Monsenior Vladimir Ghika

25 decembrie 1873 - 17 mai 1954

 

 

Între alfa şi omega, modelul Monseniorului Ghika!


Ziua Memoriei la Roma (22 noiembrie 2009)


Solemnitatea Domnului Nostru Isus Cristos Regele universului a marcat pentru comunitatea românilor de la Roma ocazia de a medita asupra poziţiei în care ne aflăm fiecare în parcursul dintre momentele alfa şi omega ale vieţii. Originea trăirii noastre de credinţă este udată de sângele Regelui martirilor iar împlinirea, promisă şi pecetluită de Învierea Mântuitorului, îşi găseşte forma în gloria Maiestăţii preaiubite a sfinţilor. În meditaţie am fost ajutaţi de cineva reţinut de noi martir şi sfânt, monseniorul Vladimir Ghika. Pe data de 18 noiembrie am m comemorat arestarea Monseniorului, printr-o expoziţie de fotografii la intrarea în biserica principală a comunităţii, în acea zi a anului 1952 începea calvarul părintelui Ghika. Iar acum, în Ziua Domnului, ne-am rugat pentru harul beatificării sale. În înţelegerea mai profundă a circumstanţelor care au condus la arestarea Monseniorului am fost ajutaţi de filmul Anei Boariu, „Fratelui meu din exil”, proiectat în biserică după sfânta Liturghie. În acord cu părintele paroh Isidor Iacovici, postulatorul cauzei de beatificare a Episcopului Anton Durcovici, ideea principală a acestei Zile a Memoriei a fost aceea de a creşte sensibilitatea pentru sfinţii care ne ajută pe calea dintre alfa şi omega, iar printre aceşti sfinţi sunt şi aceia care au trăit iubirea lor fidelă faţă de Dumnezeu şi faţă de Biserică chiar printre noi. Monseniorul Ghika, Episcopul Durcovici şi Episcopii Greco-Catolici sunt persoane dintre noi, care au trăit credinţa catolică aşa cum o facem şi noi, însă prigoana a cerut de la ei mărturia supremă a iubirii nelimitate şi neîmpărţite. Ei ne sunt acum modele şi mijlocitori, pentru ca şi iubirea noastră pentru Regele Veşnic să ardă necontenit şi să aprindă şi alte iubiri prin exemplul bunătăţii pe care o radiem.


Pr. Francisc Ungureanu
Postulatorul Cauzei de beatificare a Mons. Vladimir Ghika


 

© 2006 VladimirGhika.ro -