Sarbatorirea a cinci ani de la alegerea actualului Pontif, Benedict al XVI-lea, ne prilejuieste amintirea legaturii stranse pe care Vladimir Ghika a avut-o cu Urmasii lui Petru in decursul vietii sale. In fotografia care deschide aceste randuri, din care se vede un detaliu mai jos, il avem pe parintele Ghika in spatele Sfantului Parinte Pius al XI-lea, probabil in anul 1925.
Mai inainte, Papa Leon al XII-lea il indemnase sa studieze filosofia si teologia tomista devenind unul dintre putinii laici teologi ai vremii. Devenit catolic in 1902, in timpul acestui episcop al Romei, isi va continua activitatea sub guvernul lui Pius al X-lea si Benedict al XV-lea, pentru ca intr-un fel el depindea direct de autoritatea Sfantului Parinte care l-a trimis apostol laic in lume. Iar lumea lui Ghika era, asa cum ilustreaza biografiile, atat cea a saloanelor bogate cat si a cotloanelor sarace.
In timpul lui Pius al XI-lea, cel din fotografie, Vladimir Ghika a devenit preot si prelat al casei pontificale, ocupandu-se de saraci, de refugiati, de leprosi … dar si de intelectuali si de mari personalitati … strabatand Europa si lumea pentru Congrese Euharistice sau intemeieri de lacasuri monastice. Calea apostolatului sau era „calea ferata”, cum obisnuia sa spuna.
Anul inaugurarii pontificatului Papei Pius al XII-lea, 1939, coincide cu cel al intoarcerii lui Vladimir Ghika in Romania. Aici va ramane pe durata razboiului si de aici va auzi vocea papei care vorbea despre contrastul dintre credinta catolica si ideologiile materialist dialectice care ajunsesera sa guverneze in estul Europei (Humani Generis – 12 august 1950).
Guvernul de la Bucuresti, exponent al acestor ideologii, a actionat necontenit in vederea distrugerii influentei acestui Papa in Romania prin anihilarea Bisericii Catolice din teritoriu, mai ales prin eliminarea liderilor. Episcopii au fost arestati si cei care au inlocuit pastorii au avut aceeasi soarta daca nu colaborau cu guvernul, o colaborare care era inacceptabila pentru Biserica Catolica. Pastrarea comuniunii cu Roma a fost in acel timp o marturie care costa mult, libertatea si chiar viata.
Daca marturia comuniunii spirituale era la indemana oricarui catolic, comunicarea cu Roma nu era la fel de usor de realizat, mai ales ca timpurile si situatiile recereau clarificari in privinta autoritatii. Monseniorul Ghika a facilitat aceasta comunicare pentru Biserica Catolica din Romania, pentru ca aceasta sa ramana in comuniune cu Papa de la Roma. Aceasta implicare a sa, in trimiterea si primirea de scrisori de la Vatican pentru ordinariul substitut, Mons. Menges, din iubire pentru Biserica in comuniune cu Papa, l-a costat scump pe Monseniorul Ghika. Peste mai putin de o luna vom comemora pretul platit de Vladimir Ghika la Jilava, moartea sa in mizerie.
A avut pentru cei care traiau in acea mizerie, asa cum are pentru noi care traim in alte timpuri mizere, efectul pe care il produce gasirea unui diamant sau a unei bucati de aur in noroiul produs de spalarea zacamintelor de aur sau diamante. Cand parea ca nu mai era nimic, decat noroi si mizerie, iata ca ceva straluceste… si nu este un ciob de sticla… este chiar mai mult decat un diamant… Astfel de pietre pretioase impodobesc Scaunul lui Petru. Astfel de pietre, dure incat sfredelesc tot ceea ce le sta impotriva, sustin munca de apostolat a urmasului lui Petru. Astfel de pietre, reflecta lumina pe care Dumnezeu o revarsa in Biserica sa prin ministerul petrin, ajungand sa lumineze pe tot omul.
Acesta este diamantul nostru! Sa-l pretuim!