbului, care – după atâta aşteptare venind, le împlineşte, le depăşeşte şi le inundă cu DivinitatePersoanei Sale şi cu focul Spiritului Său
844 De la căderea în păcat şi Răscumpărare, totul e supus unei condiţii şi depinde de îndeplinirea lor.

 

XIII. BISERICA

 

779 De la Arca lui Nae la Barca Sfântului Petru. Portiţe de scăpare din calea nimicirii – de la Potop la minunea năvoadelor cu peşte.
778 La proră (în faţă), Crucea; la pupă (în spate), Ostia; iar dâra, lăsată ca urmare a înaintării, rămâne îndărăt
780 Barca lui Petru, care este ea însăşi, pe Oceanul Secolelor, o barcă de piatră, sporindu-şi necontenit dimensiunile din ce în ce mai vaste, pentru ca ea să devină mereu mai primitoare, mai grandioasă, mai plină.
Patina furtunilor şi stigmatele celor mai Cumplite Încercări îi sculptează, îi împodobesc şi statornicesc pereţii milenari, sub Cruce.
827 Transmisiunea, condiţie a Misiunii.
893 Puterile de înlocuire ale vicarului ales –
792 Să vorbească în faţa unor lucrări ale lui Dumnezeu, văzându-se el însuşi ca lucrare a lui Dumnezeu. Să vorbească deci ca unul scăpat de moarte, datorită morţii Altuia (prezent aici) martor tăcut aici, dar sigur de ceea ce El a făcut. Să vorbească aşadar ca împins de Cel care suflă unde vrea şi care vrea să sufle în pânzele bărcii lui Petru¬
899 Puterea unei mâini de foc sau mai curând a unei flăcări în formă de mână care, făcând semnul crucii, străpunge cu o rază fulgerătoare fruntea, inima şi braţele.
310 Dumnezeu, care este pretutindeni, vrea să-L căutăm şi să-L găsim acolo unde se află „cel mai mult”, şi cumva, „ca la El acasă”.
754 Filozofia şi teologia Uniunii. Forma posibilă a Unităţii Inaccesibile, venind mereu dinspre un mai înalt – ca un Dar şi nu ca o jefuire; ca un rapt extatic, nicidecum ca un lucru răpit.
991 Primul copil al Bisericii – şi tocmai de aceea Părinte al Bisericii – bărbatultransfigurat, care nu I-a cunoscut totuşi pe Domnul Nostru Isus decât după Învierea Sa şi care, asemenea nouă, nu I-a văzut pe Cel ce-şi trăia viaţa trupească precum noi.

Totuşi indisolubil unit cu Petru astfel încât nici o rugăciune în ritul latin nu poate fi adresată unuia fără a-l invoca pe celălalt, fără ca celălalt să fie numit şi chemat.

 

XIV. VIATA CRESTINA: ÎNTOARCERE LA DUMNEZEU

 

575 Spiritul [23] – cea mai perfectă şi cea mai divină dintre Întoarceri, dintre întoarcerile la Cel Veşnic şi întru veşnicie.
901 Întipărit – Pătruns, străbătut, posedat, personificat – iată, cinci trepte
837 Fii cu Omul-Dumnezeu omul lui Dumnezeu; şi nimic din ceea ce trebuie să fie, pentru tine, nu va întârzia să fie.
760 Cine se apropie de Dumnezeu îşi atrage în acelaşi timp întreg Cerul.
571 Datoria – binecuvântare prealabilă dinspre viitor; el însuşi condiţionat şi totodată condiţional la persoană întru desăvârşirea ei.
572 În ce ne priveşte, voinţa lui Dumnezeu este sfinţirea noastră. Ea este însă, în primul rând, pentru toţi şi toate câte sunt,sfinţire, prin ea însăşi.
741 Dumnezeu nu numai este în noi când suntem în stare de har, ci şi lucrează. El nu numai lucrează in noi în stare de har, ci şi trăieşte
1076 A-L voi pe Dumnezeu înseamnă a-l îndeplini Voinţa; înseamnă a face parte din Voinţa Sa.
748/2 Pregătirea la viaţa divină se face prin ascultare care conformează, prin voinţă care reformează, prin inteligentă care informează
748 Există legături între ascultare şi viitor.
567 Cuvintele vieţii sunt făcute din viaţa, fructe ale vieţii; ele sunt dătătoare de viaţă, atât în preajma lor, cât şi în sine.
755 Să fii purtător de viaţă în comuniunea sfinţilor, şi purtat de vieţi.
742 Mergem la Tatăl cu Spiritul Sfânt, venit prin Fiul şi prin mijlocirea Lui.
747 Legătura între omul făcut şi omul refăcut; între omul refăcut şi omul perfect; între omul perfect şi Sfântul din Ceruri.
745 Perfecţiunea se înfăţişează ca o cerinţă, dar ea ţine mult să nu fie percepută ca atare.
744 Secretul perfecţiunii numai Cel Perfect „îl dezvăluie, şi ca secret, şi ca perfecţiune, şi ca dar”.
775 Exigenţele votului monahal pronunţat răspund cerinţelor unei aspiraţii şi iau formă de lege.
774 Fie ca sfinţenia ta să crească şi ca viaţa ta să devină bucuria fraţilor tăi, pe pământ precum în Cer!
777 Răspunde surprizelor venite de la Dumnezeu tot prin surprize – El îţi oferă şi exemplul… şi modalitatea
749 Pentru sufletele care sunt ale lui Dumnezeu şi l iubesc, Voinţa Sa rezultă din preferinţa Sa; din ceea ce El poate prefera. In această preferinţă trebuie să-L căutăm voinţa şi nu în altă parte. E singura precizare adevărată, a cărei valabilitate e mai presus de orice.
1036 Mulţimea harurilor întrece neînchipuit de mult nenumăratele noastre necazuri, fără să punem la socoteală faptul că majoritatea acestor necazuri sunt şi ele haruri.
1053 Pentru Credinţă, speranţă şi iubire, încercarea e prilej de dovedire. Iar răsplata divină urmează acestei dovezi.
654 Să pregătim putină eternitate în toate, pentru toate, peste tot în toţi; pentru toţi, împreună cu toţi.

 

Fericiri

800 Fericiţi cei ce-şi pleacă ochii, că aceia feriţi vor fi de diavol… Fericiţi cei ce privesc drept în faţă, că aceia nu vor avea de ce să se ruşineze… Fericiţi cei ce-şi ridică privirea, că aceia vor vedea Cerul unde Dumnezeu îi iubeşte şi îi aşteaptă.
801 Fericit acela în care Dumnezeu se poate odihni în timp ce el lucrează! Fericit acela în care Dumnezeu Lucrează în timp ce el se poate odihni! Fericit acela care, lucrând pentru Dumnezeu, se odihneşte lucrând şi poate să lucreze odihnindu-se.
802 Fericiţi cei care ştiu să-i apropie pe unii de ceilalţi.
802/2 Fericiţi cei care duc povara altora, că aceia vor avea în cealaltă viaţă, pe lângă bucuria lor, bucuria recunoscătoare şi înduioşată a celor pe care i-au ajutat şi care, din acel moment, vor fi una cu ei.
803 Preafericit e omul care-şi aduce aminte [24] de Dumnezeu, deoarece Dumnezeu îl cercetează pe acesta şi nu pregetă să-L ajute.

 

Virtutea credinţei

758 În baza cuvântului lui Dumnezeu, a crede ceea ce nu vedem, înseamnă a fi chemaţi să vedem, într-o zi, ceea ce am crezut.
776 A avea credinţă înseamnă cu totul altceva decât a nu se îndoi de ceea ce ea propune.
753 Credinţa [25] şi ,,Evidenţa-întru-Dumnezeu”, prin voia lui Dumnezeu.
782 Cel Revelat trebuie să fie şi Cel Venerat.
1040 Caracterul de unicitate a daturilor Credinţei are legătură cu noţiunile de unitate şi de uniune; ele fac parte din aceeaşi categorie, în conformitate cu un singur Dumnezeu.
557 Prea multă lumină orbeşte, dar numai în condiţiile de aici, de pe pământ.
560 Ceea ce depăşeşte gândirea, nu o neagă – şi nici măcar n-o contrazice.
845 Cel Neexplicat, care nu e decât Cel Inexplicabil.
582 O enigmă, privită în raport cu Dumnezeu, îşi păstrează toate calităţile şi nu mai are defectele unei enigme.
596 Un vârtej ameţitor poate răpi spre înalt sau trage în adâncuri. Sfântul vârtej e cel care dă aripi unui zbor in rotire, al cărui şurub pătrunde până la cele mai înalte Înălţimi.

 

  1. PACATE ÎMPOTRIVA CREDINŢEI: Incredulitate etc.

 

535 „Ieşirea” din credinţă este ieşirea din toate realităţile supreme sau intime.
1089 A-L nega pe Dumnezeu înseamnă a da singur cu piciorul în propriul destin final şi în propria viaţă terestră; dar mai înseamnă a-şi reduce în acelaşi timp capacitatea de-a înţelege.
23 Păcătuieşti împotriva credinţei când vrei să pui provocarea luată ca act omenesc – deasupra credinţei; şi expansiunea ei – ca act divin – dincolo de credinţă
605 Uitarea de Dumnezeu e poate mai jalnică decât ignorarea Lui.
914 A-L uita pe Dumnezeu înseamnă oricum-şi cu privire la toate – a ieşi din realitate
529 Păcătuim acordând materiei, în chip absurd, atributele pe care I le negăm lui Dumnezeu şi omului însuşi.
508 Şi-L poţi reprezenta pe Dumnezeu aşa cum vrei tu, dar dacă reprezentarea ta nu e aşa cum o vrea El, atunci cel evocatnu mai este Dumnezeu.
432 Dezaprobarea lui Dumnezeu de către om este primul semn al unei posibile reprobări.
561 Păcatul ateilor care, manifestând toate caracteristicile unei credinţecred că Dumnezeu nu există, în ciuda tuturor lucrurilor care Îl dovedesc, Îl descoperă şi cheamă.
500 Robia idolilor, un lucru atât de misterios!
501 Cine Îl uită pe Dumnezeu, pierde sensul lucrurilor.
498 Idolii – purtători de mască
503 Semizeul – jucărie ridicolă, un biet idol neînsemnat – faţă-n faţă cu Omul-Dumnezeu, cu Dumnezeu făcut om.
523 Ce nebunie să vrei să-L uiţi pe Acela care nu poate uita nimic.
502 Sfinxul cu trup de animal şi cap de om, contemplând idolii unor zei cu trup omenesc şi cap de animal.
569 Cei care uită de Dumnezeu, uită de asemenea că El este Dumnezeu şi se supun tuturor consecinţelor.
507 Dacă ajungi să-L uiţi pe Dumnezeu, de ce nu ai uita oare, o dată cu uitarea de El… până şi de raţiunea ta?
527 În realitate, cultul idolilor n-a fost altceva decât cultul eului propriu, în vederea împlinirii dorinţelor sale, dincolo de propriile-i forte.
510 Scepticul se îndoieşte de toate, în afară de el însuşi.
530 Un singur lucru îl întrece în prostie pe acela de-a crede că Dumnezeu nu există: acela de-a crede că ÎI putem împiedica să existe prin simplul fapt că nu ne place că El este.
534 Căutarea unui Dumnezeu care să fie mai puţin decât Dumnezeu, şi a unui om sau a unui lucru care să fie mai mult decât Dumnezeu.
536 Cei ce nu vor nici Dumnezeu, nici Cer, înseamnă că au prea mulţi zei pe prea puţin pământ.
492 Magia [26] vrea în acelaşi timp să se elibereze de cauze şi să aibă totuşi altele care să-i aparţină numai ei.
491 Singura magie pe care Dumnezeu o poate încuviinţa este aceea a iubirii.
539 Mania Oracolelor nu s-a stins de tot niciodată – şi neputinţele ei au un caracter din ce în ce mai derizoriu cu cât privim mai în urmă în timp.
538 Îndoiala destramă toate armoniile şi renunţă la toate exigentele.
540 Îndoiala se aşează în gol şi, mai adesea, între două scaune.
1045 Un Dumnezeu smintit îl dezminte [27] pe Dumnezeu.
531 Ce idee proastă să crezi că ai dreptul la o şansă, care nu există, sau la o favoare, pe care însuşi numele lui o exclude.
493 Pulberea idolilor va lucra pentru Dumnezeu şi Îl va venera.

 

XVI. VIRTUTI SI DARURI: IUBIREA

 

627 „Amor meus, pondus meus”… dar, de asemenea. „etiam pondus meus, amor” [28].
628 Dacă-L iubeşti pe Dumnezeu, cu ştiinţă sau fără să ştii, nu vei înceta să practici binele faţă de toii şi de toate câte sunt.
629 Dacă-L iubeşti pe Dumnezeu, cum ai putea să mai urăşti.
630 Există o singură problemă, să ajungi să iubeşti tot ce iubeşte Dumnezeu şi să le iubeşti pe toate aşa cum le iubeşte El.
770 Dumnezeu ca „preferat” – iată ce vrea El să fie în noi.
631 Nu căuta iubirea fără să implici Iubirea – şi nici fără iubire.
484 Iubirea e deopotrivă bogăţia unui eu care se depăşeşte, vrând să se depăşească; şi sărăcia unui eu care nu-şi ajunge sieşi, nevrând altceva decât să-şi ajungă sieşi.
632 Iubeşte tot ce te priveşte
751 Acest lucru atât de necesar – să te iubeşti pe tine însuţi fără egoism – nu poate reuşi decât cu Dumnezeu şi datorită Lui.
633/2 Aproapele [29] – şi Dumnezeu ascuns.
633 Aproapele – ascunzătoarea lui Dumnezeu.
474 Una este Vecinul, alta e Aproapele.
634 Tu înseamnă un alt eu – care, chiar dacă rămâne altul, este un eu – şi este al meu, atât ca altul, cât şi ca eu.
635 Nu putem ajuta, fără să iubim. Cine nu iubeşte nu poate ajuta cu adevărat. Cine iubeşte, ajută-şi, în toate felurile.
1034 Nu e tocmai atât de uşor să iubim cu adevărat: omul trebuie să înveţe să iubească – aşa cum învaţă să vorbească, să umble, să citească, să muncească – iar această iubire nu vine fără trudă, fără nevoi şi nici fără ajutor de sus.
636 Dăruieşte ceea ce ştii. Arată ceea ce nu ştii.
1065 Darurile pe care ni le face Dumnezeu ne sunt făcute pentru ca, la rândul nostru, să le dăruim.
637 Mila nu şi-a îndeplinit întreaga misiune decât atunci când se înalţă din nou, dar împreună cu cel spre care coborâse de mai sus.
638 Să încercăm să aducem (tuturor) ceva mai mult— pe pământ precum şi în Cer.
1028 Dacă nu-L iubeşti pe Dumnezeu, cum oare i-ai putea iubi pe ceilalţi ca, la rândul tău, să fii iubit de ei.
768 Iubeşte-L pe Dumnezeu şi vei şti să asculţi. Să asculţi ce-ţi spun lucrurile şi oamenii, Dumnezeu şi evenimentele.
788 Se-ntâmplă uneori să te odihneşti la umbra unui suflet-doar atât – şi să găseşti în această tihnă o binecuvântare de pace.
791 A voi să-i iubeşti pe cei pe care nu-i iubeşti e poate mai puţin greu decât să-i iubeşti mai bine pe cei pe care-i iubeşti.
1030 Dacă celălalt ar fi întru totul eterogen, ar exista oarecum două principii de neîmpăcat şi de neînţeles – la fel de neînţeles, unul faţă de celălalt.,precum şi în sinea lor şi faţă de toţi ceilalţi.
1037 Gândind în locul altora, atunci când o putem face, este adesea un bun mijloc de-a ne gândi la ei.
787 S-o slujim pe cea nenumită încă oficial – Mila.
786 Orice operă de caritate – fără să ne dăm seama – este o operă care implică imensitatea.
640 Aproapele ni-l facem; el nu este un dat „gata făcut” şi nici ceva complet.
685 O carte bine făcută trebuie să fie o carte care să devină o binefacere.
766 Când suntem aproape de Dumnezeu, cum şi suntem, e posibil oare să credem că Dumnezeu ar putea uita să aplice în El legea pe care ne-a dat-o: de-a ne iubi aproapele şi, pe deasupra, de a-L iubi ca pe noi înşine (şi, mai cu seamă, atunci când acesta este părăsit)? Ar fi EI în stare să facă mai puţin decât ne cere?
697 O suferinţă împărtăşită este dinspre ambele părţi o suferinţă înnobilată şi mai suportabilă. Ea va fi mai puţin apăsătoare şi va contribui la o stare de înfrăţire dintre cele mai curate, punându-ne – îndeosebi pe cel direct lovit – în afara acelui egoism involuntar care, prin forţa lucrurilor, însoţeşte durerea în sine.

 

Păcate împotriva iubirii

541 Dacă nu-L iubeşti pe Dumnezeu, cum ai putea atunci iubi cu adevărat pe ceilalţi? Şi cum ai mai putea să fii iubit de ei cu adevărat?
318 Un Dumnezeu care nu e iubit, un Dumnezeu care nu iubeşte, nu este Dumnezeu.
689 Dumnezeu le alunecă printre degete celor care nu-L au în inimă.
693 Uitarea este, adesea, o opinie.
692 Răzbunările uitării sunt printre cele mai crunte.
543 În viaţă trecem neîncetat pe lângă binele pe care ar trebui să-l facem şi rămânem mereu pe lângă el fără a-L face, văzându-ne de drum înainte – totuşi, un drum anume făcut pentru a ne duce înspre acel bine în mersul nostru către Scop.
1043 Dacă Dumnezeu e iubire, cel care nu-i iubeşte pe aceia pe care Dumnezeu ne spune să-i iubim Îl respinge pe Dumnezeu.
544 Nefăcând nimic, nici că se poate un mod mai sigur de-a face rău – de-a face răul.
550 Cea mai cumplită răzbunare, îndeosebi din partea lucrurilor, e răzbunarea întârziată.
551 Hăituirea lui Dumnezeu: cel mai crâncen răspuns la sfânta hăituire a lui Dumnezeu.
546 O toleranţă care nu suferă de ceea ce se vede nevoită să tolereze nu e o adevărată toleranţă, ci o formă binevoitoare a unui scepticism capabil, cel mult, să se autoafirme.

 

XVII. SPERANŢA SI PĂCATELE OPUSE EI

 

677 Putem spera totul, fără a avea dreptul să aşteptăm ceva.
678 Cel care-L aşteaptă pe Dumnezeu, nu va fi nici înşelat în aşteptările sale, nici dezamăgit…
679 Toate reformele sunt posibile pentru cel care nu şi-a pierdut forma.
481 Făgăduinţa zilei de mâine din partea soarelui care apune… sau a ochilor ce se închid…
478 Numai in somn, când e scutit de amintiri, corpul nostru îşi aşteaptă slava.
430 Alunecăm în somn aşa cum am aluneca în moarte; dar cât de mult simţim că nu-i aceeaşi calea, şi nici ieşirea nu-i aceeaşi!

 

Păcate

1061 Foamea de Neant, setea de mai puţin, dorinţa unui dumnezeu fără Dumnezeu.
548 Ispita şi puterea neputinţei disperării care reclamă totuşi ceea ce, prin ea însăşi, nu poate obţine.
547 Sinuciderea face ca nenorocirea să dureze veşnic şi tocmai acea nenorocire de care vrea să scape.
683 Nu suntem în siguranţă decât cu Dumnezeu.
153 Aşteptarea Imposibilului… a unui Imposibil lipsit de speranţă, recunoscut ca atare, dar mereu nebuneşte râvnit de la Cineva imposibil de găsit şi de numit.

 

XVIII. RELIGIE SI PIETATE: Cult si acte de religie

 

620 Lauda lui Dumnezeu, o pioasă naivitate binecuvântată de Dumnezeu. Iar dacă El o binecuvântează înseamnă că, iubindu-ne, lauda Sa în gura noastră devine pentru El lauda noastră – şi spre a noastră lauda.
621 Respectul transformă în cânt ceea ce nu poate spune şi tinde să devina mai mic pentru a se ridica apoi spre mai înalt, până Ia Inaccesibilul care astfel poate fi mai bine atins.
887 Cântecele care urcă şi care ne înalţă.
888 Un cult fără admiraţie nu e un cult adevărat, un cult fără adoraţie nu e un cult al lui Dumnezeu Cel Adevărat.
889 Doamne îngăduie tot mai mult ca ceea ce există să fie frumos; şi să existe ceea ce e frumos! Doamne îţi mulţumim de-a fi rânduit astfel ca ceea ce există să fie frumos, iar ceea ce e frumos să existe!
890 Încredinţează-te nu numai bunătăţii şi îndurării lui Dumnezeu, dar şi sfinţeniei Sale care din toate părţile ne înconjoară şi ne poate dărui cel mai de preţ lucru pentru noi, sfinţirea noastră.
891 Să luăm bine aminte: cine îi cere lui Dumnezeu haruri legate de temporalitate nu poate avea decât haruri cu caracter de temporaritate.
892 Nimic nu poate reuşi decât după ce-şi va fi atins forma de slavă, de slavă desăvârşită, de laudă lui Dumnezeu, în afara oricărui alt gând.
793 Rugăciunea [30] totală e deasupra rugăciunii mentale, după cum rugăciunea mentală e deasupra celei vocale.
845 Pe cât e de bogată varietatea răspunsurilor lui Dumnezeu la rugăciunile noastre, pe atât e de sărăcăcioasă seria rugăciunilor noastre.
794 Ruguri aprinse ale rugăciunilor noastre.
789 Întâlniri de rugăciuni.
795 Rugăciune de iubire în care cele patru capete ale ei se unesc în punctul de plecare precum şi-n punctul de sosire.
783 Faceţi încontinuu, cu alţii, schimb de rugăciuni – unii pentru ceilalţi. Astfel, veţi fi mereu împreună pentru a strânge comori de haruri pe pământ precum şi în Cer.
771 Condiţiile puse de Dumnezeu pot fi oare zadarnice, ori lipsite de vreun temei profund? Aprofundându-le din acest unghi, ele vor deveni o formă de rugăciune pe cât de înaltă pe atât de
rodnică.
796 Forţa rugăciunii întrece toate forţele posibilului cu complicitatea voită a Celui Atotputernic.
622 A te prosterna în faţa lui Dumnezeu înseamnă a te îndrepta faţă de tine însuţi şi faţă de oameni. De altfel, pentru a te prosterna în faţa lui Dumnezeu trebuie să-ţi ţii capul nu numai drept, ci şi ridicat, astfel încât cea care se va încovoia desăvârşit, faţă de sol, va fi ceafa.
799 Prea multă lume merge la biserică aşa cum ar merge la piaţă.
972 Dumnezeu nu se schimbă, dar se poate îndupleca… Fie ca locul tău de închinare să fie unul de înduplecare!
992 Doamne, dă-ne spiritul acelui gând mereu întors spre lucrurile drepte şi spre împlinirea lor, atât cât ne stă în putinţă, căci, fără Tine, noi nu suntem în stare nici să fim, nici să trăim, după voia Ta.
688 În general, nu-I oferim lui Dumnezeu de bunăvoie decât ceea ce nu avem.
785 Dacă a se sacrifica în numele lui Dumnezeu sau al lucrării Sale înseamnă a se sanctifica, atunci a se sacrifica cu adevărat înseamnă a se sacrifica pe sine însuşi; şi mai înseamnă ca şi Dumnezeu să fie amestecat în toate acestea.
761 Să fim cu Dumnezeu, ştiind cât de mult este EI cu noi. Să ne aplecăm asupra lui Dumnezeu gândind, din timp în timp, la eterna duioşie a atenţiei Sale, mereu spre noi aplecată.
764 Fii purtător de Cer oriunde ai fi.
895 Numele [31], deopotrivă imagine şi sens [32].
573 Dincolo de cursul secolelor e cursa secolelor, acea alergare pasionată spre Scopul Unic, pe o cale mereu nouă, cu toate că ea rămâne mereu aceeaşi.
784 A ne ruga pentru altcineva, înseamnă a reuni cele două iubiri care fac deopotrivă legea şi profeţii. De asemenea, înseamnă a atinge Centrul tuturor destinelor din Lume.
848 Cu privire la noi, Dumnezeu consimte să ne facă cele mai umile şi neaşteptate servicii, cu condiţia ca El să fie cunoscut şi recunoscut ca Unul care le îndeplineşte din iubire.

 

XIX. MOARTEA

 

424 Un fel de a ieşi din timp.
425 O abdicare a creierului şi a inimii. O renunţare definitivă când cadavrul îi spune trupului:,,Nu mai răspund de tine, tu nu mai răspunzi de mine” ; când sufletul, drept răspuns şi fără să aştepte vreun alt răspuns, se lasă-n voia Domnului.
426 O evadare într-un sicriu. O transpunere a căderii Ierusalimului la aventura oricărui om de pe pământ.
431 Moartea e momentul când încetăm să colaborăm, liber, cu Dumnezeu – adică, asumându-ne riscuri şi primejdii – la guvernarea Universului.
441 Moartea nu are leac, dar o putem împiedica să ne facă până şi cel mai mic rău (adică, nici un rău).
436 Nu vei trăi cu adevărat decât la ieşirea din propria-ti moarte.
432 Deja în clipa morţii nu mai suntem decât ceea ce suntem, nimic altceva decât ceea ce suntem, aşa cum suntem şi, atarefiind, tocmai în fata lui Dumnezeu Cel care ESTE şi care nu admite decât ceea ce este.
444 Moartea noastră trebuie închipuită ca pe un gest de iubire din partea lui Dumnezeu, şi primită întocmai.
442 Ceasul morţii este unul ales pentru cei aleşi – şi mai este un ceas ales, un ceas deosebit, pentru că este ceasul celui mai mic rău şi al celei mai mici suferinţe chiar şi pentru cei osândiţi.
440 Moartea nu poate aduce pacea decât celor drepţi. Pentru ceilalţi ea nu este decât o trezire la toate realităţile excluse, pe care – într-o eternitate plină de tulburare, de suferinţă, de insolubilă enigmă a vreunei prezente chinuitoare – însăşi ignorarea lor voită le implică, pe lângă inevitabila lor prezentă.
429 Moartea înseamnă comuniune universală – ca simplu bun comun, primit şi împărtăşit.
442 Moartea noastră nu e o întâmplare, însă şi mai puţin un capriciu. Iar în planul lui Dumnezeu şi conform judecăţii Sale nici nu poate exista un fapt mai premeditat.
446 Cu cât îţi vei aminti mai mult de moartea ta, cu atât îşi va aminti ea mai puţin de tine.
434 Neasemuita noutate a morţii pentru cel care trece prin ea… şi pentru lumea întreagă după ce aceasta o va fi trecut.
428 Moartea, o poartă deschisă, dar nu pentru a evada, nici pentru a intra în închisoare, nici chiar pentru a sări în gol, ci pentrua-şi găsi prin ea lăcaşul, oricare ar fi el.
1098 Oamenii care sunt bine pregătiţi pentru moarte trăiesc cel mai frumos şi cel mai mult.
1048 Un avantaj al morţilor faţă de noi este acela că ştiu adevărul.
433 Morţii au învăţat sinceritatea.
435 Moartea, cheia Cerului sau trapa Infernului.
439 Morţii nu sunt nişte oameni culcaţi, ci oameni care stau în genunchi; ei nu sunt nici oameni care dorm, ci sunt dintre aceia care veghează, care ne veghează.
868 Ceasul cel din urmă… După aceea nu va mai fi alt ceas decât acesta pe care nu-l uităm, binecuvântându-l şi care nu va mai trece.
69 Creanţele morţilor şi prezentarea lor în această viaţă şi în cealaltă. Morţii sunt de temut ca şi cei vii, poate chiar mai mult, dar în alt fel.
445 Atâta lume grijulie îşi face asigurări pe viaţa! – şi cât sunt de puţini aceia care se asigură pe moarte…
427 Moartea, sabat al unui sânge care vrea să se odihnească.
448 Nimic nu seamănă mai puţin cu un cadavru decât un mort: pe de o parte, există o probitate la mort; pe de alta, o mască la cadavru şi la schelet.
449 Cadavrul nu mai are organe. La el totul se află în dezorganizare – mai mult sau mai puţin rapidă.
450 Ca umbră trecătoare a unei forme, cadavrul nu mai depinde nici de trup nici de suflet, chiar dacă mai are ceva din amândouă.
452 Tăcerea cadavrelor este şi tăcerea unui secret încredinţat de Dumnezeu, şi păstrat.
861 Un mort pare a fi totdeauna mai greu decât un om viu.
453 Priveliştea unei dezgropări e chiar mai dureroasă decât cea a unei îngropări.
960 Să ţii în mână nişte oase care modelaseră o faţă!
165 Năruirea Viselor.
438 Pentru cel ce nu e osândit, clipa următoare morţii cuprinde mai multă bucurie decât a cuprins durere însăşi clipa morţii; şi într-o plenitudine aparţinând aceleiaşi ordini.
710 Reproşul tăcut al morţilor poate fi una dintre cele mai chinuitoare frământări ale celor vii.
347 Repausul corpului după moarte dă răgazul necesar sufletului să aştepte în pace sfârşitul, poate atât de îndepărtat încă, al acestei lumi.
962 A citi, ne permite să-i ascultăm pe cei morţi. A ne ruga le permite morţilor să ne asculte.

 

  1. CERUL

 

216 E numele celui mai bun viitor, atât ca cel mai bun cât şi ca viitor.
880 Un Cer care e Spirit.
877 Starea Cerului: perfecta corespondenţă cu Dumnezeu.
869 Viaţa veşnică nu mai este doar un scop de atins (nici saltul şi avântul care-1 însoţesc), ci impactul cu ea pornind de la cel mai îndepărtat trecut imaginabil. E absorbirea Inaccesibilului celui mai excesiv existent, e solicitarea de Dumnezeu ferm articulată, după ce înainte fusese doar bâlbâită, doar postulată de cel creat; ceea ce înseamnă a deveni dintr-o dată primul şi ultimul în univers, infima verigă care-şi trăieşte eternitatea cu Cel Etern, ÎL ASIMILEAZĂ.
831/2 Cerul e Dumnezeu retrăind împreună cu noi ceea ce a fost făcut pentru noi, Memorii de eternitate retrăite.
383 E Spiritul cel mai perfect şi cel mai divin al întoarcerilor. Întoarcerea la Cel Veşnic şi pentru Veşnicie.
878 Cerul pătrunde cu a sa iubire precum este şi el pătruns de ea.
879 A se bucura veşnic înseamnă a trăi de bucurie.
880 Există mai multă bucurie într-un singur moment al Cerului decât în miliardele de secole ale Universului.
876 Misterele lui Dumnezeu ne vor fi încântare; iar secretele Lui, surprize – fără ca ele să piardă ceva din profunzimea lor de mistere şi din calitatea lor de secrete.
881 Bucuria noastră va fi mare cât Însuşi Dumnezeu, deoarece EI va fi bucuria noastră, iar El este Bucurie precum esteIubire.
897 Pacea, solul Cerului.
535 Dacă lucrările lui Dumnezeu încântă deja de pe acum şi de aici, cum le vom privi când le vom vedea în Dumnezeu şi pe Dumnezeu cu ele?
762 Limbajul Cerului este o posesie nemijlocită a spiritului şi cea mai directă îmbrăţişare a inimii.
882 Cerul e când nu vom fi altceva decât bucurie… şi când bucuria lui Dumnezeu va fi bucuria noastră.
357 Oaspeţii ai tuturor timpurilor şi ai tuturor spaţiilor, ai tuturor nemărginirilor şi ai tuturor veşniciilor, în slava lui Dumnezeu.
870 Un cer care este deschis…
780 Câtă bucurie să simţi Cerurile mereu deschise!
883 Să simţi un fel de Creştere a Cerului, până la sfârşitul veacurilor!
871 Paradisul este un loc fără intruşi.
872 Cele douăsprezece triburi ale Poporului Ales. Şi cele douăsprezece atribute ale lui Dumnezeu, la cei Aleşi.
559 „Viaţa de-apoi” ar fi mai bine denumită „Viaţa de-deasupra” sau „Viaţa de-mai-presus-de-toate”.
1055 Perpetuitatea în Cel Etern.
875 Însăşi uitarea va fi uitată şi întreaga memorie va fi în Dumnezeu.
577 Cerul şi Infernul, cele Două Locuri din care, o dată ce ai intrat, nu mai poţi ieşi.
883 Modelul Cerului poate servi la toate.
874 Cerul, o constrângere adusă logicii peremptorii a Infernului şi însăşi etimologiei celor doi termeni.

 

XXI. PURGATORIUL

 

862 E ceea ce înseamnă întârzierea Cerului şi ceea ce o aduce.
865 Ruşinea [33] şi rolul ei în Purgatoriu.
867 Purgatoriul şi suferinţele amorului propriu.
867/2 Sărbătoarea Bunelor Lacrimi în Purgatoriu şi în Cer.
885 Purgatoriul, un Cer al ispăşirii.
166 Loc al unor biete umbre ascultând doar Ecouri.
103 Explozia lanţurilor sfărâmate – ea neîndestulătoare fiind în Iad – însoţită de ploaia necontenită a Eliberărilor.
712 E căinţa încarnată în suferinţă, dând acesteia puteri ispăşitoare şi de sacrificiu… E Transsubstanţierea din spaţiul purificării: lacrimile în locul sângelui, iar durerea în locul trupului.

 

XXII. INFERNUL – DAMNAŢIUNEA

 

79 Iadul [34] nu e nici ofensă adusă lui Dumnezeu, nici căinţă faţă de Dumnezeu.
119 Iadul înseamnă să vrei să trăieşti în absenţa Celui Omniprezent – de altfel imposibilă -, dar, ca voinţă.
132 Infernul nu e nici Mânia lui Dumnezeu, nici Dreptatea Sa, ci însăşi limita Îndurării Sale (dinspre Îndurarea Sa) – şi ultima expresie a Blândeţii Sale, a unei Blândeţi care nu poate merge mai departe.
5 Mâhnirile Satanei şi ale îngerilor căzuţi, pătrunşi de Chemarea Divină nesocotită care, în pofida lor, îi inundă în mod cosmogonic.
148 Infernul e arderea şi nimicirea legăturii între Creator şi creatura umană.
117 Tortura infernală a Evidenţei lui Dumnezeu şi a universalităţii Sale în toate lucrurile
118 Chinuiţi de însăşi renegările lor, puse în afara timpului.
121 Cuvântul de chemare şi de binecuvântare pierdut, şi căruia nu I se mai răspunde. E ceea ce în Cer rămâne ca fiind bun în sine de dimprejurul ,Relicvelor ‘ din Iad. Acesta e rolul de păstrători de Memorie vie şi electivă al Îngerilor Păzitori.
87 De la forma lui Dumnezeu la forma Nimicului.
122 Când ţi-ai pierdut numele, nu vei mai cunoaşte nici un alt nume, nici chiar acela pentru Dumnezeu.
125 În Iad Dorinţa Veşnică rămâne de-a pururi inoperantă, nesatisfăcută şi mistuitoare, fără a putea fi vreodată epuizată sau domolită.
126 Dorinţa şi speranţa sunt înlocuite cu invidia.
127 Să fii cel care nu mai are nimic comun cu cel care a fost iubit – cel de Nerecunoscut ajungând cel Necunoscut.
135 Un Eu subzistent, dar decăzut, fiind deopotrivă autorul, martorul şi victima decăderii sale.
136 În Iad există datoria şi cerinţa de-a fugi de Dumnezeu, dar şi zădărnicia lor fundamentală în faţa însemnelor de neşters ale calităţii operei divine.

 

Infern – suferinţe

145 Geamătul universal stârnit de toate câte au fost şi n-ar fi trebuit sa fie.
161 În Iad „sinele cel bun”, cu a sa umbră, devenit călău, un călău fantomă şi obsesie… Duşmanul… Strigoiul care Bântuie…
168 Eternitatea unui reproş care nu poate fi adresat altcuiva decât sieşi, numai şi numai sieşi.
77 Atunci când „obiectul pierdut” se cheamă Cer…
134 Iadul, parte închisă a Cerului.
120 Nostalgia şi prezentarea a ceea ce ar fi putut să fie… Lumea Posibililor avându-şi, şi aici, locul cu diferitele-i trepte.
82 Infernul ca Inferior, după cum numele însuşi o spune; Inferioritatea, la origine, printre Posibili; iar apoi, apariţia unei mulţimi de trepte.
83 Infernul Îngerilor, cu misterele lui cele mai adânci şi mai neştiute. Iar pentru oameni, mai degrabă sub-cerul decât sub-solul Infernului.
81 Un Infern, ajuns să realizeze contrariul spaţiului, în preajma Abisului.
86 Infernul, infinităţi ruinate.
89 Întunecimi de rea-credinţă.
131 Infernul înmormântat sub Perfecţiunile Divine-şi sub mărturia Universului.
146 Infernul, votul de castitate al Cerului.
147 Distanţare [35] – Infernul ţinut la distanţă – Cel distanţat – proporţiile distanţei păcatului, de la cea mai amplă la cea mai mică.
140 Osândiţii – nişte deţinuţi liberi, în toata neputinţa libertăţii lor, în toata nimicnicia alegerii lor definitive.
130 Adevăratul mormânt al osândiţilor e lumea închisă în care au vrut să moară, şi pe care singuri şi-au construit-o, pentru totdeauna şi numai pentru ei.
124 În Infern (şi pretutindeni în drum), Fantome reale şi Realităţi fantome.
137 Necunoaşterea bucuriei de către cei osândiţi. Încercări de memorare şi de reasimilare. Porţii de fiinţă rămase încă sensibile.
1090 Infernul şi iluziile… nici o iluzie nemaifiind posibilă acolo… doar o mascaradă universală, cu toate tertipurile ei răsuflate.
139 Pierzania… Fiul Pierzaniei… Acel Extrapolat… Acel Rămas-În-Afară amestecat printre toţi cei rămaşi-în-afară, părtaş la toate „lipsurile” – viata în afara principiului vieţii, infirmitate absolută, lipsă de demnitate şi de armonie – subzistând doar prin dizolvarea principiilor de justiţie şi de dreptate.
142 Deranjarea reciprocă a sistemelor în Infern. Totalităţile şi Singularităţile sunt incompatibile. Un haos întreţinut de lupte neîncetate, de amestecuri imposibile, de adversităţi mereu crescânde, mereu prezente. Şi toate acestea cufundate în nesfârşirea unei negaţii universale, unanime şi organice.
143 Semnul distinct al celor Răi e faptul că ei nu iartă nimic şi, mai puţin decât orice, binele. Ei nu ştiu să ierte, dar poate nici nu mai pot să ierte.
144 Imposibilitatea de-a se răzbuna e una dintre torturi, în Infern.
78 Dis-graţia [36] Dizgraţiaţilor
84 Răzbunarea tuturor realităţilor nesocotite (a toate câte n-au fost luate în seamă, nici chiar cu privire la sine însuşi).
210 Măştile devoratoare care mistuie, pervertesc, nimicesc chipurile pe care le acoperă; iar atunci când sunt scoase, chipurile care ies la iveală sunt de nerecunoscut; ele ascund mult mai multe decât ascundea masca.
154 În Infern, lichidări inutile şi imputaţii reciproce se întorc în acelaşi punct. Conturi care nu se închid niciodată între ele.
156
/188
Infernul, un loc care posedă o intrare, dar nu şi o ieşire; un loc din care nu se poate ieşi pe unde s-a intrat.
157 Infernul: desemnare, atribuire, consemnare şi îndeosebi, mai pe urmă, resemnare… nu a lui Dumnezeu faţă de Infern, ci a Infernului faţă de Dumnezeu.
180 Infernul, loc al retragerii fără ieşire, sfârşindu-se, chiar dacă nu printr-o mărturisire, cel puţin printr-o recunoaştere.
177 Liturghie a torturii.
88 Plimbări pe la cei osândiţi, printre ruine de Cer, al cerului lor; printre formele lor extravagante – ele sunt măreţia lor – şi sentimentul înrudirii lor cu sine.
158 Idoli captivi
160 Fabricare de Idoli imateriali în Iad. Ei sunt mai puţin jignitori şi înjositori decât ceilalţi şi mai apropiaţi de imaterialul superior.
162 Iadul, noapte compusă din ignorări, dispreţ şi uitări.
163 Un amestec de uitare a toate câte au fost pierdute şi de ne-uitare a toate câte devin remuşcare, ruşine şi suferinţă.
164 Amestec băltind de vise sterile.
172 „Consumatum est”, în loc de,,Consummatum est” [37]
181 Sufletul torturând carnea şi carnea sufletul.
186 Geamătul infernal ce-şi strigă disperarea: „Dacă Dumnezeu ar putea, fie şi numai preţ de o clipă, să nu mai fie Dumnezeu!”
197 Cerul zgâriat de mâini furibunde.
99 Furtuni care mătură; in Iad – Reconstituirile.
201 Iadul – Dicţionarul Supliciilor.
96 Domeniul lui „Mai-Puţin-Adevărat”.
97 Poftă nestăvilită de Abisuri.
98 O lume fără Îndreptare.
101 Solul – jăratic, apa – lavă, aerul – flacără, dar şi fum încins, nori de scântei, trăsnete întortocheate, făcute ghem.
104 În loc de Potir, elevaţiunea ororii.
105 Dezordinea tuturor dezordinilor.
106 Drept „animale domestice”- vampiri, caracatiţe, lipitori, reptile, păianjeni etc., etc..
107 „Tot ce înfulecă” şi „Tot ce înghite”.
108 Loc de batjocură.
109 Reflexele focului in oglindă.
110 Zidul în oglindă.
111 Porţile [38] în flăcări.
112 Flăcări frigând până şi focul, aşa cum ne frige focul pe noi.
113 Gunoaie străbătute de luciri difuze.
93 Exerciţii şi lecţii de goană.
94 Cristalizarea umbrei.
123 Contemplarea Nimicului de către duşmanii Binelui şi îndârjiţii lui al Sau (Meu).
128 Îndurările uitării până şi în Iad.
129 Domnia [39] Ruginii, în Iad. Panorame nesfârşite de maşinării monstruoase, ruginite, de spade ruginite, de cabluri şi lanţuri ruginite.
170 Stigmatele fulgerului pe membrele celor condamnaţi.
171 Caverne trimiţându-şi răsuflarea gâfâitoare, întretăiată, deznădăjduită.
176 Ploi cu ape ieşite din canale
178 Torturarea umbrei în lipsa persoanei.
189 Tronul care-l mânjeşte şi tronul care-l arde pe cel ce se aşeză pe el.
190 Viaţă de caracatiţă, de vampir, de lipitoare, la anumiţi demoni. Singura lor formă de subzistenţă, ca unic refugiu vital, este aceea de parazit-formă care nu e nici la el, nici „a lui”, care nu se află nicăieri decât în damnaţiunea lui.
193 „Păcătoşii [40] de Drept-Divin”!
194 Controlori ai suspinelor.
195 Fete de fum.
196 Oglindă [41] adaptabilă.
199 Postul Mare al Monştrilor: ajun şi abstinenţă forţate.
202 Cei care privesc soarele cu ochii lor scurşi.
203 Butuci (Blocuri) de gheaţă, de îndată ce sunt aruncaţi în foc, se aprind.
204 Cazanul (Căldarea) unui Ocean pus pe o enormă jarişte.
205 Aici, toate figurile înspăimântă şi toate formele dezamăgesc.
208 Animalitatea oamenilor, domesticită în Infern. Staule, grajduri, cocini sunt destinate dobitoacelor umane, amintind de domesticirea animalelor pământene.
209 În curte, schelete rumegând came omenească, mişcându-şi fălcile alene.
207 Trupuri adunate împreună, atât de înfricoşător sudate între ele – de la picioare la cap – prin buboaie, răni deschise, excrescenţe ale cărnii încât nu pot fi separate decât prin sfâşiere.
211 Cadavre întinse pe excremente, sub o ploaie de puroi şi de nenumărate alte lichide.
213 Într-o înghiţitură uriaşă se pierde şi înghiţitorul şi cel înghiţit.
1080 Vampiri înecaţi în sânge.
483 Lemnul uscat vrea să se înalţe, ca odinioară sub imboldul sevei, dar acum o face sub forma flăcărilor.
215 Ce deosebire între zgomotul săriturilor în Apa Neagră din Infern şi liniştea salturilor în Abis.
214 În loc de „Sursum Corda” [42], „ne simţim greu la inimă” ca atunci când ne vine să vărsăm.
1058 Coloane devenite buşteni în flăcări şi torţe aprinse.
1075 În Infern, numele lui Dumnezeu e scris pretutindeni, dar pe dos.
1091 Nemuritor, chiar fără voia lui.
182 Cu oglinda-n mână… pentru că există supliciul şi legea permanentă a oglinzii, a unei oglinzi însufleţite care, deodată, rânjeşte şi muşcă.
554 Hamali încovoiaţi sub povara greţoasă a unor intestine duse în cantităţi copleşitoare care le acoperă umerii şi spinarea.
183 „Bobina Sacră”, adică tot ce se învârteşte nelimitat în jurul axei sale, într-o continuitate de o perseverentă oarbă sau, mai degrabă, cu perseverenţa unei continuităţi oarbe.
184 Serviciul de pe pământ, obligatoriu în Infern ca un serviciu militar, dus până la ridicol şi aparţinând aceleiaşi ordini.
173 Sanctificare a Infernului
175 „Pentru a şti ultimele secrete, dacă n-ai trecut încă prin moarte, treci, cu ochii deschişi şi inima neprihănită, prin Infern”.

 

Judecata din urmă

51 Judecata din Urmă-va fi atunci când va exista destulă bucurie care să poată fi oferită şi când supliciul n-ar mai putea creşte ca număr şi intensitate.
863 Data finală împinsă până ia anularea tuturor efectelor rele ale răului.
138 Cartea [43] Uitării nu are titlu, ea începe cu sfârşitul, multiplicând vârtejul paginilor albe (sau şterse) ale foilor ei volante.
152 Fuga Hazardului din faţa lui Dumnezeu şi cea a Răului care ar mai vrea să facă rău dar nu mai poate, redus fiind la ceea ce el nu este.
150 Litaniile [44] Hazardului.
151 Proiectări ale realităţii numai prin mecanismele secrete ale Hazardului.
59 Judecata din Urmă e ceasul în care nu va mai fi nimic de uitat şi nimic de ignorat.
1059 Proclamarea Ordinii – Reclamarea Dreptului.
1094 La Judecata din Urmă, înlocuirea, dintr-o dată, a Providenţei cu toate evidenţele.
54 Judecata din Urmă – o strălucită revanşă compensatorie asupra tuturor nesăbuinţelor gândite, spuse, scrise, perpetuate; o minunată dezvăluire a ceea ce este.
53 Pacea Finală: Pacea a ceea ce rămâne Irevocabil, Pacea universalei perfecţiuni a raporturilor, Pacea Îndurării, Pacea unei Uri reduse la o întoarcere asupra ei însăşi, Pacea eului fixat întru Eternitate, Pacea celei mai proporţionale şi echilibrate distribuiri.
52 Judecata din Urmă. După care, nu se va mai judeca, nu va mai fi nimic de judecat, nici nevoie, nici puterea de-a judeca; va fi doar necesitatea de-a vedea, de-a admira şi de-a pătrunde.

 

Judecata din urmă: semne premergătoare

49 Toate cerurile, de azur sau de nori, vor fi brăzdate de stranii fulgere întunecate, care le vor crăpa, păta sau sparge.
187 Un Cer-al-Minciunii – plin de pete negre pe un fond gălbui, ca blana unei pantere.
174 Un cer ca de pustiu, estompat – sub furia furtunii – de nisipul arzător şi greu, în loc de ceaţă şi de nori.
85 Un cutremur al Eternităţii, pe lângă care toate celelalte cutremure, de pământ şi de cer, par simple jocuri de copii.
1052 Rafale de Spaimă trec peste făpturi şi lucruri, iar vântul gonind cu furie îndoaie şi mătură tot ce-i cade-n cale.
339 Fierăstrăul fulgerelor cu mişcări violente retează stânci şi copaci uriaşi.
114 Ca o mare ridicată vertical.
115 O mare cu o cădere uluitoare îşi varsă întreaga imensitate asupra ei însăşi.
1063 Mâini care-şi sfârtecă faţa aruncând departe fâşiile smulse.
1064 Un cântec ce cobora încet în Abis.
188 Horcăiturile unei mulţimi muribunde se ridicau în acelaşi timp cu un zgomot de nedescris, cuprinzând de la un capăt la altul orizontul.
66 Cadavrul în plină lumină.
674 Învierea depăşeşte viaţa de dincolo de moarte.
849 Insurecţia resurecţiilor. Resuscitaţii ca insurgenţi.
854 La Judecata de Apoi numele lui Dumnezeu strigat în acelaşi timp de tot ce există.
287 „Exsurge, Deus!” [45] Dumnezeu care se ridică, se ridică în picioare, cu toată statura Sa de Dumnezeu.
1016 Dumnezeu insurgent.
576 Învierea trupurilor, întoarcerea relicvelor, împreună cu fructul tuturor minunilor şi cu legăturile nou create între atâtea făpturi, în stare de slavă a ceea ce nu mai era nici măcar trup şi nu mai ţinea de suflet.
1095 Multiplele ceruri acoperite de constatări în loc de constelaţii.
856 Defilarea. Apariţia în lumina divina a tuturor umbrelor proiectate de „Faptele Ascunse”, de „Faptele Uitate”, de „Faptele Neasumate”, o defilare tremurândă şi înfricoşătoare a Martorilor Veniţi pe Neaşteptate.
1077 Zdrenţele tuturor timpurilor şi ale tuturor costumelor.
179 Tatuaţi fiind de întreaga istorie şi de toate chipurile propriei lor ruşini.
56 Încredinţaţi fiind unor semne întunecate pe un fond de lumină şi unor semne luminoase pe un fond întunecat.
61 Faţada Exteriorului şi faţada de dinăuntrul Interiorului.
62 Improbabilul se alătură Neprevăzutului – pentru a lovi.
60 Surpriza Ruşinii şi invazia necruţător de intimă a Remuşcării.

 

Judecata din urmă: sentinţa celor osândiţi

80 Lupta între Indicibil şi Indelebil.
67 Cine te-a împuternicit să-L judeci pe Dumnezeu? Cine ţi-a încredinţat vreun mandat de arestare? şi dreptul de-a judeca?
857 Tu ai trecut prin mine şi eu am trecut prin Tine. lată-mă acum în fata Ta cu un eu care nu mai trece.
68 „Relicvele” cereşti ale celor răi şi contestarea eului adevărat. Câtă durere în această dezbatere! –”Eu nu-l cunosc decât pe acesta…” –”Eu nu-l cunosc decât pe celălalt…”.
850 Meriţi tu oare dobândirea eternităţii, în numele tău, în numele tuturor şi în numele fiecăruia, chiar şi în numele lui Dumnezeu?
133 Moartea ca retrezire la viaţă.
192 Cei Fără-Cer.
63 Revolta cântarelor care, zdrăngănind din braţe, lanţuri, talgere de dimensiuni cosmice, se lovesc între ele cu o violenţă de neînchipuit.
65 Blestemul nu e veşnic doar pentru că este blestem, ci şi pentru că a fost ales să fie aşa de cel blestemat. Calitatea lui de etern nu se datorează doar adjectivului care i-ar fi fost adăugat, ci şi unei voinţe Atotputernice ca formă de Pedeapsă.
866 În locul unui „corp glorificat,, – proteze; dar care, în privinţa capului, nu pot fi de folos.
855 Crucea şi moartea morţii. Crucea care este înfiptă în mormântul morţii, la Judecata de Apoi.

 

Sfârşitul lumii

1070 O dată cu Judecata din Urmă-sfârşitul Viitorului. Pentru Infern dispare definitiv şi ultima iluzie. Tot atunci se instaleazăOrdinea Imuabilă, cu singurul ei rol, cel de splendoare pură şi definitivă.
853 Învierea cărnii face în aşa fel că nimic nu mai rămâne neîntrebuinţat, că totul e folosit spre slava lui Dumnezeu în toate şi in fiecare.
858 Lumea Cealaltă e lumea in care nimeni nu mai poate înşela pe nimeni. Iar după Judecata din Urmă, devine lumea în care nimic şi nimeni nu mai poate fi cunoscut greşit.
307 Când totul a dispărut, Dumnezeu rămâne; şi nu rămâne ca un reziduu sau ca o abstracţiune purificată, ci ca prezenţă a unui Etern, ca origine eternă a oricărei vieţi.
852 Raporturile între sfârşitul lumii şi sfârşitul fiecărei fiinţe umane…
1062 Liniştea imensă a unui foc lichid.
102 Pământul topit în ocean şi oceanul împietrit în pământ.
75 Aştri nebuni, poticnindu-se în propriile lor orbite, în goana lor frenetică încălecându-se unii pe alţii.
91 Aştri întunecaţi, pierdui în tenebre, neputând face nimic altceva decât să rătăcească şi să se izbească între ei, nefiind folositori la nimic, nici chiar la propria lor distrugere.
191 Gunoaie gravitează ca nişte sateliţi în hăul imens al nopţii care nu mai ştie nimic despre nimic.
50 Lucruri năruite… ca mâncate de vreme şi de oameni.
92 Suflarea [46] Vidului – singura aparenţă subzistentă a vreunei realităţi.
1054 Haosul unui vid nedeterminat.
64 După Judecata din Urmă, Lipsa nemaiatrăgând după sine nici o lipsă.
74 Uitarea-Eternă.

 

XXIII. METAFIZICĂ ŞI FIZICĂ

 

916 Eternitatea este cea care împinge timpul să înainteze şi nu timpul e cel care dă viaţă eternităţii.
918/2 Eternitatea [47] se află,,mereu la mijloc”.
920 Vidul nu desenează decât o siluetă a Nimicului
911/2 Studiul Vidurilor
922 Neantul-relativ [48]. Rolul transpus al zerourilor.
924 Substanţa Substanţei.
913 Infinitul nu e un compus
915/2 Totul este împreună.
919 „Locul ar fi oare numai axul unei curse?”
920 Ocazii, tangente sau intersectări de lumi?
921/2 Mişcarea e o schimbare de poziţie, noţiune eminamente imaterială.
922/2 Tenebrele sunt un fel de ruşine a spaţiului.
923 Nici o boltă fără contraforturi.
929 Timp, spaţiu… şi concurenţa Posibililor.
934 În mijlocul unei Simetrii.
945 Condensarea timpului.
946 Condensare şi densitate.
947 Diferenţe şi interferente.
944 Cercul care dispare, înaintând în Spirală.
948 Durata înseamnă „ proporţii în Eternitate”; rolul lor, relaţiile lor, efectele lor.
933 Nu există altfel de suprafeţe decât limite.
921 Noţiunea Nimicului – în raport cu Timpul şi cu Originea răbdării în Eternitate.
938 Abisul cel mai la îndemână şi cel mai des întâlnit rămâne, oarecum mereu, prin el însuşi, inviolabil.
907 Satul priveşte trenul trecând, iar trenul satele. Fiecare dintre ele este evenimentul de moment ai celuilalt.
588 Ritmare prin succesiunea morţilor.
224 Partea de vis din spaţiu şi timp.
931/2 Soarta locurilor este tot atât de schimbătoare şi de efemeră ca cea a clipelor, deşi nu pare.
99 Lăcomia Abisurilor.

 

XXIV. VARIA

 

1056 Marcarea timpului prin înşiruirea fulgerelor.
1086 Respiraţia fulgerului care trece.
925 Printre tunete precum şi printre voci, există unele care par a deplora, altele a implora, altele a explora. Iar în timbrul şi accentul lor, reproşul, blestemul, regretul, căutarea, cererea par a vrea să se facă auzite.
22 Anonime omonime.
898 Să culegi acele fructe ale cerului pe care le numim aştri.
903 Solul face busola.
906/2 Misterul, ceva ce trece dincolo. Secretul, ceva ce se ascunde în interior.
906/2 Model înzestrat cu maliţie.
907/2 Primejdia Recifelor de umbră.
910/2 De ce credem că sunt întemeiate conversaţiile oamenilor, atât de lipsite de temei?
961 Moartea Cărţilor şi „Cartea Morţilor”.
963 Mireasma mării în bătaia soarelui.
964 Aripi de foc.
965 Beţia flăcărilor lingând jăraticul încins.
966 Să te avânţi călare pe spinarea fulgerului.
954 Prezentul, o pădure de semne de întrebare; trecutul, de semne de exclamare; viitorul, de semne de suspensie.
972 Păduri străbătute de aştri, de la toate înălţimile, printre trunchiuri, ramuri, frunzişuri şi cărări.
989 Măruntaiele pământului produc diamante; cele ale omului, excremente.
894 Nume şi Sunet.
987 Orice Eroare e ca un pui, poate adânc, dar lipsit de mister, îngust, întunecos şi un prea put,in generos distribuitor de apă, de-o calitate îndoielnică.

 

XXV. REFLECŢII ASUPRA STĂRII LUMII (1947-1952)

 

1039 Apariţia la orizont a unui lanţ muntos animat de o viteză nebună, crescând in fiecare clipă în înălţime şi care nu era altceva decât revărsarea unui Ocean de sânge. Război şi crimă, şi plăcerea unei băi de sânge în locul unei transmiteri voite şi binecuvântate de la un secol la altul. [N.B. Septembrie 1939: revărsarea Germaniei naziste şi a Rusiei sovietice asupra Poloniei şi României].
809 Starea lumii actuale: redeschiderea şi revizuirea tuturor proceselor, trezirea tuturor conflictelor, transformarea ipotezelor în dogme şi reducerea dogmelor la calitatea de ipoteze.
185 Echipa [49] „Marilor-Vânători-de-Dumnezeu” şi iuţeala lor de-a coborî in Abisuri după fiecare înfrângere. Neobosita lor convocare.
25 Revelaţiile [50] transformate în probleme, Poruncile în măsuri poliţieneşti, învăţăturile in opinii discutabile, sacramentele in amintiri mai mult sau mai puţin înţelese, simbolurile în embleme convenţionale.
969 Nicidecum reducerea contrariilor la aceeaşi identitate, ci concilierea a ceea ce e inconciliabil.
26 Mitologica Providenţă a Neantului născut din Supremul Hazard.
990 În loc de teologie, o diversitate în embriologie. Tratate de bucătărie în locul unei adevărate hrane.
27 O luptă deosebit de îndârjită a spiritelor rele cu Providenţa şi cu manifestările Providenţei.
28 Încercare penibilă şi vană de-a modela şi dărui o formă tuturor incoerenţelor, tuturor viermuielilor divergente şi rătăcitoare.
57 „Credeul” Rătăcitorului „Necredincios” – Mulţime în loc de Biserică; colecţie de multiplicităţi; indiferenţă faţă de moralitate şi de Spiritul Sfânt; Universitate în loc de Universalitate; şi Babelismul care uzurpă condiţia apostolică.
32 „Tatăl Nostru” devenit un Altfel de tată, un soi de cumătru al speciei noastre. Iar Fiul, nemaifiind fiul Tatălui, este cel mult fiul fanteziei noastre.
537 Omul cu cât se ştie mai indestructibil cu atât el ştie mai bine că Dumnezeu e indestructibil. De aceea duşmanii lui Dumnezeu se străduiesc să dovedească, în primul rând, distructibilitatea omului, ca apoi să se ajungă la distrugerea valorii de Dumnezeu în om.
40 Echipa [51] cea mai necioplită a „Izgonitorilor-de-Dumnezeu”.
7 Profeţii Minciunii şi Evangheliştii Neantului.
1044 Protectorii Nimicului. Împiedicătorii fiinţării. Duşmanii Creaţiei şi ai lucrului creat; ai duratei lucrurilor create.
169 Vampiri ai memoriei, ai memoriei inimii, ai memoriei spiritului.
149 Propagatori ai tratatelor despre existenta Neantului, despre incognoscibilitatea celei Dintâi Taine sau a Celui din Urmă Recurs.
486 Ajungem să izolăm greşeala de reproşul interior şi de remuşcare, aşa cum izolăm durerea de o operaţie chirurgicală. Dar, ca şi în cazul acesteia, înlesnim repetarea greşelii
993 [7.V.1922, cu prilejul unei comunicări a Rev. Păr. Peillaube despre Freud, la Institutul Catolic de la Paris, Vladimir Ghika scrie]
Psihanaliza Cuvânt impropriu,
O teorie murdară
Practici cărora nu li se potriveşte cuvântul curat [52]
[N.B. Datorită prietenului său, N. Paulesco, primul care a făcut cercetări asupra ipofizei, el cunoştea rolul glandelor endocrine şi al hormonilor asupra instinctelor.]
821 Conform principiilor sale, pretinsa ştiinţă a istoriei ar trebui să fie precedată de o istorie a ştiinţei care ar face-o să-şi piardă şi mai mult trăinicia.
818 Nu există istorie, dacă nu există martori.
820 Pentru ca istoria să se poată numi istorie, câte violări de secrete n-ar fi necesare, începând de la Dumnezeu la toţi cei care suntem, până la fiecare în parte.
6 Ura [53] faţă de Mărturie: Efortul [54] de-a o distruge, slăbi, împiedica să fie.
595 Ieşită din măruntaiele secrete ale trecutului, acea Mărturie se prosternează în fata tainicelor măruntaie ale viitorului.
986 Împodobim cu denumirea de „civilizaţie” drumul parcurs de omenire de la omul cavernelor (până) la omul tavernelor.
48 Magia luând locul minunii, iar Posesia locul Sfinţeniei, Posesia tinde să posede atotputernicia.
1081 Se izbesc între ele nenumărate cuvinte care nu se potrivesc cu nimic. Intervin apoi ecourile care tulbură şi mai mult confuzia.
985 Mulţimea imensă a celor care refac sau au voit să refacă lumea după bunul lor plac.

 

[N.B. După îndoctrinare, regimul]

70/2 Agenda Minciunilor.
70 Ierarhia Minciunilor şi ordonanţele severe pentru respectarea ei.
717 Domnia bunului plac.
873 Oficiul de consacrare a noului Cer.
553 Drumurile [55] blestemate. – Minciuni încoronate, Morţi sărbătoriţi.
73 Îndrumătorii, în bejenie.

 

[N.B. Grija lui Vl. Ghika de-a salva credinţa celor devotaţi]

798 Maică Sfântă, ajută-mă, învaţă-mă să am grijă de Isus.
810 Invazia mediocrităţii şi etapele ei.
484 Rătăciţii nu pot duce decât la rătăcire.
30 Din tulburare în tulburare, din incertitudine în incertitudine, din risc în risc, din influentă în influenţă.
24 Ce-ar putea însemna, chiar în cazul nostru, acel „a veni de hac Tatălui” – sau în cazul unor fiinţe foarte dragi -, plătind preţul fie şi numai al unei absente prelungite, al unor incertitudini în care tulburarea se amestecă cu o profundă nelinişte!
816 Schimbări care nu sunt neapărat nestatornicii.
708 Alăturări care produc alipiri. Reuniuni momentane care produc uniuni.
549 Niciunde oamenii nu se află într-o complicitate mai josnică decât într-un complot.
31 Revolta şi efectele revoltei îi pot angaja pe cei implicaţi, la fel ca supunerea şi efectele supunerii, ca Misiunea şi roadele Misiunii.

 

Recomandări:

27 Păzeşte-L pe Dumnezeu cum te Păzeşte El pe tine!
808 Deviza credinţei: „Mereu mai multă!”
772 Uită-te la Dumnezeu şi nu-ţi va mai fi teamă. Îndeosebi, dacă-L priveşti drept în faţă, aşa cum te priveşte El pe tine şi aşa cum te vede.
769 Deviză pentru cei ce-L iubesc pe Dumnezeu: „Să aştepte totul şi să nu se teamă de nimic…”
806 Ardoarea slugărniciei discreditează ardoarea şi nu face decât să acrediteze slugărnicia.

 

În timpul regimului de teroare

812 Pentru mulţi, în zilele noastre, a respira înseamnă a suspina.
206 Orice prezenţă avea forma unei bănuieli sau a unei ameninţări.
817 Se mai strigă şi azi: „Daţi-i animalelor, pe creştini!” Numai că animalele nu aparţin aceleiaşi specii [relatare de către A.B.]
859 Puţine cuvinte sunt atât de tragice ca acela de arestare; în ceea ce priveşte însă propria noastră soartă, faptul de-a fi arestat, şi nimic mai mult, este formidabil. [N.B. O primă arestare, în octombrie 1948, a precedat ridicarea din noiembrie 1952].
176 Somnul-Bântuit
198 Singurele călătorii, călătoriile Fricii.
509 Drumul spre întuneric şi drumul în întuneric, acesta din urmă recunoscut numai de talpa picioarelor. [N.B. Deplasările încolo şi încoace pentru interogatorii se făceau în întuneric, cu ochelari negri pe ochi.]
107 Oamenii fac faţă mai uşor unor pericole precise decât unor eventualităţi şi iminenţe ameninţătoare.
616 Ce poate însemna pentru creştin pedeapsa la moarte şi calitatea de condamnat!
823 Ghilotina şi trapa. Ghilotina vrea să fie exemplu şi lecţie publică. Trapa este neliniştea în faţa neprevăzutului, saltul în necunoscut, o dispariţie subită şi discretă.

 

Interogatorii

1088 Pe de-o parte, Curiozitate, Indiscreţie, Viol al sufletului (al conştiinţei). Pe de altă parte, cei ce rămân invulnerabili, cu ajutorul lui Dumnezeu, în confruntarea cu aceste etape.
811 Teribila situaţie de-a nu şti cărei spaime să-i dea curs: fricii de-a vorbi sau fricii de-a tăcea.
488 Omul se simte, moralmente, dezbrăcat în public şi, fără să existe vreo vină în acest sens, el simte totuşi într-un fel descumpănirea celui care e dezbrăcat de hainele sale în fata lumii.

 

Judecata

159 Aduşi în fata unui tribunal format din idoli.
[N.B. Să fie vorba de portretele conducătorilor de Partid? sau de oamenii lor atotputernici?]
813 Procesele de idei se fac acum fără instrucţie, în toate sensurile cuvântului; de Ia nuanţe brutal de directe la nuanţele cele mai juridice.
542 Satisfacţia de-a trece peste făpturi umane, călcându-le în picioare!
815 Avocaţii sunt şi vor fi, in ambele sensuri ale adjectivului, ultimii dintre romancieri.
860 Măsuri care sunt deja o sentinţă.
[Sentinţa e hotărâtă înaintea măsurilor de ridicare sau de arestare, înaintea procesului şi a instrumentării Iui.]
55 Sentinţe de condamnare care sunt deopotrivă – atât prin forma lor de redactare, cât şi prin sensul celălalt al cuvântului – sentinţe edificatoare.
[N.B. trei ani de închisoare de-a fi scris fratelui său, de-a fi scris la Roma. Adică: afecţiune familială şi iubire de Biserică, în ciuda consecinţelor.]
47 Laudă adusă binelui prin rău.

 

Închisoarea

46 Oroarea şi mila luptând între ele.
447 Doamne, fă în aşa fel încât ultimele gânduri să nu-mi fie nevrednice de Tine, nici de mine…
167 Singur în moarte şi in pustiul unui Abis. [Jilava, 16 mai 1954]
967 Un soare ce-şi cântă nebuneşte exaltarea, precum şi strălucirea.

 

XXVI. VIITORUL

 

614 Fie şi numai prin rezistenta noastră şi comunicarea adâncă între noi, putem vedea că nu avem de-a face cu o lume de descurajaţi. E ca o lecţie suplimentară de curaj.
819 Cum pot fi relatate amintiri şi cum pot fi povestite lucruri ale căror dimensiuni depăşesc totul, şi în toate sensurile?
673 Par decolorate şi restrânse, ca tablou şi relatare, reprezentările pe care le putem face despre evenimentele, locurile şi momentele trăite.
804 În încercări, să nu uiţi niciodată că ameninţările nu sunt decât ameninţări, iar incertitudinile doar incertitudini. Şi, mai ales, să nu iei în considerare decât ceea ce e real şi actual.
805 Triumful martirilor, pentru martiri, este Cerul: dar şi pentru ceilalţi e Cerul, tot prin ei. Nici pentru călăi el nu este infernul. De altminteri martirii i-au condus adesea şi pe călăi spre alte orizonturi prin rugăciunea lor de har.
807 Dumnezeu nu are nevoie de avocaţi. EI vrea să aibă fii. Şi vrea deopotrivă ca ei să fie copii şi, mai ales, copiii Săi. Dumnezeu nu are nevoie de avocaţi, de avocaţi care adesea Îi aduc insulta de a-L scuza şi de-a pleda, aşadar, vinovat. Unicul avocat pe care-L cunoaşte şi recunoaşte Dumnezeu e Spiritul Sfânt, avocat şi consolator; avocat prin Sfinţenia Tatălui şi a Fiului în noi; şi, dacă ne este îngăduit să ne exprimăm astfel, avocat şi consolator al Tatălui şi al Fiului, în măsura în care este şi al nostru.
987 Se va reuşi să se facă aur în mod curent chiar în clipa când se va ajunge la distrugerea substanţei aurului, la fel cum s-a reuşit obţinerea ei. Atunci nimic nu va mai valora nimic. Şi totul va fi expus totului. Acestea vor fi ultimele bătălii ale distrugerilor reciproce şi ale producerilor secrete.

XXVII. ALTE REFLECŢII

 

1 Dumnezeu ştie totul despre tot – Noi nu ştim totul despre nici un lucru, oricât de neînsemnat ar fi acesta.
2 Puterea timpului nu e în timp.
3 Anumite ispite nu par a fi decât un şantaj al mormântului.
4 Locul gol de la masă sau din cămin, ce durere în doliul tău ! – dar locul gol de Dumnezeu din viaţa ta ?
5 Lumina este numele primului extaz.
6 Greşeala este iubită uneori tocmai pentru calitatea ei; anume, pentru ceea ce ea reprezintă ca evaziune şi sfidare.
7 Oricărui idol cel mai mult îi lipseşte o inimă.
8 Orice rău în om = un bastard între înger şi animal
9 Se simte că Cel care a făcut lumea, a făcut-o fără oboseală.
10 Mai mare e bucuria în cer pentru un păcătos care se căieşte decât pentru cei drepţi care nu se abat din drum. Domnul nostru ne-a spus-o. Dacă într-un întors la Dumnezeu tu poţi fi martorul sau chiar instrumentul unei atari bucurii a binelui, aceasta se întâmplă pentru că Cerul a intrat în tine sau pentru că te afli deja tu în el.
* Atenţia acordată lucrurilor mărunte este economia virtuţii.
* Înţeleptul nu spune ce face, dar nu face nimic ce n-ar putea fi spus.
* Plăcerea de-a face bine e singura care nu se uzează
* Ce poate fi mai greu de suportat decât prezenţa celui pe care I-am ofensat şi căruia nu-i putem reproşa nimic.
* Adevărurile pe care nu ne face nici o plăcere să le aflăm sunt cele pe care ar trebui să fim cei mai interesaţi să le ştim.
* I se iartă totul celui care nu-şi iartă nimic.
* Omul se poate pleca în faţa virtuţii, dar virtutea nu se pleacă niciodată în fata omului.
* Căinţa e primăvara virtuţilor.
* Cărţile îmi vorbesc spiritului, prietenii-inimii, cerul-sufletului, restul – urechilor.
* Numai eternitatea poate da naştere timpului. 155
* E mai cumplită despărţirea de viaţa veşnică decât de viaţă. Să mori e mai nimic pe lângă acea separare.
* Toate trebuie văzute în Dumnezeu. Să-L revedem pe Dumnezeu, în toate.
* Iertarea nu e niciodată un fel de minciună pioasă (ar însemna că suntem neîncrezători în natura aproapelui) (ar însemna că judecăm greşit natura aproapelui)
* Preferatul poartă numele Precursorului.
* Cu totul al Tău – Numai al Tău – Pe de-a-ntregul în Tine.
* Societatea umană trăieşte numai din împrumuturi-şi nu fac operaţiuni decât pe capitalul celuilalt.
* Mânia poate să condamne; ea e incapabilă să judece.
* Pe puncte şi la periferia sufletului se joacă istoria lumii.

 

 

Rugăciuni şi zile[56]

Joi / Drumul Crucii – Viaţă supranaturală
Vineri / Viaţă supranaturală – Drumul Crucii


Doamne Isuse, dă-mi tăria să fiu din ce în ce mai umil şi să Te iubesc tot mai mult.

Luni

 

Doamne Isuse, îndepărtează de mine-dacă mi-ai îngădui să Ţi-o cer-ocaziile de-a săvârşi păcate veniale.
Marţi

 

Doamne Dumnezeule, nu lăsa să se şteargă în mine sentimentele pe care uneori le am faţă de Tine, atunci când mă ajuţi să Te iubesc.
Miercuri

 

Stăpâne, potoleşte în mine toate simţămintele care m-ar putea abate de la Calea Ta.
Vineri

 

Isuse, ajută-mă să Te iubesc mai mult decât pe toate creaturile din preajma mea.
Duminică

 

Doamne, înlătură vălurile care-mi întorc gândul de la realitate = drumul spre moarte.
Miercuri

 

Stăpâne, Te rog cu tărie să mă îndepărtezi de orice conversaţie inutilă sau primejdioasă
Vineri

 

Doamne Dumnezeule, ţine-mă departe de orice ispită.
Luni

 

Doamne Dumnezeule, ajută-mă în suferinţa mea şi ocroteşte-o pe aceea pe care atât de mult am iubit-o.
Marţi Sfântă Fecioară-Maria, noi suntem fiii Tăi; nu ne lăsa, o Mamă, să ne abatem de la buna purtare, chiar dacă cu bună-ştiinţă acest lucru noi îl voiam.

 

  1. Toate notele de subsol aparţin traducătoarei
    2. Prin greutăţi spre stele
    3. Formula rituală, Amin
    4. Cartier parizian; pe atunci, unul dintre cele mai mizere.
    5. Lipsa unui punct final (cf. mss.), la sfârşitul acestui fragment (dar şi al altora), poate să sugereze ideea de continuitate, de prelungire a gândului enunţat in paragraful următor.
    6. În franceză ,infinise”, cuvânt creat care dezvăluie la autor o discretă tendinţă ludică pe care traducerea încearcă să o redea printr-un echivalent românesc – inexistent în lexic.
    7. Citire în interior
    8. Mintea mişcă materia.
    9. În franceză, joc de cuvinte pe morfemul ,,comm-”: commandement commence-ment comment. E imposibil de tradus formal analogic, fără alterarea sensului.
    10. Reflecţia se bazează, ca formă, pe jocuri de cuvinte, imposibil de redat altfel decât prin neologisme supărătoare în limba română.
    11. Cu majusculă în textul francez (Les Signes).
    12. Cu majusculă în textul francez (Le Mystere).
    13. Joc de cuvinte între fait (fapt) şi fete (sărbătoare).
    14. Cu majusculă în textul francez (La Misericorde).
    15. Cu majusculă in textul francez (L’Appel).
    16. Cu majusculă in textul francez (Notre Ennemi qui etes cache).
    17. Cu majusculă în textul francez (Le Moi).
    18. Expresie compusă, creată de Mgr Vladimir Ghika, alcătuind o complementaritate tot negativă faţă de „denaturati”.
    19. Joc de cuvinte între „homme del’etre” şi ,homme de lettres””.
    20. Cu majusculă în textul francez; la fel şi în următoarele gânduri. (Le Verbe).
    21. Cu majusculă in textul francez (Le Signe).
    22. Locul din Templu unde se păstra Chivotul.
    23. Cu majusculă in textul francez (L’Esprit).
    24. În franceză ideea e exprimată printr-un joc de cuvinte: „souvient”, „survient”, „subvient”.
    25. Cu majusculă in textul francez (La Foi).
    26. Cu majusculă în textul francez (La Magie).
    27. În franceză, joc de cuvinte, exprimat prin: „Dieu dement”„dement Dieu”.
    28. „Iubirea mea este povara mea”, „chiar şi povara mea este iubire”.
    29. Cu majusculă în textul francez (Le Prochain). La fel şi-n următoarea reflecţie.
    30. Cu majusculă în textul francez: (La Priere).
    31. Cu majusculă în textul francez (Le Nom)
    32. Totodată joc de cuvinte, imposibil de redat, între „image” şi „mage”.
    33. Cu majusculă în textul francez: (La Honte).
    34. Pretutindeni cu majusculă în textul francez (L’Enfer).
    35. Cu majusculă în textul francez (L’Ecart); totodată joc de cuvinte: „Ecart” având şi înţelesul de “abatere”.
    36. Lipsire de har.
    37. „distrugere” în loc de „desăvârşire”.
    38. Cu majusculă în textul francez (Les Portes).
    39. Cu majusculă în textul francez (Le Regne).
    40. Cu majusculă in textul francez (Les Pecheurs).
    41. Cu majusculă in textul francez (Le Miroir).
    42. „Sus să avem inimile”.
    43. Cu majusculă în textul francez (Le Livre).
    44. Cu majusculă în textul francez (Les Litanies).
    45. „Ridică-te, Doamne!”
    46. Cu majusculă în textul francez (L’Haleine).
    47. Majusculă în textul francez (L’Eternite).
    48. Cu majusculă în textul francez (Le Neant-relatif).
    49. Cu majusculă în textul francez (L’Equipe).
    50. Cu majusculă in textul francez (Les Revelations).
    51. Cu majusculă in textul francez (L’Equipe).
    52. Joc de cuvinte, imposibil de redat in română, format pe cuvintele „propre” = curat, „impropre” = impropriu (nepotrivit), „malpropre” = murdar.
    53. Cu majusculă in textul francez (La Haine).
    54. Cu majusculă in textul francez (L’Effort).
    55. Cu majusculă în textul francez (Les Routes).
    56. Titlu dat de traducătoare.